Text de Valeria Maruha.
Pe un deal din sudul Republicii Moldova, la doar câțiva pași de o cale ferată uitată de timp, trăiește Petrea, un bărbat care a ales să rămână acolo de unde alții au plecat de mult. Casa în care locuiește a fost cândva destinată muncitorilor feroviari care aveau grijă de stația de recepție din apropiere (locul unde se monitorizează și se controlează liniile de tren din zonă).
Astăzi, deși nu îi aparține legal, el o întreține ca pe un spațiu personal. Înconjurat de pădurice, ulcioare colecționate și mobilă din lemn cioplită de mâna lui, Petrea trăiește departe de agitația orașului, dar nu rupt de oameni.
Petrea are 45 de ani și de mai bine de două decenii lucrează la calea ferată din orașul Basarabeasca. Deși viața l-ar fi putut duce oriunde, el a ales să rămână aici, într-o casă veche pentru muncitori, la aproximativ 10 km distanță de cel mai apropiat sat.
S-a născut în Ucraina, lângă Serpneve, dar copilăria și-a petrecut-o în Republica Moldova, pentru că părinții au venit în căutarea unui trai mai bun. Tatăl lui s-a angajat la calea ferată din Basarabeasca și a primit această locuință de serviciu pentru a fi aproape de stația de recepție aflată la distanță mică.
După ce a terminat școala, Petrea a urmat același drum ca tatăl său. Nu a plecat din casa de pe deal, dimpotrivă, a transformat-o în locul unde cu adevărat se simte ca acasă. Distanța față de oraș nu-l ține departe de oameni, iar prietenii îi calcă pragul mai des decât ai crede.
Mesajul de la intrare reflectă ideal atmosfera din curte. Petrea își întâmpină oaspeții cu deschidere și ospitalitate, o trăsătură pe care am cunoscut-o din propria experiență acum patru ani și pe care o resimt de fiecare dată. Cei care îl cunosc știu că, la el, nu e nevoie de anunțuri formale, e suficient un apel telefonic, iar cafeaua e deja gata când ajungi.
Așa cum am menționat, casa nu îi aparține oficial, fiind în posesia căii ferate din Basarabeasca. Cu toate acestea, Petrea a transformat-o într-un spațiu funcțional, adaptat propriilor nevoi. Are curent electric tras în interior, apa o aduce de la fântâna din curte, iar iarna se încălzește cu ajutorul sobei. Nu are o bucătărie în sensul clasic al cuvântului, gătește afară, la foc, și spală vasele tot acolo, sub cerul liber. Deși stilul său de viață, la prima vedere, este unul simplu, casa dispune de cele necesare, are mașină de spălat, televizor, urmărește TikTok și ascultă muzică în timp ce își face treburile prin curte.
Toate construcțiile din curte — de la foișor, scaune, mese, până la scrânciob – sunt făcute de mâna lui. Cu răbdare și creativitate, Petrea transformă lemnul în mobilier, iar spațiul verde din jurul casei într-un loc de odihnă. Așa se face că, pornind de la o glumă, l-am trecut în telefon cu numele „Petrea Odihnă”.
Dar el nu doar meșterește, ci și colecționează. Prietenii care îi cunosc pasiunea îi aduc diverse obiecte, unele rămase din perioada sovietică, pe care el le integrează în decor. Așa se face că întreaga curte a devenit un fel de muzeu în aer liber, în care fiecare piesă are o poveste și un loc bine ales.
Petrea iubește să petreacă timp cu prietenii, iar din dorința de a-i primi și în grupuri mai mari, a amenajat iarna trecută o porțiune de teren special cu acest scop. În perioada rece, când activitățile zilnice s-au mai redus, și-a găsit de lucru, a adunat lemne și a confecționat mese și bănci mai încăpătoare.
Spațiul generos din jurul casei îi permite astfel de amenajări fără nicio restricție. Un avantaj clar al traiului departe de oraș, unde nu există garduri sau vecini care să-l limiteze.
Petrea preferă să gătească în aer liber, pentru că acolo îi este, de fapt, bucătăria. În curte are tot ce-i trebuie: disc, grătar, ceaun, iar cu ele pregătește cele mai bune mese. E un gospodar desăvârșit, nu doar priceput la lucrul cu lemnul, ci și la gătit. Nu-l opresc nici ninsoarea, nici soarele arzător. Spune că mâncarea făcută afară, cu suflet, e cea mai gustoasă.
Pe lângă liniștea naturii și vizitele prietenilor, Petrea are mereu companie în gospodărie. Doi câini ciobănești care îi păzesc casa, și pisica Pepa, care sparge din când în când câte un ulcior agățat decorativ de gard, dar nimeni nu se supără… prea tare.
După o zi întreagă în care Petrea s-a ocupat de toate treburile gospodărești, cum face orice gospodar care trăiește la casă, am reușit cu greu să țin pasul cu el, alergând cu telefonul în mână pentru a surprinde momentele care spun povestea lui. Spre seară, m-a invitat în beci să gust din vinul făcut de el. Odată intrată acolo, nu am știut unde să privesc întâi, ochii mi se opreau în toate colțurile: butoaie vechi, sticle prăfuite, covoare tradiționale moldovenești atârnate pe pereți și așternute pe scări. Am avut impresia că am intrat în casa cea mare, nu în beci.
Pentru Petrea, viața departe de oraș nu înseamnă izolare. El zice că nu-i trebuie mai mult decât ce vede zilnic în jur: liniște, aer curat și libertatea de-a face lucrurile în felul lui. Nu se plictisește, fiindcă tot timpul e câte ceva de făcut, iar prietenii îl vizitează des, așa că nici vorbă de singurătate.
Fotoreportaj realizat de Valeria Maruha, studentă la Jurnalism, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. ✍🏼 Editor: Ionuț Teoderașcu.
Materialul a apărut prima dată în newsletterul De la sat, pe 13 iulie 2025. De la sat este un proiect editorial independent. Dacă îți este de folos ce facem, ne poți susține cu o donație.