Găini, gogonele și roade de toamnă din grădină

La finalul lunii septembrie am mers la părinții Nicoletei, care locuiesc într-un sat din nordul Spaniei. Încă din primele zile ne-am dus să le vedem grădina plină cu roade de toamnă și să-i ajutăm să le strângă. De fapt, documentarea ne era scopul, mai ales că ei au și câteva găini la grădina aflată la câțiva kilometri de casă și am fost curioși să aflăm cum se descurcă cu spațiul limitat și cum le hrănesc când pleacă mai multe zile de acasă.

Patru găini maronii în jurul unei hrănitoare albe suspendate, sub un adăpost de scânduri dintr-un țarc cu plasă de sârmă — Cele opt găini stau pe vreo 16 metri pătrați, într-un colț al grădinii. Părinții Nicoletei vin la ele o dată la două-trei zile: vasele de mâncare și de apă sunt dimensionate să țină până atunci, iar locul este bine îngrădit, cât să țină vulpile în afara lui.

Ionuț Teoderașcu ține un coș mare de nuiele plin cu ardei galbeni, într-o grădină de legume din nordul Spaniei — În grădina lor ne-am simțit chiar ca acasă, mai ales că avem multe soiuri de roșii sau de ardei comune. Doar coșul e diferit.

Noi n-am vrea neapărat găini, ci mai mult rațe (adică Ionuț vrea), dar până la urmă ne mulțumim și cu trei găini în grădina De la sat. Doar că noi am manifestat apariția găinilor și ne-am trezit, de fapt, cu încă o pisică în curte, e albă, o cheamă Albina, a și dormit câteva nopți în casă, deci putem spune că e a noastră. Sisi, cealaltă pisică, nu e chiar de acord cu asta, dar sigur găsim o rezolvare.

Pisica albă Albina stă pe un scaun tapițat în cabinetul veterinar, lângă un blat mov cu microscop — Albina la cabinetul medicului veterinar.

Revenind pe pământuri spaniole, după primele două zile în Spania, ne-a prins o răceală și în următoarele zile mai mult am bolit. Situația s-a cam agravat și am ajuns să vizităm mai mult spitalele și farmaciile decât orice altceva. Acum ne-am întors acasă, cică din vacanță, dar adevărul e că adevărata vacanță s-a simțit când ne-am pus în patul nostru și-am dat startul unui somn luuuung.

Nicoleta Felea și Ionuț Teoderașcu fac un selfie la apus, lângă zidul de piatră al bisericii din satul Ujué — Un selfie la lumina apusului la biserica din satul Ujué. Ne-am bucurat mult că am reușit să mai prelungim vara.

Acasă am găsit grădina încărcată cu tomate coapte și necoapte (mai multe din categoria din urmă), ardei, vinete și căpșuni, care toamna au un gust atât de aromat! Tomatele verzi le-am pus într-o ladă și le-am dus la mama mea, care o să facă murături din ele. Noi încă nu avem beci la noi acasă, așa că nu avem unde să punem murături peste iarnă. Aș spune că manifestăm să avem un beci, dar dacă se întâmplă ca povestea de mai sus, cine știe cu ce ne alegem de fapt.

Ionuț Teoderașcu ține un coș de nuiele plin cu gogonele, lângă Nicoleta Felea, în grădina lor la asfințit — Am cules cel puțin trei coșuri de tomate verzi sau gogonele.

Nicoleta Felea ridică un mănunchi de morcovi scoși din pământ, într-o grădină cu crăițe înflorite — Am evaluat noi că morcovii de anul acesta arată mai bine decât cei de anul trecut, dar nu excelează nici aceștia. Mai avem de cercetat aici.

Simțim că a venit toamna și nu doar vremea ne spune asta. Apar din ce în ce mai multe evenimente și tragem ușor-ușor spre locuri confortabile, cu o ceașcă de ceai în mână și o carte alături. Marți, pe 6 octombrie 2026, de la ora 18:00, am fost gazda unei lansări de carte. Anca Iosif, jurnalistă, a călătorit pe Via Transilvanica și și-a pus toate gândurile și sentimentele într-o carte pe care a numit-o Împăcare pe Via Transilvanica. Evenimentul a avut loc la Cărturești Palas, cu intrare liberă.

Am povestit pe Instagram cum am întâlnit-o pe Anca și de ce a fost important dialogul nostru de la Cărturești Palas. În 2021, am citit într-o ediție a newsletterului Concentrat, de la Decât o Revistă, că Anca își caută parteneri de drum și i-am scris. În dimineața zilei de 1 iulie 2021 plecam împreună de la Mănăstirea Putna către Sucevița, prima bucată de traseu din Via Transilvanica. Am călătorit împreună cinci zile, eu m-am oprit la Vatra Dornei, dar Anca a continuat să meargă. Și iată că anii și kilometrii care au urmat s-au transformat, în cele din urmă, într-o carte.

Ionuț Teoderașcu și jurnalista Anca Iosif, în pelerine de ploaie și cu rucsacuri, fac un selfie pe un drum ud de sat — Un selfie făcut de Anca. Am îndurat multă ploaie pe traseu și asta l-a făcut și mai dificil. Uneori mergeam cu capul în pământ și mă întrebam de ce fac asta.

Am povestit despre cum mi-a fost pe Via Transilvanica în articolul din iulie 2021: Cum vorbești cu pădurea nu vorbești cu nimeni. Acolo răspund la câteva întrebări: ce este Via Transilvanica și cum mă pregătesc? De ce aș pleca într-o așa călătorie? Ce fac cu urșii și câinii de la stână? Anca ne-a povestit mai multe la lansarea de carte.

Materialul a apărut prima dată în newsletterul De la sat, pe 4 octombrie 2026. De la sat este un proiect editorial independent. Dacă îți este de folos ce facem, ne poți susține cu o donație.