43 de festivaluri de la sat la care să mergi în 2026

43 de festivaluri de la sat la care să mergi în 2026

Lista a pornit în martie, de la o postare pe pagina noastră de Instagram, unde i-am rugat pe urmăritori să ne spună ce festivaluri de la sat știu. Așa am ajuns la 43.

Suntem în septembrie, deci o parte dintre ele au trecut deja anul acesta. Le-am lăsat în listă, cu datele din 2026, ca să ai de unde începe când îți faci planul pentru 2027. Cele din lunile care vin sunt încă în față.

Tabelul complet îl găsești aici, iar mai jos ai toate informațiile, grupate pe luni.

Despre câteva dintre satele din listă am scris pe larg: Stejărișu, în Sibiu, satele din Delta Dunării și producătorii de la România cu Bun Gust.

Spune-ne la ce festivaluri vrei să mergi și poate ne vedem acolo.

Cele 42 de festivaluri care au o localitate confirmată. Click pe punct pentru detalii. Nu apare pe hartă Săptămâna Haferland, fiindcă se ține în mai multe sate din Țara Ovăzului.

APRILIE

  • Urme pe play
    📍 Rășinari, Sibiu | 25-26 aprilie
    🎭 concurs, cultură și artă

  • Suflet de România
    📍 Domeniul Regal Săvârșin, Arad | 25-26 aprilie
    🎭 producători locali, artă și tradiții

Fotografie de la festivalul Suflet de România, 2025.
Fotografie de la festivalul Suflet de România, 2025. © Ionuț Teoderașcu

MAI

IUNIE

IULIE

Atmosferă de festival.
Atmosferă de festival. © Ionuț Teoderașcu
  • Festivalul Trufelor
    📍 Cacica, Suceava | 31 iulie-2 august
    🎭 gastronomie

  • Mera World Music
    📍 Mera, Cluj | 31 iulie-2 august
    🎭 muzică și comunitate

  • Ruralympics
    📍 Cheia, Prahova | 31 iulie-2 august (încă nu e confirmat)
    🎭 festival rural de tineret

  • Și festival
    📍 2 Mai, Constanța | 18-25 iulie
    🎭 teatru și film

  • Făgăraș Fest
    📍 Sebeșu de Sus, comuna Racovița, Sibiu | 10-12 iulie
    🎭 natură, film, muzică

  • Deep in the Forest
    📍 Corlata, Suceava | probabil iulie
    🎭 muzică urbană

AUGUST

  • Film în sat
    📍 Cernătești, Dolj, la Cula Cernăteștilor | 28-29 august
    🎭 film

  • Săptămâna Haferland
    📍 Țara Ovăzului, Transilvania | 6-9 august
    🎭 cultură și tradiții săsești, turism

  • Zilele Nordului
    📍 lângă Darabani, Botoșani | 6-9 august
    🎭 muzică, artă și călătorii

  • Teutonic Fest
    📍 Hărman, Brașov | 8-9 august
    🎭 istoric, medieval

  • La Rock music Festival
    📍 Domeniul Cantacuzino, Florești, Prahova | 13-16 august
    🎭 muzică rock

  • Fest-în-Vale
    📍 Breb, Maramureș | 14-16 august
    🎭 muzică, ateliere, arts and crafts

  • Luna plină
    📍 Biertan, Sibiu | 14-16 august
    🎭 film horror și fantastic

  • Vadoo Fest
    📍 Vadu Oii, Buzău | 20-23 august
    🎭 muzică și artă vizuală

Atmosferă de festival.
Atmosferă de festival. © Ionuț Teoderașcu
  • Summer hills
    📍 Durușa, Maramureș | 20-23 august
    🎭 muzică și artă

  • Holzstock festival
    📍 Hosman, Sibiu | 21-23 august
    🎭 muzică și cultură

  • Amestec-Fest
    📍 Fundu Moldovei, Suceava | 21-23 august
    🎭 muzică și activități

  • Luminaria festival
    📍 Corbu, Constanța | 21-23 august
    🎭 zmeie, baloane cu aer cald și muzică

  • Rock Revolution Fest
    📍 Bobâlna, Cluj | 21-23 august
    🎭 muzică rock

  • Wild Experience Fest
    📍 Corbu, Harghita | 21-23 august
    🎭 rock și natură

  • Venetic Live
    📍 Gherdeal, Sibiu | 21-23 august
    🎭 muzică, artă, proiecții de filme

  • Sculpt fest
    📍 Căbești, Bihor | probabil iulie sau august
    🎭 muzică, meșteșuguri, artă și gastronomie

  • Festival Anonimul
    📍 Sfântu Gheorghe, Tulcea | 10-16 august
    🎭 cultură și film

  • Sărbătoarea Tuberozelor
    📍 Hoghilag, Sibiu | 1-2 și 8-9 august
    🎭 natură

SEPTEMBRIE

  • Cart Fest
    📍 Cristian, Brașov | 1-6 septembrie
    🎭 artă, cultură și muzică

  • Taste of Transylvania
    📍 Satul de vacanță Boroș, Lunca de jos, Harghita | 3-6 septembrie
    🎭 gastronomie

  • Woodscape Festival
    📍 Pădurea Ciurea, Iași | probabil început de septembrie
    🎭 muzică, artă și natură

OCTOMBRIE

  • Balloon Fiesta
    📍 Târgu Lăpuș, Maramureș | 1-4 octombrie
    🎭 baloane cu aer cald, muzică și gastronomie

Dacă știi un festival de la sat care nu apare în listă, scrie-ne pe redactie@delasat.ro sau lasă-ne un comentariu la postarea de pe Instagram. Îl adăugăm.