Raftul cu Bunătăți Locale a ajuns și în Alba

℗  Acesta este un material susținut de Profi.

„Raftul cu Bunătăți Locale” poate fi găsit, începând cu luna aprilie, și în magazinele Profi din Alba-Iulia, Sebeș și Aiud. Astfel, cumpărătorii pot alege din produsele a peste douăzeci de producători locali, care pun pe raft brânzeturi, specialități din carne, dulceață, zacuscă, gemuri din fructe culese din ogradă ori produse lactate. 

„Considerăm că este valoros să contribuim la păstrarea tradițiilor culinare ale acestei țări și de aceea încurajăm producătorii locali, făcându-le loc în magazinele noastre, unde nu doar că sunt bineveniți, dar îi și susținem să își vândă produsele fără a le impune o cantitate minimă sau să se adapteze la producția de masă. Mai mult decât atât, înțelegând cât de limitate le sunt resursele, le preluăm noi marfa direct de acolo, unde o produc, și o aducem în magazine, oferindu-le inclusiv sprijin pentru ambalare și promovare”, spune Gaetan Pacton, directorul general al rețelei de retail Profi. 

Gaetan Pacton, Director General Profi.
Gaetan Pacton, Director General Profi.

Produsele puse spre vânzare pe „Raftul cu Bunătăți Locale” sunt în cantități limitate și doar în magazinele selectate. Asta pentru că Profi pune accentul pe prospețimea și producția artizanală specifică fiecărei zone. Astfel, comunitatea locală nu doar că economisește timp și bani, dar, cumpărând direct de la producători, contribuie și la păstrarea meșteșugului gastronomic local. Magazinele Profi din Alba care au un „Raft cu Bunătăți Locale” se găsesc în Alba Iulia pe Calea Moților Nr. 1, în Aiud pe str. Transilvaniei Nr. 26 și în Sebeș la Profi City din B-dul Lucian Blaga Bl. 1A.

Am căutat să aflăm povestea câtorva dintre gusturile bune aduse acum de Profi în Alba.

Raftul cu bunătăți locale Alba

100 de ani de tradiție

În satul Pianu de Sus, județul Alba, se produc virșli de peste 100 de ani. Virșli este un soi de cârnați, preparat din mai multe feluri de carne, după o rețetă păstrată în familie. Ioan Sbuciumelea face parte din a treia generație de producători care duce mai departe carmangeria începută de strămoșii săi. „Nu ne-am oprit niciodată din producție, nici măcar pe perioada comunismului. Acum băiatul meu duce tradiția mai departe, fiind a patra generație”, spune Ioan Sbuciumelea, proprietarul carmangeriei care-i poartă numele.

Ioan Sbuciumelea și familia sa, preparând virșli.
Ioan Sbuciumelea și familia sa, preparând virșli.

Este o afacere de familie, iar preparate le fac chiar ei, în propria curte, neavând angajați. Virșli este preparatul cel mai cunoscut de la ei, pentru care au și marcă înregistrată, chiar dacă mai produc și alte preparate din carne, cum ar fi micii și cârnații. 

Întreaga familie Sbuciumelea se bucură de colaborarea cu Profi, spunând că le oferă piața de desfacere de care au nevoie. 

Virșli preparați de familia Sbuciumelea.
Virșli preparați de familia Sbuciumelea.

Gustul dulciurilor din copilărie

După ce a terminat universitatea de arte la Londra, Georgia Dună s-a întors în țară. La Aiud, împreună cu mama sa, Adriana Dună, a pus bazele unei mici afaceri cu dulciuri sănătoase, care să amintească de gustul copilăriei. Dulceață de vișine, căpșune, prune, batoane de ciocolată, jeleuri, turtă dulce — toate sunt făcute de cei de la Gea Snacks handmade, încercând să folosească produse locale de calitate.

„Se știe că pe Valea Mureșului sunt mulți producători de fructe și de legume, iar noi ne-am gândit cum am putea valorifica acest lucru. Alegem cele mai bune ingrediente pentru ca produsele noastre să aibă gustul de altădată. Ne preocupă calitatea și am reînviat rețete pe care le foloseau și părinții sau bunicii noștri”, spune Adriana Dună. Au pornit de la trei variante de zacuscă – cu vinete, ciuperci și fasole –, iar ulterior s-au extins.

Dulciurile copilăriei produse de Gea Snacks
Dulciurile copilăriei produse de Gea Snacks.

Cel mai vândut produs de Gea Snacks sunt batoanele de casă, care pot fi găsite la Raftul cu Bunătăți Locale. Pe lângă cele două arome clasice, mama și fiica le propun clienților și câteva variante reinventate, cu aromă de cafea, caramel, vanilie și stafide, lapte și stafide. Ba chiar au încercat să reproducă jeleurile de post din copilărie și spun cu mândrie că acest lucru le-a reușit. Folosesc peptină din fructe, în loc de gelatină din oase (cum se obișnuiește în prezent).

Despre Raftul cu Bunătăți Locale, Adriana Dună spune că este o inițiativă binevenită pentru producători: „Eu salut inițiativa aceasta extraordinară de a încuraja producătorii locali pentru că le oferă acestora piața de care au nevoie. Iar faptul că ești la raft te obligă să fii și mai atent la calitate și să îți dorești mai mult”. 

Batoanele copilăriei cu diferite arome.
Batoanele copilăriei cu diferite arome care se găsesc la Raftul cu bunătăți locale.

Peste 150 de producători la raftul cu bunătăți locale

Alba este al patrulea județ în care ajung Rafturile cu Bunătăți Locale, după Cluj, Dâmbovița și Bistrița. Inițiativa a debutat la Festivalul de la Apoș, în septembrie 2022, când a fost prezentat primul Raft cu Bunătăți Locale. Până la finalul anului, Profi își propune să implementeze acest proiect în 10 zone ale țării, reunind astfel cel puțin 150 de producători locali. 

Raftul cu bunătăți locale Alba