Degustare de dulceață de flori pe nevăzute

Degustare de dulceață de flori pe nevăzute

Am poposit în satul Totești din Țara Hațegului, județul Hunedoara, la un producător local de bunătăți cuprinse în borcane și sticle. Am făcut cunoștință cu Paula Bora, care acum 12 ani a pus bazele acestei mici afaceri de familie, alături de mama ei, Carmen, și de sora ei, Andreea, susținute de prieteni și apropiați. Asta până când a venit momentul alegerii numelui: Cămara din Totești.

„Când ne-a venit ideea de a face produse, toată lumea ne-a criticat: Ce Totești? Cine știe de Totești? Puneți și voi «Cămara bunicii», «Cămara mămicii», «Cămara Paulei». Însă acum vreo trei ani a venit cineva de la Timișoara și ne-a zis: Voi ați pus Toteștiul pe hartă!”, spune Paula.

Paula în fața Cămării din Totești. Fotografii de Ionuț Teoderașcu.
Paula în fața Cămării din Totești. Fotografii de Ionuț Teoderașcu.

În grădina de acasă cultivă flori, legume și fructe, câte puțin din toate, iar unele ingrediente folosite la conserve sunt din flora sălbatică. Încep munca de la sfârșitul lunii martie, cu florile comestibile, și încheie anul în noiembrie.

Se mândresc și spun că fac hrană în ritmul naturii, cu accent pe produsele din sezon, pe ceea ce se coace în grădină — a lor sau a vecinilor. Mărturisește că n-o să-i vedem niciodată prin piețe sau angro-uri, în căutarea celui mai bun preț.

Cum procură materia primă

„Vinete sau ardei, de exemplu, nu putem cultiva noi toată cantitatea și atunci suplimentăm cu legume și din alte grădini”.

Au ca parteneri un fermier din Țebea, care cultivă organic și folosește amestecuri de condimente pe post de pesticide, plus câțiva fermieri din Teregova, un sat din Caraș-Severin.

Paula povestește că într-un an, un prieten le-a spus că bunica lui avea foarte multe roșii și nu avea ce să facă cu ele. Nici nu le stropise cu nimic — ceea ce e esențial pentru cămară. „Am fost și le-am luat. Așa ne procurăm noi legumele, un pic oportunist chiar.”

Câte borcane pot produce

Pentru cămară se lucrează doar în loturi mici, uneori de la an la an rămân puține borcane. Au încercat la un moment dat să facă un lot mai mare, în ideea eficientizării, însă nu a funcționat.

Când încerci să mărești cantitatea, se pierde ceva.

Suflet, gust, nu știu cum să-i spunem, mărturisește Paula.

Cea mai multă muncă se concentrează pe dulcețurile de flori comestibile, unde durează aproape 8 ore curățarea unui kilogram de petale. Și ce este și mai provocator e că florile, de multe ori, nu rezistă suficient. Sunt câteva zile pe an când este optimă culegerea lor, care se face doar pe soare, fiindcă atunci au toate esențele disponibile în petale. Dacă plouă sau e înnorat, floarea nu are gust.

Cinci sortimente de dulcețuri din petale de flori
Cinci sortimente de dulcețuri din petale de flori

„Dacă sunt 3-4 zile în care putem culege o floare, jumătate din timp să spunem că ar fi înnorat, și mai ai și 8 ore la dispoziție să cureți florile, nu ai un interval consistent în care să lucrezi. Plus că mai sunt și flori care sunt în sezon fix în același interval — e și mai greu.

Cu toate provocările, Paula nu se plânge. Ea se descrie ca fiind cea mai răbdătoare din echipă, activitatea ei preferată fiind tocmai curățatul petalelor. Îi mai place și să fotografieze și să povestească despre activitatea cămării. Andreei îi place să prepare dulcețurile, să învârtă în oală și să povestească oamenilor când merg pe la târguri de producători locali cu produse din cămară.

„La produse avem fiecare ceva special, sosurile de roșii le fac eu, mama face gogoșarii în sos, iar la zacuscă ne întrecem cu bucurie.”

Cămara din Totești e un spațiu de prezentare, nu au program de vânzare, însă primesc pe oricine care sună în avans. Putem „intra și online” în cămară, ca să consultăm rafturile. Pentru a plasa comenzi, Paula mizează pe relația directă cu clienții: „Nu avem loturi mari și ne și place să întrebăm ce-i place omului, ce ar vrea, care e gustul lui preferat. Multă lume râde de noi că poate omul vrea ceva, iar noi îi oferim să încerce altceva, însă nu prea am dat greș cu recomandările”.

Paula și Cornel, un cățel care s-a refugiat în curtea lor acum câțiva ani. „Era atât de slab încât trecea printre zăbrelele de la gard, jumătate de an mi-a luat să-l pot mângâia, avea multe traume”. Confirmăm și noi că este un adorabil Cornel și chiar o gazdă primitoare!
Paula și Cornel, un cățel care s-a refugiat în curtea lor acum câțiva ani. „Era atât de slab încât trecea printre zăbrelele de la gard, jumătate de an mi-a luat să-l pot mângâia, avea multe traume”. Confirmăm și noi că este un adorabil Cornel și chiar o gazdă primitoare!

În ultima vreme au mizat pe tot mai multe produse fără zahăr, mai ales la fructele dulci, pe care le prepară ca magiunul de prune fără zahăr. Toate ingredientele folosite sunt din zonă, cu excepția câtorva: scorțișoară, cardamom, whiskey, anason stelat sau agar agar.

Degustare pe nevăzute

După ce ne-a făcut turul cămării, Paula ne-a invitat la o degustare de dulceață pe nevăzute. Ne-a poftit la masă, unde am avut un platou cu mini clătite, pe care am pus cinci feluri de dulceață, din câteva borcănașe care nu aveau etichetă.

Degustare de dulceață de flori pe nevăzute

Am avut chiar și un concurs, la care am participat noi doi și Bia și Edi de la Retezat 83, cei care, de altfel, ne-au spus că musai tre’ să vizităm Cămara din Totești, în scurta noastră ședere în Țara Hațegului.

Selfie-ul de la final de concurs. Îți poți da seama cine a ghicit dulcețurile?
Selfie-ul de la final de concurs. Îți poți da seama cine a ghicit dulcețurile?

N-o să îți spunem cine a câștigat, fiindcă lucrăm la un material video cu degustarea (îl vom include într-un newsletter viitor), însă putem să îți zicem că am gustat dulceață de iasomie, dulceață de caprifoi, dulceață de păpădie, de liliac și de mac sălbatic — prima dulceață a cămării, făcută de mama Paulei, sortimentul de la care a pornit totul.

Ți-am arătat săptămâna trecută că am trimis scrisori abonaților plătitori. Unele au ajuns deja în cutia poștală. Îți lăsăm mai jos una dintre reacții.

Degustare de dulceață de flori pe nevăzute

Satul românesc e complex, comparativ cu imaginea sa idilică de pe platforme (mai ales de când a explodat AI). Noi încercăm să surprindem asta, culegând (po)vești despre oameni cu inițiativă, activități din turism, educația în mediul rural, migrație, producători artizani și produse locale, evenimente de la sat și altele.

Dacă ți se pare util ce facem, un abonament sau o donație ne ajută să planificăm următoarea deplasare.

Câteva recomandări

  • Asociația Acasă în Banat organizează o nouă ediție de Color the Village, de data asta vor înfrumuseța case din satul Macedonia, aflat la 40 km de Timiș. Înscrieri se mai pot face astăzi, iar treaba propriu-zisă va fi pe 11-12-13 iunie.

  • Tot în Timiș, dar la Dudeștii Vechi, pe 13 iunie se va desfășura Banat Brunch, un eveniment gastronomic, cu posibilitatea de a înnopta în case tradiționale renovate.

  • Copiii din satul brașovean Mândra au realizat o adaptare a basmului „Harap Alb”, filmată chiar în sat, cu ei în rolurile principale. Pentru a finaliza filmul și a-l duce mai departe într-o caravană cinematografică de vară, prin satele din Țara Făgărașului, au nevoie de bicicliști care să-i susțină.

  • Dacă citești newsletterul duminica dimineața, atunci adaugă un reminder. De la ora 11:00, (Maria Zavate) o să fie live pe YouTube și ne povestește „cum Meta i-a șters un deceniu de muncă”. Ea a dispărut de pe Instagram, după ce Meta, compania care deține Instagram, i-a blocat contul de tot.

Degustare de dulceață de flori pe nevăzute

Materialul a apărut prima dată în newsletterul De la sat, pe 24 mai 2026. De la sat este un proiect editorial independent. Dacă îți este de folos ce facem, ne poți susține cu o donație.