| Soarele o coace, Mâna o rupe, Piciorul o calcă, Mâna o bea. |
Se zvonește că poveștile s-ar fi născut pe prispa casei. Tot de pe o prispă se croiește și povestea vinului, la muzeul Crama 1777, Valea Călugărească, județul Prahova. Aici ne-au așteptat, pe un fundal cu muzică ambientală, două doamne muzeograf. Ne-au primit cu vin dulce din podgorie și prăjituri sub formă de nuci, făcute în casă. Așa am aflat că denumirea muzeului vine de la faptul că această clădire cu prispă este o replică a uneia dintre cele mai vechi crame din țară și conține chiar câteva fragmente din clădirea originală (se afla la 20 km distanță).
Ansamblul muzeului Crama 1777 are trei săli, care pot fi delimitate în funcție de trei materiale: lemn, lut și pânză.
La tocul ușii de la intrarea în crama propriu-zisă, lucrată în lemn, se află inscripționat anul 1777, alături de un chenar dublu cu dinți de lup. Aceștia aveau rolul de a-i proteja pe sătenii odată intrați în acest spațiu sacru, al facerii vinului.
Crama era pe vremuri o instituție a comunității, unde țăranii români veneau să zdrobească (inițial cu picioarele, mai târziu la teasc) strugurii proaspăt culeși, pe care apoi îi transformau în vin. Aici stau mărturie numeroase unelte și obiecte din lemn: linul, teascul austriac (adus de românii înstăriți care căutau calitatea în strugurii copți, nu cantitatea), pompe pentru stropit via, elemente de dogărie și unelte care foloseau oamenilor prin vie, perii pentru spălat sticle și chiar o vinotecă, cu vinuri premiate.
Subsolul muzeului Crama 1777 găzduiește o sală tematică de degustare a vinului. Este sala în care lutul își face magia, căci numeroase vase de lut păstrau în ele pe vremuri vinul, menținându-l răcoros, fără să se altereze. Tot aici am cunoscut și valențele vinului. Dacă astăzi privim vinul mai mult ca pe o băutură-aliment, în trecut țăranii români îl foloseau și ca medicament, prin infuzia cu diverse plante.
Urcând scările către mansarda acestei clădiri acoperită cu șindrilă, am ajuns și la camera în care personajul principal este pânza. Mi-au furat ochii cămășile țărănești și tot aici am ascultat poveștile brâului, a batistei de nuntă, a lăzii de zestre.
Printre filmări, scanări și fotografii, doamnele Emilia și Carmen ne-au răsfățat de-a dreptul. Au dus ospeția la un alt nivel, punându-ne și la masă, unde am servit halva și cafea. Fiind zi de post, dar sărbătoare — Bunavestire, pe 25 martie — am gustat icre și sarmale cu pește, făcute de mâinile vecinei Dumitra.
Și că tot veni vorba de vecini, am ajuns, pe finalul vizitei noastre în Valea Călugărească, și la domnul Sorin. Cultivă câteva rânduri bune de viță-de-vie și face un vin delicios. Zic asta fiindcă ne-a invitat în beciul său, unde își ține licorile bahice. Deși stă în Ploiești, trage câte o fugă la țară oricând prinde ocazia. Are grijă de gospodăria care a aparținut cândva părinților și duce mai departe tradiția vinului, alături de câțiva meșteri.
Parcă alt gust are vinul când știi poveștile sale. Dacă vrei să savurezi un vin specific zonei Valea Călugărească, caută soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Busuioaca de Bohotin — vinuri seci — și Tămâioasă și Grasă de Pietroasa — vinuri dulci.
O altă legendă auzită a fost la muzeul Crama 1777 și cea a viței de vie, despre care a scris Ionuț în textul Muzeograf la sat. Am mai scris despre podgoria din Dealu Mare și despre un alt sat prahovean în acest text.
*Răspunsul la ghicitoare: vița-de-vie.
• fotografii de Ionuț Teoderașcu
• ilustrație de Daniela Olaru