Pe 29 și 30 aprilie, la Domeniul Regal de la Săvârșin, din județul Arad, se desfășoară festivalul Suflet de România, un eveniment care încurajează gospodarii să se conecteze la comunitate, sprijinind locuitorii acestei țări să descopere micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Inițiativa aparține lanțului de magazine Profi, ce își propune să recreeze experiențe de la sat, într-un cadru natural de poveste. Această acțiune este parte a acordului tripartit „Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi, pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.
Festivalul Suflet de România propune între orele 12:00 – 19:00 o călătorie într-un sat atemporal, întocmai cum arătau șezătorile satului de altădată. Participanții vor păși prin Târgul Târgoveților, Piața satului, Târgul satului, Ulița copiilor și Drumul artizanilor. Pe lângă întâlnirea cu producătorii locali, vor exista și activități artistice: vizionarea de filme românești, concerte ale artiștilor Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Daniel Julean și Trupa Calendar, dar și momente susținute de ansambluri de muzică populară și muzică clasică.
„Pentru două zile, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, Profi aduce la un loc oameni buni, care pun suflet în România, care caută să-i întâlnească pe artizanii autentici, să pătrundă în poveștile satelor românești și să continue povestea frumoasă a țării în care ne dorim să creștem și să ne dezvoltăm împreună”, a declarat Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.
Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali:
- prima inițiativă prin care Profi a reunit micii producători locali artizanali a fost în septembrie 2022 la Festivalul de la Apoș;
- ulterior, Raftul cu Bunătăți Locale a fost lansat în magazine, prima dată în Cluj și Dâmbovița;
- la finalul lunii martie, Alba a devenit al doilea județ, după Bistrița-Năsăud, în care programul a fost implementat în acest an.
Echipa De la sat a stat de vorbă cu câțiva producători locali din județele Bistrița-Năsăud și Alba, iar poveștile lor pot fi lecturate aici:
- Gustul de altădată, pe Raftul cu Bunătăți Locale, la Bistrița-Năsăud;
- Raftul cu Bunătăți Locale a ajuns și în Alba.
În 2023, Profi își propune să aducă Raftul cu Bunătăți Locale cu specialități din carne, conserve, lactate, ouă, panificație, pește, produse apicole, legume și fructe în 10 zone ale țării și să reunească cel puțin 100 de producători locali.
Intrarea la festivalul Suflet de România este gratuită. Accesul în zona de festival se poate face cu mașina personală, din Drumul Troașului (DC74), accesibil din drumul european E68 sau prin intermediul curselor regulate cu microbuze din Arad, Timișoara sau localitățile apropiate, dar și cu trenul, fiind mai multe curse care fac legătura principalelor orașe din țară cu Gara Săvârșin.
Lasă un răspuns