Am ajuns prima dată în Delta Dunării acum șase ani și ne-a marcat în două direcții: pe cât de frumoasă este această zonă în materie de faună și floră, pe atât de dificil ni se pare să locuiești aici, mai ales în localitățile în care ajungi doar cu barca.
La începutul lunii iunie ne-am făcut bagajele și am plecat în județul Tulcea pentru trei zile, am ajuns în satul Mila 23, unde am vizitat Muzeul Ivan Patzaichin și am mâncat la primul punct gastronomic local din România, iar apoi ne-am urcat în barcă și am navigat spre Pădurea Letea.
Campionul de la sat
Poate ai auzit până acum de Ivan Patzaichin. A fost un mare sportiv al României, cel mai mare canoist al tuturor timpurilor, medaliat de patru ori cu aur la Jocurile Olimpice pentru performanțele sale la kaiac-canoe.
Ivan Patzaichin s-a născut în Mila 23, în anul 1949. Și-a pregătit brațele, muncind alături de tatăl său la pescuit, încă de la vârsta de 15 ani, când trăgea ramele lotcii cu care mergeau să prindă pește. Avea deja o perspectivă despre sport, fiindcă doi consăteni de-ai săi, Serghei Covaliov și Vicol Calabiciov, ajunseseră campioni mondiali la canoe. Le-a și cerut să îl ia cu ei la clubul sportiv, iar în martie 1967 a fost trimis pentru probe la clubul Dinamo.
„Eu am plecat hotărât, nici o clipă nu m-am gândit că nu voi fi campion. Am fost convins că voi fi campion. Dacă rămâneam în Deltă, probabil eram cel mai bun pescar.” – Ivan Patzaichin
Sportivul a avut întotdeauna o dragoste nemărginită pentru locurile natale, pentru tradițiile zonei, mai ales că era de etnie rus lipovean, pentru natură și pentru comunitate. La finalul anului 2010 a înființat asociația care poartă atât numele său, cât și al satului: Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Prin intermediul asociației și cu ajutorul arhitectului și prietenului său, Teodor Floru, a dorit să ofere comunității din Mila 23, un loc în care sătenii să se întâlnească și să desfășoare activități care să îi aducă împreună.
Colegii din asociație au pus la cale construirea unui centru de inovare comunitară, oferit în dar lui Ivan Patzaichin la 70 de ani. Înainte să se stingă, în 2021, sportivul a apucat să afle că a fost aprobat proiectul. Centrul a fost deschis în 2024, în curtea casei părintești, alături de un muzeu
„Avem un muzeu după chipul și asemănarea lui Ivan, la mare înălțime, cu deschidere spre natură, cu invitație la mișcare, cum se potrivește unui mare atlet”, ne-a spus Ștefania Sahanschi, ghidul muzeului.
Centru de inovare comunitară a fost clădirea care a stat la baza acestui loc, pentru că, ne-a mărturisit ghidul, „Ivan își dorea acest loc pentru comunitate, să aibă ce să dea înapoi comunității, un loc în care să se poată strânge localnicii. Pe timp de iarnă se strâng doamnele din sat și fac repetiții sau confecționează diverse obiecte. E sufletul comunității”.
La parterul muzeului se află tezaurul cu majoritatea medaliilor lui Ivan. Aici se găsește și celebra pagaie ruptă în calificările de la Jocurile Olimpice de la München din 1972.
„Își dorea mult să câștige la proba de individual, când i-a cedat pagaia la calificări, Ivan a realizat ca regulamentul îi permitea, atâta timp cât ajungea la linia de finish. Sportivul a considerat că dacă i-a mers rău, sigur urma să îi meargă și bine”, ne-a transmis Ștefania Sahanschi înainte să pășim în muzeul-turn. În finală, Ivan Patzaichin a câștigat răsunător și a păstrat pagaia ruptă.
Muzeul expune fotografii din copilăria sa și din întreaga carieră, are un balcon sub formă de cuib și o lotcă (barcă, în limba rusă) — ambarcațiunea specifică rușilor lipoveni, făcută din lemn de brad și de stejar, în care se vâslește cu spatele către direcția de mers. Lângă muzeu se află și un colț organizat asemenea bucătăriilor de vară lipovenești. Centrul și muzeul se susțin din donații.
Gard în gard
Ivan Patzaichin, când venea la casa părintească, trecea și pe la vecina Lucica, care îl aștepta de fiecare dată cu masa plină de mâncare. S-a tot gândit de ce să nu mănânce și turiștii care vin în deltă ce gătesc gospodinele din sat. De la acest gând s-au pus bazele unei rețele dedicate turismului gastronomic și pescaturismului în Delta Dunării, Ivan fiind foarte atașat de comunitatea deltaică.
A oferit un orizont localnicilor, bucătăriei locale și turismului rural. În 2017, printr-o colaborare cu DSVSA Tulcea, a fost reglementat pescaturismul în Deltă, pentru ca oamenii locului să poată să valorifice produse pe care le fac în gospodărie și din care să guste și turiștii.
Doamna Lucica, pe care am cunoscut-o săptămâna trecută, ne-a spus că inițial s-au gândit la denumirea Pește ca la Mila 23, dar ca să nu se rezume doar la satul lor, au mizat pe scalarea proiectului la nivelul întregii țări.
„Într-o gospodărie, turiștii vin să mănânce ce a gătit omul, nu să comanzi tu din meniu, ca la restaurant”, ne-a mărturisit doamna Lucica, în timpul vizitei noastre.
Primul punct gastronomic local din România
Ideea punctelor de gastronomie locală, așadar, a pornit de la Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, ba chiar de la însuși Ivan, care nu concepea să mănânci, atunci când vii în Deltă, pește cumpărat din supermarket sau alte feluri de mâncare pe care oamenii locului nu le fac în general.
În 2018, proiectul dedicat PGL-urilor a fost finalizat și astfel s-a demarat înființarea de puncte gastronomice locale în toată România.
Primul punct gastronomic din România a fost fondat la Mila 23, pe malul Dunării: La Lucica. Aici am mâncat storceag de sturion, pește prăjit cu mămăligă și cu usturoi cum numai în zona asta am mâncat — are o textură cremoasă și nici nu e foarte intens, noi îl savurăm și pe pâine — iar la final o plăcintă fierbinte cu brânză dulce și stafide.
Află aici de ce sunt importante punctele gastronomice locale.
Caii sălbatici de la Letea
La Letea ne-am dat jos din barcă și am urcat într-o mașină cu bănci în exterior, asemănătoare celor din safari-urile africane. La marginea satului se află Rezervația Pădurea Letea, un loc unic în Europa, cu porțiuni de nisip și cu fâșii de păduri de la nord la sud.
Pădurea Letea este prima rezervația naturală din România, declarată astfel încă din anul 1938. Deși Pădurea Letea este faimoasă pentru caii sălbatici, ea este protejată pentru cele 500 de specii de plante și 3.000 de specii de animale.
Există în jur de 2.000 de cai în pădure, atât sălbatici, cât și ai localnicilor. Caii marcați cu semne sunt cei care au scăpat. Odată ce au scăpat, nu se mai întorc acasă și nu îi mai pot recupera, fiindcă au gustat libertatea. Am avut ocazia de a-i vedea foarte aproape, mai ales venind să bea apă.
Pădurea Letea are o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare și este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa: are viță-de-vie sălbatică și mai multe tipuri de liane care urcă prin copaci.
Câteva recomandări pentru oraș
Am mâncat foarte bine la două restaurante din orașul Tulcea, ambele situate pe faleza Ivan Patzaichin, cu specific pescăresc: La Liman și Ivan Pescar. Am fost impresionați de diversitatea preparatelor făcute din pește local: scrumbie afumată, sardeluțe, icre de știucă, pastramă de somn, chiftele de pește și multe altele.
Dobrogea este renumită și pentru podgoriile sale, așa că am degustat și noi vinuri de la două crame din județul Tulcea; una de la sat: Crama Delta Dunării din Somova și una de la oraș: Crama Liuta, din Babadag.
Am avut parte și de un tur ghidat prin zona centrală a Tulcei, alături de Adrian Dan (Urbea Dunării), aici am vizitat Casa Avramide, Muzeul de Artă și Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării.
Vizita noastră în județul Tulcea se datorează invitației celor de la Tu și Tulcea, brandul turistic local al OMD Tulcea (organizație de management al destinației).
Satul românesc e complex, comparativ cu imaginea sa idilică de pe platforme (mai ales de când a explodat AI). Noi încercăm să surprindem asta, culegând (po)vești despre oameni cu inițiativă, activități din turism, educația în mediul rural, migrație, producători artizani și produse locale, evenimente de la sat și altele.