Adriana Formenti a plecat, acum 20 de ani, din Italia. A venit în România să facă bine, mai întâi la București, unde printr-un proiect al Bisericii s-a implicat să ajute fete din orfelinate, aflate în nevoie, și mai apoi prin ferma pe care a construit-o în satul Sârbova din județul Timiș. Aici a construit un proiect social care susține tinere venite din centre de plasament. Practic, ele locuiesc în aceeași casă și se întrețin din producția și vânzarea de produse lactate.
„M-am gândit, oare să vin eu aici, într-un sat unde nu cunosc pe nimeni? Dar am făcut-o. Îmi amintesc, era o zi înnorată precum cea de azi. Dar, tot atunci, am văzut culorile, curcubeul, care pentru mine înseamnă Dumnezeu. Era un semn”, povestește femeia, în timp ce ne face turul dubei cu care sâmbătă de sâmbătă merge în piața volantă stadion din Timișoara și vinde brânzeturile făcute după rețete italienești. Cu gândul la curcubeul de atunci a și înființat Asociația „Curtea Culorilor”.
Când a venit din capitală la sat, a adus-o și pe Gabi cu ea. O știa deja de-o vreme și vedea că are nevoie nu doar de ajutor financiar, ci și de cineva care s-o ghideze în viață. Doamna Adriana își amintește că fata locuia într-un apartament, datorită ajutorului oferit de Biserică. Gabi este una dintre persoanele venite din orfelinat care au primit adăpost în casa doamnei Adriana.
Înainte de a se muta la sat, doamna Adriana a cumpărat o casă și s-a gândit că ar fi tare bine să producă ceva. Așa a ajuns să cumpere câteva vaci de la un vecin, dar îmi spune că au rămas tot la el în grijă, anticipând parcă dorința mea de a merge în grădină, la animale. Spune a învățat să prelucreze laptele de vacă așa cum trebuie, datorită vizitelor pe care le-a făcut la fermele autentice din Italia.
„Dumnezeu este motivația mea!”
De-a lungul anilor, în cale i-au apărut și alte fete care aveau nevoie de ajutor. Gabi a fost cea care ne-a întâmpinat la poartă când nici nu parcasem mașina. Pe măsură ce poveștile curgeau, în bucătăria cu vedere spre grădină, i-am întâlnit și pe ceilalți membri ai casei.
O fată care adunase câteva ouă de la găinile din curte venise să noteze numărul pe-un tabel. Băiețelul de 5 ani, Dorian, stătea rușinos pe lângă mama lui, iar pe Petronela am întâlnit-o spre finalul poveștilor, când ne-am mutat în laboratorul fermei, acolo unde laptele se transformă în brânză. Liniștea din casă mai era întreruptă când și când și de plânsul unui bebeluș, de care doamna Adriana și colega dumneaei, venită de curând din Italia, se îngrijesc.
În zilele în care nu se face brânză, totul este spălat, aranjat și pregătit pentru când va veni laptele.
O întreb pe doamna Adriana care îi este motivația. De ce a venit în România ca să ajute? De ce se implică? „Dumnezeu este motivația mea!”, îmi răspunde rapid. „Nu este vina lor că s-au născut așa, dar le pot ajuta”, adaugă femeia.
Spune că îi place la sat și că România, spre deosebire de Italia, încă mai are satul autentic — cu liniște și cu mai puține urme de industrializare.
„În Italia nu mai găsești așa ceva, poate doar în satele de munte”.
La plecare am vrut neapărat să cumpărăm din bunătățile fermei și, după o degustare, am ales Caciotta, Tomasar și Grand Sârbova. Prefera mea este Caciotta, o brânză maturată, semitare și cremoasă. Aici găsești lista completă.
Ne-am gândit că ți-ar plăcea să citești și: