Fotografii și cercetare pentru ilustrații: Ionuț Teoderașcu.
În toamna anului 1853, un irlandez pe nume Patrick O’Brien, membru al Camerei Comunelor în King’s County (astăzi Comitatul Offaly), călătorește în Principatele Române și notează în jurnalul său impresiile despre situația istorică și politică.
Am citit această carte, publicată în 2016 la editura Humanitas, în traducerea lui Constantin Ardeleanu, și m-am oprit mai ales asupra pasajelor în care descrie satul din spațiul românesc din 1853.
Era o perioadă în care rusofobia occidentală ajunsese la apogeu, scrie istoricul Constantin Ardeleanu. Înainte de călătoria irlandezului, în vara anului 1853, armatele țariste ocupaseră cele două principate române.
Despre drumuri
„La drept vorbind, în Țara Românească nu există drumuri. Sunt doar niște cărări late acoperite de praf întunecat în timpul verii și care când plouă sau după dezgheț se transformă în râuri de noroi, prin care trăsurile de-abia înaintează, afundate în mocirlă până la osie.”
Tot în acea perioadă, prin spațiul românesc călătorea și jurnalistul și ilustratorul francez Constantin Guys. A relatat despre campanii militare și conflicte și a trimis schițe în Anglia pentru a fi gravate. Acesta a locuit multă vreme în Anglia și a ilustrat pentru The Illustrated London News sau pentru alte publicații britanice și franceze.
Despre casele țăranilor
„Locuințele țăranilor ori ale micilor proprietari de pământ din Ţara Românească sunt asemănătoare celor din Irlanda. Colibele ţăranilor sunt făcute din lut sau chirpici și acoperite cu paie, în vreme ce casele micilor proprietari de pământ sunt construite în acelaşi stil, dar sunt ceva mai mari. Se vede că oamenii încearcă să îşi înfrumuseţeze locuinţele. Toate sunt văruite şi adesea vița-de-vie sau o altă plantă agăţătoare se caţără în jurul uşii sau ferestrelor.”
În centrul satului Câmpuri din județul Vrancea, la umbra unui nuc bătrân și înalt, se află casa în care s-a născut deputatul Moș Ion Roată (1806-1882). E o casă țărănească, clădită cu lut, lucrată în grinzi și corzi de lemn. Pe 24 ianuarie 1959 a fost strămutată din cătunul Gura Văii și transformată în muzeu. În interiorul încăperilor se află un mobilier țărănesc, obiecte gospodărești și personale ce i-au aparținut lui Ion Roată. Este un tip de casă despre care vorbește și călătorul O’Brien. Am fotografiat această casă-muzeu în septembrie 2021.
Un alt muzeu în care găsim locuințe din perioada 1800-1900 este Muzeul Viticulturii și Pomiculturii de la Golești, județul Argeș. Este amplasat pe o suprafață de 14 hectare și oferă vizitatorului o imagine pitorească despre viața la țară, atât a boierului, cât și a țăranului. Am vizitat și fotografiat acest muzeu pe 22 martie 2022.
„Satele sunt aproape întotdeauna mărginite de copaci, iar acolo unde nu este vreo apă curgătoare se găsesc de obicei cinci, şase fântâni din care apa se scoate cu un fel de cumpănă de lemn: la un capăt al unei prăjini perpendiculare pe un par este agăţată o găleată de o funie, iar la celălalt capăt este legat un pietroi. Cu pârghia astfel construită apa se scoate din cele mai adânci fântâni cu foarte puţin efort. Privite în ansamblu, satele au un aer pitoresc şi traiul acolo pare aproape confortabil.”
În 1843, cu zece ani înaintea călătoriei lui Patrick O’Brien, apare albumul de litografii1 care ilustrează viața din Țara Românească (Valahia). Album Valaque este semnat de pictorul și graficianul francez Michel Bouquet și poate fi văzut în întregime, online, pe Biblioteca Digitală Națională aici.
„Comparând locuinţele ţărănimii române cu casele irlandeze, n-am precizat că aranjamentul interior al celor dintâi este mult superior. Când intri în casa unui ţăran român, păşeşti într-o cămăruţă folosită drept bucătărie. Aici o sobă încălzeşte întreaga casă în lunile de iarnă. Nu există casă fără sobă, obiect de importanţă capitală într-o ţară unde uneori e ger aspru. Pe lângă bucătărie, fiecare casă mai are două încăperi, folosite îndeobşte ca dormitoare. Pereţii sunt îngrijit tencuiţi şi văruiţi, iar întreaga locuinţă are un aer de relativă curăţenie.”
Despre pământ și agricultură
„Cu siguranţă nu există în toată Europa pământ mai roditor ca aici, iar climă mai bună decât cea din Ţara Românească cu greu se mai întâlneşte. Ţara are belşug de grâne de toate felurile şi numai în Franţa am mai băut un vin ordinaire atât de bun ca vinul valah. Vinul alb obişnuit din Ţara Românească, păstrat în sticle doi, trei ani, este asemănător cu cel produs pe malurile Rinului.”
Pajiştile mănoase oferă loc de păşunat nenumăratelor cirezi de vite şi turme de oi, iar în apropierea pădurilor sunt turme imense de porci. Tocmai datorită acestei abundenţe de carne de toate felurile s-au stabilit urmaşii domnului Goldner în apropiere de Galaţi, iar un alt stabiliment englez, puternic implicat în comerţul cu carne de porc, s-a înfiinţat la Calafat.”
„Ţara Românească nu are nici trei milioane de locuitori, dar poate hrăni de cinci ori pe-atât. Pământul ei este unul dintre cele mai roditoare din lume. Belşugul de fructe, legume şi cereale hrăneşte mii de oameni din Imperiul Britanic. Însă bogăţiile sale naturale sunt departe – foarte departe – de a fi exploatate. Comerţul ţării este dominat de străini, agricultura este neglijată, iar cele mai rafinate arte şi manufacturi sunt necunoscute.”
Patrick O’Brien a intrat în Principatele Române pe calea apei, pe la Sulina, care nu era atunci decât o insulă pe fluviul Dunărea, povestește el în jurnal. Peste doar doi ani, în 1856, Sulina a devenit chiar oraș, aici fiind fondată Comisia Europeană a Dunării. Localitatea s-a transformat într-un pol economic internațional în următorii ani. Am fost și noi în cel mai estic punct al României și am surprins chiar satul de la oraș. E un loc pe care îl recomandăm și ca destinație de toamnă, până se încheie sezonul turistic.
Contextul: Principatele între 1831 și 1858
Regulamentele Organice erau legiuiri cu valență constituțională, nu constituții propriu-zise. Au intrat în vigoare în Țara Românească în iulie 1831 și în Moldova în ianuarie 1832. Au fost redactate de două comisii care au lucrat la București și la Iași, sub președinția consulului general rus Matvei Minciaki, iar proiectul a fost trimis la Sankt Petersburg, ca să fie amendat de Consiliul Țarului, înainte de a ajunge în fața Adunărilor Obștești. (Rador, Agenția de presă a Radio România; Ion Ifrim și Mihaela Shilbaya Matei, Revista Universul Juridic, nr. 1/2023) Cu doi ani înainte, Tratatul de la Adrianopol din 1829 deschisese Principatelor o cale către comunicarea cu Occidentul, prin înlesnirea comerțului fluvial. (Radio România Actualități, „Istorica”)
La începutul anului, domni erau Barbu Dimitrie Știrbei în Țara Românească și Grigore Alexandru Ghica în Moldova, amândoi din 1849. (Radio România Actualități, „Istorica”) Pe 21 iunie/3 iulie 1853, înainte ca O’Brien să ajungă în Principate, trupele ruse le-au ocupat din nou. În octombrie, de data asta chiar în timpul călătoriei lui, cei doi domni s-au retras la Viena, iar autoritatea a trecut la administrația militară rusă. Amândoi au revenit la domnie în toamna lui 1854. (Agerpres)
Războiul Crimeii, 1853-1856, încheiat formal prin Tratatul de la Paris din 30 martie 1856. Armatele ruse ocupaseră Principatele Dunărene în iulie 1853. Pe 4 octombrie Imperiul Otoman a declarat război Rusiei și în aceeași lună a deschis o ofensivă împotriva rușilor chiar în Principate. Sub presiunea Austriei și ca să evite intrarea ei în război, Rusia a evacuat Principatele, iar trupele austriece au început ocuparea lor în august 1854. (Britannica, „Crimean War”) Autonomia internă fusese deja limitată drastic prin Convenția ruso-turcă de la Balta Liman, din 1849: domnii nu mai erau aleși pe viață, ci numiți pe șapte ani de sultan cu acordul Rusiei, iar Adunările au fost suspendate. (Agerpres; Radio România Actualități, „Istorica”)
Creșterea vitelor și comerțul cu animale au rămas importante, iar cultura cerealelor a căpătat o importanță mult mai mare în planurile marilor proprietari de pământ. S-au extins culturi precum cartoful și rapița, s-au îmbunătățit soiurile de porumb, au apărut ateliere agricole unde se confecționau și se reparau unelte și se importau mașini agricole. (Radio România Actualități, „Istorica”)
Monopolul comercial otoman fusese abandonat, ceea ce le-a oferit marilor proprietari ocazii profitabile de a face negoț cu vestul Europei și, în același timp, a crescut povara de muncă a țăranilor din Țara Românească. (Britannica, „Walachia”) Abia în august 1864, Legea rurală a lui Alexandru Ioan Cuza i-a făcut pe sătenii clăcași proprietari ai loturilor lor și a desființat claca, dijma și celelalte sarcini datorate stăpânilor de moșii. Foștii clăcași aveau însă de plătit despăgubiri de răscumpărare, în rate anuale, timp de 15 ani, iar reforma a reușit doar în parte. (Britannica, „Alexandru Ioan Cuza”; studiu despre aplicarea Legii rurale din 1864)
Tratatul de la Paris din 30 martie 1856 a neutralizat Marea Neagră și a extins asupra Dunării principiile de liberă navigație stabilite la Congresul de la Viena. Tot el a pus capăt protecției exclusive a Rusiei: Principatele rămâneau sub suzeranitatea Porții, dar sub garanția colectivă a puterilor semnatare, fără ca vreuna dintre ele să mai exercite o protecție exclusivă. (Tratatul de la Paris, articolele 11, 15 și 22) După încheierea mandatelor celor doi domni, în 1856, Principatele au fost conduse provizoriu de caimacami. (Radio România Actualități, „Istorica”) Pe 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar pe 24 ianuarie/5 februarie 1859 și domn al Țării Românești, realizând astfel Unirea Principatelor. În 1861, Poarta și puterile garante au recunoscut unirea politico-administrativă, iar primul guvern unic s-a format pe 22 ianuarie/3 februarie 1862. (Agerpres)
Surse pentru această secțiune: Britannica, „Walachia”, Britannica, „Crimean War”, Britannica, „Alexandru Ioan Cuza”, textul Tratatului de la Paris din 1856, Rador despre Regulamentele Organice, Ion Ifrim și Mihaela Shilbaya Matei în Revista Universul Juridic, un studiu despre aplicarea Legii rurale din 1864, emisiunea „Istorica”, Radio România Actualități, cu prof. dr. Cătălin Turliuc și prof. dr. Marian Stroia, și documentarele Agerpres despre Convenția de la Balta Liman și Unirea din 1859.
1 Metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. ↩
Textul face parte din newsletterul De la sat, pe care îl trimitem în fiecare duminică. Îl poți primi și tu. De la sat este un proiect editorial independent. Dacă îți este de folos ce facem, ne poți susține cu o donație.