Ionuț Ninciu lucrează de luni până vineri la oraș, în Slatina, dar în afara serviciului îngrijește 70 de familii de albine în satul Brebeni. Stupina e la doar 10 kilometri de oraș, la casa bunicilor săi, lucru care îi permite să se deplaseze acolo destul de des.
De ce apicultură?
Bunicul său din partea mamei a fost paznic de vânătoare și avea stupi la cabană. Când Ionuț mergea acolo în vizită, îl ajuta în stupină. Mai târziu, însă, în anii de studenție s-a gândit că va avea nevoie de o activitate din care să se susțină după absolvire. A studiat Turism și Servicii, dar recunoaște că, deși nu are apicultura o legătură directă cu turismul, anii aceia i-au deschis orizonturi.
Tot în facultate a avut o problemă medicală la o mână pentru care a folosit tinctură de propolis: „Atunci când mă dădeam cu ea, mă uitam cum «se încheie» carnea la loc. M-am închinat”. Folosise tinctura de la altcineva, dar a văzut oportunitatea, mai ales că și părinții lui aveau stupi.
Pe lângă bunicul, și unchiul, și tatăl său creșteau albine. Ionuț Ninciu preluat direct pasiunea și, implicit, activitatea de la tatăl său. Acesta, neavând timp să se mai ocupe de ele din cauza serviciului, a mai rămas în final cu un singur stup activ. Unicul supraviețuitor de la cabana de vânătoare, stupul a fost adus și pus în grădina bunicilor de la Brebeni. Rând pe rând familiile de albine s-au extins. Ionuț devenise, după cum spune chiar el, râzând, un stupar de weekend.
„Deja după ce trec doi ani de stat printre albine, nu te mai poți lăsa”.
Chiar dacă de la jumătatea lunii februarie și până spre toamnă, Ionuț Ninciu nu mai știe ce înseamnă weekenduri sau grătare cu prietenii ori familia, este mulțumit de activitatea sa, dar și de cea a albinelor.
Când Andrei, fiul său, avea 2 ani, îl vedea rar atunci când avea de lucru în stupină. „Eu îl vedeam pe el, dar el, practic, nu mă vedea 2-3 zile. Când plecam la serviciu, el dormea, când terminam serviciul, mă duceam direct în stupină, iar când mergeam seara acasă, el dormea.” Mărturisește că i-a fost greu în acele momente, mai ales că Andrei, un copil foarte dorit, ajunsese chiar să nu îl mai recunoască, fiindcă nu petreceau timp împreună. Apicultorul zice, în final: „Sunt lucruri la care renunți ca să ajungi unde vrei. Pe mine mă cam macină acum, după atâta vreme, dar sunt și bucuros deopotrivă.”
Produse apicole
De pe urma albinelor, Ionuț Ninciu vinde diverse tipuri de miere, miere propolizată, cremă de miere, cocktailuri cu propolis, cu lăptișor de matcă și cu miere, faguri și altele.
A întâmpinat și reticență din partea unora, legată mai ales de cristalizarea mierii, un fenomen firesc prin care trece aceasta. Oamenii priveau cu îndoială când vedeau că un borcan de miere nu mai e perfect lichidă. Explică și că social media a ajutat la propagarea mesajului că mierea cristalizată nu e neapărat o miere contrafăcută. Însă, a învățat de-a lungul timpului cum să taie aceste îndoieli de la rădăcină.
„Făceam informare, educare: scriam la calculator date și beneficii despre acel produs și îi îndemnam: «Citește despre produs și vezi ce ai cumpărat. Dacă e ceva ce ți-a făcut bine și te întreabă cineva, să știi să îi spui ce produse apicole ai consumat, la ce te ajută»”.
Pe lângă educarea clienților pe cont propriu, apicultorul se gândește și că oamenii ar trebui încurajați constant să consume produse apicole, atât pentru beneficiile acestora, dar și pentru a susține micii producători.
Recomandările unui apicultor
Pentru iarnă, Ionuț Ninciu recomandă o cură cu miere propolizată. În restul anului recomandă crema de miere, fiindcă are un gust aparte, dar și pentru că e natural semi-cristalizată. „Faptul că e sub formă de cremă e minunat mai ales dimineața, pui pe o felie de pâine prăjită, e foarte practic.”
(P) Din 21 martie, produsele sale se găsesc și pe Raftul cu Bunătăți Locale, o inițiativă Profi de a susține producătorii locali. Întrebat cum vede inițiativa Profi, Ionuț Ninciu spune că o simte ca pe responsabilitate imensă pe umerii săi. „În apicultura românească, înscriși oficial suntem 40 000 de apicultori, pe lângă mulți alții care fac asta din pasiune, fără a fi înregistrați. Câți dintre aceștia oare nu și-ar dori să fie în acest proiect?”.
Stupina din Brebeni în 2024
Apicultorul spune că deocamdată merge bine activitatea, însă singurul lucru de care se teme este vremea. „Au fost ani în care nu a înflorit salcâmul sau înflorea și imediat cădea o ploaie acidă.” Condițiile vremii nu stau în mâinile sale, însă stropirile cu substanțe dăunătoare ar putea influența negativ viața hărnicuțelor din stupi.
„Înțeleg că plantele trebuie să aibă rod, să producă, dar nu înțeleg de ce în alte țări se poate și la noi nu.” Se gândește că agricultorii ar trebui stimulați într-un fel să folosească îngrășăminte și substanțe care să facă bine culturilor, dar să nu dăuneze albinelor.
E multă muncă în îngrijirea unei stupine. Se vede mai ales în starea fizică; vertebrele încep să se taseze, are deja probleme cu zona cervicală. Soția lui vine și îl asistă, în special când trage mierea sau când mai notează în agendă detalii despre familiile de albine. Andrei, fiul său, a crescut și privește și el cu ochi buni apicultura.
„Eu sper ca el să își dorească să continue, ar fi păcat. Dar nici nu aș vrea să forțez nota. Eu mă ocup pentru că mie chiar îmi place. În orice domeniu apar situații diverse și nu poți trece peste ele decât dacă chiar îți place ceea ce faci”, spune Ionuț Ninciu.
Recomandări din lada De la sat
- Ziua Mondială a Albinelor se celebrează în fiecare an, pe 20 mai, pentru a atrage atenția asupra importanței protejării albinelor. În plus, se dorește conștientizarea faptului că fertilizarea și productivitatea în agricultură se bazează pe activitatea albinelor și a altor insecte polenizatoare.
- Europa Liberă România a testat mierea din comerț în laborator. Care sunt cele mai frecvente falsuri.
- Curiozități despre miere ce te vor inspira să cumperi încă un borcan (AGERPRES).
- Povestea Carolinei Fernolend, săsoaica din Viscri, satul atât de mult iubit de Regele Charles. „Esența este binele comun” (G4Media și Inquam Photos).
- O psihoterapeută din Botoşani încearcă să aducă lectura mai aproape de copiii din mediul rural (Monitorul de Botoșani).