În acest text abordăm subiectul PGL — punct gastronomic local — și povestim despre seria documentară Portret gastronomic local, realizată prin proiectul Amintiri Gustoase.
Imaginează-ți un loc în care sunetul cel mai gălăgios îl face cocoșul ori talanga vacii care paște în apropiere, în care câmpiile și pădurile verzi ori ruginii sunt noile blocuri, un loc cu puțină lume în care ai venit să mănânci. Și nu oricum. Simți că aici gusturile și mirosurile sunt mai puternice, poartă în ele amintiri de acasă.
Vestea bună este că astfel de locuri există. Se numesc puncte gastronomice locale — gospodării în care mâncarea este o parte din poveste.
„Atunci când mergi la un punct gastronomic local pătrunzi într-o gospodărie reală și iei masa alături de o familie. Nu e doar despre mâncare, ci despre poveste, despre mâinile care o gătesc, grădina din care vin legumele, peștele prins de dimineață pe Dunăre și tradițiile care se transmit mai departe”, ne povestește Ioana Matei de la punctul gastronomic La Grisha din satul Ghindărești, de lângă Dunăre.
Povestea „La Grisha” a început în 2022, în casa veche a bunicilor Ioanei Matei, fiica lui Grigore, sau varianta lipovenească Grișa, cel care dă numele locului. Casa au renovat-o, însă au ținut mult să-i păstreze autenticitatea lipovenească.
Fiecare membru din familie își folosește priceperea în a crea amintiri gustoase oaspeților veniți în gospodărie. Meniul nu este unul fix, ci este ghidat de sezon și de apele Dunării. „De exemplu în perioada de primăvară mergem mult pe scrumbie deoarece, fiind un pește migrator, se prinde doar în acea perioadă, în timp ce la celelalte specii de pește este prohibiție. Iarna facem crap pe varză sau malasolka (pește sărat cu cartofi și mujdei), rețete specifice acestui anotimp”, spune Ioana.
Dar ca astfel de locuri să-și continue povestea, e nevoie ca turiștii să știe de ele. La asta s-a gândit și echipa Amintiri Gustoase când a pornit seria documentară „Portret gastronomic local”, care aduce în prim-plan poveștile și tradițiile culinare din satele românești și din punctele gastronomice locale.
„Amintiri Gustoase este o mișcare culturală despre bucuria de a găti și de a sta împreună la masă”, ne spun organizatorii.
Au intrat în aceste gospodării și au filmat povestea locului, spusă de cele mai multe ori chiar la gura sobei, în timp ce pe foc fierbea o ciorbă. Au publicat pe YouTube 10 episoade, fiecare având în jur de 15-20 de minute, care au adunat sute de mii de vizualizări.
„La Grisha”, al doilea episod și cel mai lung, începe cu pescarii explorând Dunărea și apoi trece pe rând pe la un apicultor local, la o brutărie, printre rândurile de legume și, în final, ajunge „în vâltoarea ceaunului” — totul ca să ne arată de unde vin ingredientele care fac mâncarea gustoasă.
Am urmărit totul cu multă poftă și am fost curioși să aflăm mai multe despre acest proiect.
Cum ați selectat ce punct gastronomic local (PGL) să facă parte din proiect? Ce criterii ați avut?
Am plecat de la sensul inițial al PGL-urilor: lanț scurt de aprovizionare, producție proprie și colaborare cu micii producători din proximitate, rețete autentice ale locului, plus ospitalitatea și „spiritul” gospodăriei (cum se integrează în peisajul cultural, respectul pentru arhitectura vernaculară, simplitatea și rânduiala locului).
Am ales astfel zece modele de bună practică, reprezentative regional, cu povești și gusturi ce pot funcționa ca reper pentru alții. Regia e una axată pe oameni și pe poveștile lor, iar gătitul și ingredientele locale intră firesc în cadru.
Cât a durat documentarea și cum au decurs filmările?
Cu sprijinul Electrolux România, care a promovat constant valori legate de sustenabilitate și care s-a pliat într-un mod foarte natural acestui proiect, am construit seria pentru un ritm de apariție de un episod săptămânal, lansată pe 4 septembrie 2025, cu vizite în regiuni diferite (Bucovina, Dobrogea, Țara Făgărașului, Mărginimea Sibiului, Maramureș, Țara Zarandului etc.).
În teren, am filmat gătitul chiar în bucătăriile PGL-urilor, cu ingredientele casei și ale vecinilor sau ale comunității, cu atenție la poveștile familiei și la rolurile fiecărui membru al familiei (de pildă, afumatul peștelui „după tehnici vechi” sau coptul în cuptor de lemne).
Regia urmărește omul și gestul, iar episoadele sunt ulterior conectate cu reinterpretări făcute de creatori de conținut, pentru a aduce rețeta în bucătăriile urbane. Există, astfel, și un fel de parte „practică” după fiecare episod.
De ce ați ales să invitați creatori gastronomici să reinterpreteze preparatele locale?
Pentru a conecta direct publicul urban cu rețetele satului, creatorii (Andreea Jugănaru – Andreea Chinese Food, Dana Burlacu Visternicu – Prăjiturici și altele, Adrian Dan și Ciprian Muntele) traduc rețeta în pași clari, ingrediente și mod de preparare, astfel încât oricine să poată găti acasă (ex.: alivanca, Medovik, coliva reinterpretată, plăcinta miresei, șuberek, puiul cu sos alb).
Povestea rămâne la sursă, iar practica intră în bucătăriile publicului, ceea ce amplifică interesul pentru PGL-uri și respectul pentru ingredientele locale.
Nu întreb ce punct gastronomic local vă place cel mai mult, dar cu ce gusturi ați rămas?
Cu un șir de amintiri care spun, prin gusturi, geografia țării: alivanca din Bucovina („Hai la Saivan”), Medovik la „La Grisha” din Ghindărești, coliva reinterpretată la Gospodăria Cobor, plăcinta miresei la „Cămara Chivuței”, șuberekul de la „Lipovenesc” din Jurilovca, puiul cu sos alb de la „La Părău” Hărțăgani și tochitura de porc din Maramureș. Iar pe celelalte, le veți descoperi în următoarele episoade ale seriei „Portret gastronomic local”.
Ce ați descoperit despre viața rurală din România în timpul documentării?
Că tradiția e vie când rămâne utilă: gospodăriile care gătesc zilnic cu ce produc (lapte, brânzeturi, legume, pește, carne), care repară o șură, refolosesc o grindă, țin aprins cuptorul și împart masa cu vecinii. Acele gospodării devin centre de cultură locală.
Am văzut muncă împărțită în familie (cineva gătește, altcineva se ocupă de promovare online), priceperi care se transmit (făcut pâine la cuptor, țesut, gătirea unor preparate pentru iarnă), focul de lemne ca „ingredient” și femei care țin rețetarul casei, într-un mod natural.
Cum pot fi sprijinite punctele gastronomice locale și micii producători din sate?
La această întrebare putem răspunde având în minte două perspective: cea a autorităților și cea a cititorilor „De la sat”.
Din perspectiva autorităților, sprijinul real pentru punctele gastronomice locale începe cu recunoașterea lor ca actori economici și culturali, nu doar ca inițiative de nișă. E nevoie de:
- simplificarea procedurilor de autorizare, adaptate la specificul gospodăriilor mici, fără birocrație disproporționată;
- micro-finanțări dedicate PGL-urilor, pentru dotări de bază (cuptoare omologate, echipamente frigorifice, spații de servire);
- formare profesională pentru igienă, marketing local și gestionarea costurilor;
- campanii publice de educație gastronomică, pentru ca publicul să înțeleagă ce înseamnă un punct gastronomic local autentic, bazat pe produse din lanț scurt;
- integrarea PGL-urilor în rutele turistice regionale, alături de pensiuni, muzee și meșteșugari, pentru a crea un turism coerent, cu valoare adăugată locală;
- politici de achiziții publice locale, prin care școlile, grădinițele sau centrele sociale să poată cumpăra produse direct de la producători din proximitate.
În esență, autoritățile pot transforma PGL-urile din excepții turistice și gastronomice foarte simpatice în verigi oficiale ale economiei rurale, contribuind la păstrarea patrimoniului gastronomic și la dezvoltarea comunităților.
Din cealaltă perspectivă, cititorii pot face o diferență reală prin gesturi mici, dar constante:
- alegeți să mâncați local atunci când călătoriți, pentru că o masă într-o gospodărie înseamnă un sprijin direct pentru familia care gătește;
- cumpărați produse de la producători mici, în loc de variante din „zona industrială”, pentru că un borcan de zacuscă, o brânză, o pâine cu maia pot susține un întreg lanț local;
- dați mai departe poveștile acestor locuri, printr-o recomandare, o postare, o fotografie pe Instagram;
- participați la ateliere și evenimente gastronomice, pentru că sunt experiențe care încurajează păstrarea tradițiilor și educă gustul autentic;
- și, mai ales, redescoperiți gătitul simplu, cu ingrediente de sezon, pentru că fiecare alegere de acasă devine un sprijin indirect pentru satele și pentru oamenii care produc aceste ingrediente.
Pentru cititori, PGL-urile sunt destinații culinare și, mai mult decât atât, sunt povești despre tradiție și comunitate. Un PGL este o invitație de a te reconecta cu o Românie care încă trăiește, pe ici, pe colo, în ritmul anotimpurilor.
Amintiri Gustoase este un proiect semnat de Cronicari Digitali și dezvoltat de Zaga Brand, dedicat descoperirii și promovării patrimoniului gastronomic românesc.
Am întrebat-o pe Ioana Matei, de la „La Grisha”, de ce a acceptat să facă parte din acest proiect:
Pentru că poveștile trebuie spuse. De multe ori, ceea ce se întâmplă în sate rămâne invizibil: ritualurile cotidiene ale oamenilor care încă mai păstrează rețete, obiceiuri, feluri de a fi. Am acceptat filmarea ca o formă de recunoaștere, dar și de responsabilitate. Dacă nu spunem noi cine suntem și de ce facem asta, altcineva o va spune în locul nostru. Și poate nu la fel de adevărat.
Cum pot fi sprijinite punctele gastronomice locale și micii producători din sate?
În primul rând, prin încredere. Să cumpărăm de la ei, să îi vizităm, să îi promovăm, să le ascultăm poveștile. Apoi, prin politici publice și infrastructură adaptată realității rurale: simplificarea procedurilor, sprijin pentru promovare, pentru formare, pentru certificare. Și, foarte important, prin colaborare. Când micii producători, PGL-urile și comunitățile lucrează împreună, se creează un ecosistem local care hrănește nu doar economia, ci și identitatea și mândria locală.
Ați simțit că satul Ghindărești a început să fie mai vizibil, mai vizitat datorită PGL-ului?
Da, clar. Oamenii vin „pentru La Grisha”, dar pleacă vorbind despre sat, despre oameni, despre tradițiile locale, despre liniștea și frumusețea locului.
Care sunt provocările cu care se confruntă un punct gastronomic local?
În cazul nostru, vorbind strict de un PGL pe bază de pește de captură, legislația pe partea de pescuit ar trebui îmbunătățită deoarece în momentul de față sunt multe hibe și lacune care ne îngreunează activitatea. În rest am găsit destul de multă deschidere din partea autorităților în ceea ce privește autorizațiile etc.
O provocare este uneori și a face oamenii să înțeleagă că un PGL nu este „un restaurant de la țară”, ci o formă de a păstra vii tradițiile culinare și de a genera venituri corecte pentru comunitate.
De ce este important să promovăm/păstrăm patrimoniul gastronomic?
Pentru că e o formă de memorie vie. Gastronomia nu e doar despre gust, e despre identitate, apartenență, continuitate. Prin mâncare, ducem mai departe poveștile locului, felul în care gândim și simțim lumea. Când pierdem o rețetă, pierdem o parte din cine suntem. Când o reînviem, creăm punți între generații. Și poate chiar un sens nou pentru satul de azi. Turismul gastronomic este cu siguranță o mare oportunitate pentru satele din România.
România are în prezent 592 de PGL-uri, însă distribuția lor este inegală. În fruntea județelor cu cele mai multe PGL-uri se află Brașovul, cu 111 unități, urmat de Tulcea (68), Sibiu (43), Cluj (40) și Hunedoara (38).
Citește mai jos despre două puncte gastronomice locale la care am fost:
– Mâncare la bunica acasă – Talger, punct gastronomic local din Pojorâta (Suceava)
– „Le place că văd ce pun eu în oală” – Mâncare ca la mama acasă