„M-am mutat la sat ca să cresc flori.” Teodora Irimia a înființat o micro fermă de flori pe care le crește în tihnă, la Dobrovăț, în județul Iași.
La jumătate de oră distanță de Iași se află Dobrovăț, un sat îmbrățișat de păduri și recunoscut pentru că găzduiește ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare (1504). De această zonă a fost fermecată și familia Irimia din Iași, în frunte cu una dintre fiicele lor, Teodora, în vârstă de 27 de ani.
În primăvara anului 2024, au aflat că se vinde o casă din sat, după ce tanti Alexandrina se stinsese din viață, așa că atât Teodora, cât și părinții ei și-au adunat economiile, s-au împrumutat la bancă și au cumpărat casa.
„Eu de câțiva ani le spusesem că vreau casă la țară, iar ai mei au zis că dacă mie n-o să-mi placă viața la sat, se vor muta ei aici când vor ieși la pensie. Ăsta e planul lor, le place mult aici.”
Fermecată de traiul la țară
Teodora s-a născut și a crescut în Iași, dar rememorează cu drag zilele în care mergea în vacanță la bunicii din județul Botoșani. Cătunul din nordul țării, în care locuiau maximum 100 de persoane, îi conturase tinerei o imagine idilică despre sat. Ar fi vrut să se mute și ea într-un sat izolat, însă acum, după aproape doi ani de la mutare, mărturisește că se bucură că a ales așa și că are, totuși, vecini.
Acolo în cătunul bunicilor s-a format conexiunea sa profundă pe care o are cu satul. Când mergea la bunici alături de cei patru frați ai ei, ea prefera să uite de încălțări și să experimenteze totul. „Probabil că era ceva în mine, încă de atunci.”
„Nu am crescut deloc la țară, eu m-am mutat aici pentru că am vrut, nu știam cu ce se mănâncă și nici că e mult de treabă.”
Își împarte ziua în trei părți: munca de la 6 la 9 dimineața, jobul de IT-istă dintre 9 și 6 și munca de la 6 la 9 seara. Lucrează de la distanță în domeniul IT, iar înainte și după serviciu e mereu prin grădină, observând, curățând, semănând — „Îmi place ce fac, îmi place să stau cu mâinile în pământ și mi-au plăcut dintotdeauna florile”.
Pasiunea pentru flori a făcut-o pe Teodora să înființeze Grădina cu tihnă, o micro fermă de flori în care plantele cresc în ritmul lor, nestropite cu chimicale. Singura intervenție pe care o face este adiția de vermicompost, pe care îl cumpără de la ferma din sat.
Citește și Hrană cu nutrienți | (vermi)compost
Între mai și septembrie, Teodora crește lalele, narcise, ranunculus, bujori, gura leului, albăstrele, ochiul boului, crizanteme, dalii și altele. Le culege și le pune în buchete, pe care le livrează apoi în Iași.
„Mă ajută tata și fratele meu. Eu nu am încă mașină, dar am urcat și în autobuz. Am pus florile-n paporniță și-am plecat la Iași.”
Ambalajele pe care le folosește sunt compostabile: carton sau sfoară.
Tânăra spune că se bucură că poate să aducă, prin buchetele sale, o bucățică de natură în casele celor care aleg să îi cumpere florile.
Dacă nu ar cumpăra nimeni florile pe care le îngrijește în ferma de flori, Teodora le-ar crește doar pentru ea, ca impact pozitiv asupra polenizatorilor. Spune că grădina o ghidează și o învață să aibă răbdare, mai ales că e o fire care vrea să știe cum merge totul.
Cum au fost începuturile vieții la sat?
Teodora nu a plecat cu așteptări, voia doar să aibă liniște și să iasă în natură. Locuind cu părinții până la absolvirea facultății, simțea că va lua la un moment dat decizia de a se muta, „însă creierul meu nu concepea să mă mut la bloc, noi tot la casă am locuit”. Spune că este îndrăgostită de viața pe care o are acum și, mai ales, că i se potrivește. „Mi-a plăcut că e un sat în care viața se simte chiar ca la sat.”
„E foarte liniște la mine în suflet”, mărturisește Teodora.
Dorul de oraș există?
Odată la câteva săptămâni Teodora merge la oraș să se aprovizioneze, dar cel mai des cere tatălui ei să cumpere mâncare pentru pisicile care locuiesc la ei în curte. Preferă să cumpere de la oraș până când va reuși să crească ea diverse legume și fructe în grădină.
„Am învățat să fac maia și fac turte, fac alte preparate în rolă (cuptor). Mi-am dorit mult să am o casă cu sobă. N-am făcut niciodată focul înainte, dar am învățat. În schimb, nu îmi place să curăț cenușa.”
Socializarea
Înainte era mai aproape de prieteni, dar și acum Teodora se simte conectată de grupul ei, tot la oraș se întâlnesc. Se caracterizează drept o fire introvertită care primăvara și vara nu are timp să iasă, însă iarna simte mai profund lipsa de socializare. Anul acesta și-a propus totuși să echilibreze ieșirile: „treabă o să fie mereu, dar dacă nu îmi fac eu timp, n-o să fie niciodată”.
Se mai întâlnește cu sătenii când grădinărește în fața casei, la stradă, iar ei o văd că lucrează pământul. Oferă din semințele ei și schimbă câteva vorbe cu oamenii care se întreabă „Cum adică să tai florile?”.
„Aveam un brusture anul trecut în grădina de la stradă și m-a oprit o vecină să-mi spună «ăla de acolo să-l tai, că nu-i frumos!». I-am zis că îl ține mama să facă ceai din rădăcina lui. «Aaa, da, da foarte bine”. Eu păstram brusturele pentru floare, pentru polenizatori, dar asta mi-a venit să-i spun atunci, n-a mai zis nimic.”
Motivația pentru ferma de flori
Dacă ar fi să povestească despre flori, Teodora ar putea vorbi câteva ore neîntrerupt, deși spune că nu stăpânește încă foarte bine acest domeniu. Citește mult de pe internet, urmărește pagini și conturi similare din Regatul Unit și din Statele Unite, nu doar cărți dedicate florilor, ci care tratează subiectul ecologiei. „Acum citesc Jungla din grădină care se intersectează cu ce vreau eu să fac — ceva mic și bun.”
O interesează partea de biodiversitate și e entuziasmată să o și trăiască pe pielea ei: să vadă un arici, o vulpe pe terasă, un fazan sau ciocănitori.
„Când vin berzele, le urmăresc, la fel când vin rândunicile. Îmi place să observ ritmul naturii. În general mi se pare că mulți dintre noi suntem deconectați de chestia asta, la oraș mai ales.”
Teodora este conștientă că are o poziție privilegiată, pentru că a putut cumpăra această casă. Mutatul la sat a fost în totalitate alegerea ei, nu a fost forțată de împrejurări.
Momentan încă nu trăiește din cultivarea florilor, dar acesta ar fi un privilegiu și mai mare, mărturisește ea. Pe viitor își dorește să organizeze evenimente de tip you pick, în care doritorii pot merge să își culeagă singuri florile crescute în tihnă.
Satul românesc e complex, comparativ cu imaginea sa idilică din clipurile de pe Instagram. Noi încercăm să surprindem asta, culegând (po)vești despre oameni cu inițiativă, activități din turism, educația în mediul rural, migrație, producători și produse locale, evenimente de la sat și altele.
Dacă vrei să citești mai mult, abonează-te și/sau alege să ne susții cu o donație.
Iar dacă știi pe cineva căruia i-ar plăcea, trimite-i acest text.
Pssst! citește și povestea Biancă și a lui Edmond din Râu de Mori, care au lăsat Timișoara pentru a se muta la poalele masivului Retezat.