Oana, mama și bunica ei gătesc mâncăruri tradițional-bucovinene în curtea bunicii din satul Pojorâta, Suceava.
Oana și Flavius, amândoi de loc din Bucovina, s-au mutat la Cluj-Napoca pentru studii și o viață activă, de oraș, însă după nașterea copilului lor au început să-și dorească să revină acasă, în satul Pojorâta.
S-au gândit să deschidă în curtea bunicii Oanei un punct gastronomic local (PGL), unde să le ofere turiștilor mâncare tradițional-bucovineană. „Ne-am zis că dacă n-o să meargă, rămâne totul aici, în curtea bunicii pentru familie…”, ne spune soțul ei.
„Mie-mi plăcea de sărbători când veneam acasă, abia așteptam să ajung ca să gătesc cu mama. Și ei îi place foarte mult să stea în bucătărie, am încredere în calitățile ei și a fost ușor, ne-a oferit susținere să deschidem”, povestește Oana.
La început au lucrat la amenajarea spațiului mai mult de la distanță, făceau comandă de materiale de construcție și le mai spuneau, prin telefon, părinților ce este de făcut. În august au deschis porțile.
În bucătărie, inima punctului gastronomic, gătesc cu pasiune trei generații: Oana (31 de ani), mama ei și bunica ei. „Lunea ținem închis și bunica mereu ne spune că «vai, dar ce rău este!». Ei îi place să facă treabă, să stea cu noi, să socializeze”, povestește Oana.
În curte au un cuptor mare la care bunica face pâine pe timpul verii. Ne uităm și noi cu admirație la el, căci din cuptor nu ies doar cozonaci buni, știm că e un loc în care se coc și multe amintiri. Astăzi este acoperit, în Pojorâta s-a așternut toamna, iar frigul pare că vrea să te bage repede la adăpost.
Nu zăbovim prea mult pe afară, intrăm să ne încălzim cu o ciorbă de pui cu tăiței peste care punem câteva lingurițe de smântână. Ungem alte câteva lingurițe și pe pâinea de casă, crocantă spre margini, proaspăt făcută. După ciorbă, Oana ne spune timid că are sarmale în foi de varză sau bulz ca-n Bucovina.
La punctul gastronomic local nu este ca la restaurant, unde îți alegi un preparat dintr-o listă care uneori pare că nu se mai termină. Meniul este făcut aproape în fiecare zi de gazdă și include de obicei o ciorbă, două-trei feluri principale și două-trei deserturi, toate gătite din ingrediente obținute cât mai local. Alegem amândoi sarmalele cu mămăligă, dar până să ni le aducă, ieșim în curte să mai facem câteva fotografii și poate reușim să ne împrietenim și cu pisica locului.
Părinții lui Flavius se plimbă cu nepotul lor prin curte și de la ei aflăm mai multe despre povestea locului. Deși ne plac poveștile, intrăm repede ca nu cumva să se răcească sarmalele de pe masă și îi spunem Oanei că la desert nu vrem să alegem, ci să ne aducă câte o porție din fiecare: clătite cu brânză învelite-n dulceață de afine și alivancă, acoperită tot cu dulceață de afine și cu smântână.
Plecăm spre seară de la Talger, gata să urcăm și Rarăul la cât am mâncat. Plătim în jur de 130 de lei pentru amândoi, dar desertul nu apare pe listă, fiind din partea gazdei – „ca să susținem proiectul De la sat”, spune Flavius.
Dacă ți-a plăcut această poveste De la sat, ajută-ne cu o donație aici. Mulțumim!
Din grădina De la sat
Tot din călătoria noastră prin Bucovina îți recomandăm să lecturezi și:
* Familia Pasinciuc din Sadova redă viață caselor vechi de peste 100 de ani