Mereu am tânjit după perioadele în care au trăit bunicii mei. Nu aș putea să explic de ce. Poate pentru că povesteau tare fain despre viața simplă pe care o duceau la sat sau poate pentru că păreau mulțumiți cu ce aveau. Dar toate lucrurile și obiectele de atunci mi se par incredibil de valoroase.
Deși mama mă ceartă cam des că îi umplu podul cu vechituri, eu sunt construită în așa fel încât să țin cu dinții de orice lucrușor din trecut. De fapt, acum țin cu dinții doar de lucrurile mici care mai pot fi îndesate prin sertare, să nu le găsească mama.
Nu mă pot sătura numai cu amintiri, am nevoie să ating, să miros și să văd, sperând totuși că dacă închid ochii pot să îi mai simt și pe bunici, măcar pentru o secundă.
De aceea am păstrat borcanul cu nasturi de la bunica mea dragă, Cuța. Este un borcan pentru care s-au dus lupte grele, dar am învins. Când eram mici, mai întâi sora mea, apoi eu, ca să stăm locului, deoarece bunica trebăluia prin casă, primeam borcanul cu nasturi. Nu vă spun că atunci când vărsam nasturii pe pătură se vărsa de fapt universul, iar noi aveam puterea să ne jucăm cu el. Fel de fel de culori și modele ne țineau ocupate și jumate de zi, fără nevoie de apă și mâncare. Îl țin închis acum și nu îl deschid prea des, poate păstrează și mirosul bunicii odată cu amintirile.
Un alt lucru tare drag mie, dar pe care nu l-am putut înghesui la mine în pod, este un bufet de-al bunicii Ileana. Ce simplu pare acum de cotrobăit prin el. Dar când eram mică era o misiune imposibilă. Prima dată pentru că scârțâia și auzea bunica și a doua oară pentru că se afla în „ceea casă” unde era frig tot timpul. Unde mai pui că nici nu ajungeam la sertarele mici de sus care erau și mai interesante. Acum mă mulțumesc doar uitându-mă în bucățelele de oglindă învechită de pe ușa mijlocie a bufetului. Cine știe de câte ori s-au uitat și bunicii mei, poate-poate le mai zăresc privirea și redevin copil…
Dar ca să termin frumos, de ce să mint, mai am niște baticuri, o geantă, o căniță, o căniță mai mare, o bluză pe gât, câteva pătrățele tăiate din cele mai frumoase materiale ale bunicii, o bucată de perete cu model, primită cadou, o scândurică dintr-o fostă ușă și altele asemenea.
… Oare încă nu mi le-a găsit mama?
Text și fotografii de Gabriela Elena Lupașcu, înscrise în concursul „Bunicii de la sat”.
Ilustrație de