O dată la două săptămâni, pe grupul nostru de Facebook — De la sat, oferim membrilor oportunitatea de a remarca și recomanda producători locali ale căror produse le-au încercat. Indiferent că e vorba despre grădină, despre miere, despre brânzeturi, produse de panificație, articole de decor sau plante, e loc pentru toată lumea!
Aceeași idee este împărtășită și de echipa Profi, care la finalul lunii aprilie a organizat la Domeniul Regal Săvârșin, din județul Arad, festivalul Suflet de România.
Evenimentul a vizat (re)descoperirea micilor producători locali, a tradițiilor și a obiceiurilor autentice rurale. De asemenea, face parte din acordul tripartit „Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi, ce vizează susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.
La deschiderea oficială a festivalului Suflet de România au fost prezenți Gaetan Pacton, Director General Profi, Călin Costinaș, Director General adjunct Profi, dar și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, alături de Principele Radu.
„Ne simțim privilegiați să fim cu toții aici, pentru că, de fapt, în poienița castelului avem toată România. E un fel de România mică, așa cum și-ar fi dorit și Regina Elena, dacă astăzi ar fi fost între noi, sau Regele Mihai I, Coroana să reprezinte întreaga națiune cu tot ce are ea bun și frumos.”
Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort
Festivalul face parte dintr-o inițiativă mai largă de promovare și susținere a satului românesc și a producătorilor locali, sprijinind totodată conectarea românilor cu gospodarii din comunitate.
Spațiul în care s-a desfășurat evenimentul Suflet de România a primit înfățișarea satului românesc de altădată, cu ulițe și târguri. Pe lângă zonele tradiționale, participanții au putut viziona filme românești și chiar fredona și dansa pe muzica artiștilor prezenți, printre care și Nicu Alifantis și Mircea Baniciu.
———————————————
Un alt proiect al echipei Profi este Raftul cu Bunătăți Locale, despre care poți afla mai multe din materialele următoare, după ce am stat de vorbă cu câțiva producători locali din Bistrița-Năsăud și Alba:
- Gustul de altădată, pe Raftul cu Bunătăți Locale, la Bistrița-Năsăud;
- Raftul cu Bunătăți Locale a ajuns și în Alba.
℗ Acesta este un material publicitar.
Lasă un răspuns