Posted byDe De la sat
17 noiembrie 2025
15 minute de citit
O listă cu artiști, artizani și creatori de la sat, ale căror creații pot fi oferite în dar (cadouri de Crăciun) oricând în timpul anului, dar mai ales de sărbători.
Am pregătit o ediție de newsletter dedicată darurilor. Aveam în minte câteva nume și am primit apoi pe instagram alte câteva propuneri de creatori, artiști și artizani de la sat, care fac lucruri ce pot deveni un cadou potrivit.
Prin selecția noastră, îți aducem câțiva oameni care lucrează nu doar cu mâinile, ci mai ales cu sufletul. Pot fi oferite cu ocazia oricărui moment special de peste an, nu trebuie să aștepți Crăciunul, așa că sperăm să îți fie de folos.
Andreea are un atelier de lumânări în care lucrează după ce termină serviciul. A început cu câțiva faguri de albine și lumânările făcute din faguri sunt și acum preferatele ei.
Cred că asta e esența Slowly Candles: lucruri simple, făcute cu răbdare și drag, care aduc un strop de liniște și lumină în casele oamenilor. Pentru mine, lumânările au fost mereu un simbol al momentelor de liniște, o pauză, un respiro, un mod de a trăi mai încet, în ritmul propriu. Tocmai de aceea am ales să le fac din ceruri naturale, de albine sau vegetale, care nu sunt toxice și care oferă o lumină curată, autentică. Mi-am dorit să pot da mai departe aceste momente de calm și de „slow living” prin produse care respectă atât omul, cât și natura.
Acest brand de familie face lănțișoare (zgărdane), cordeluțe, brâie, brățări, dar se remarcă recent cu un articol tradițional adus în contemporan — brățara pentru ceasul Apple — având ca inspirație zgărdanul moroșenesc care se poartă la gât. Practic, realizează produse purtabile, de actualitate, promovând tradițiile strămoșești.
Ne adresăm tuturor iubitorilor de folclor, tradiție și frumos, atât din România, cât și din diaspora. Românii din diaspora ne contactează cel mai des, ei purtând cu ei acel dor de acasă, iar noi prin produsele noastre nu livrăm doar un accesoriu, ci și rugă și un sentiment de acasă.
Alin și familia lui au lăsat Timișoara pentru un sat vâlcean și au pus bazele unei afaceri mici, cu respect pentru natură. Prelucrează lemn și creează obiecte decorative și funcționale din lemn găsit prin poduri sau prin hambare vechi (rareori provenit de la tăierea copacilor bătrâni). Face tocătoare, suporturi pentru lumânări (care pot fi folosite și ca solniță), noptiere (care pot deveni scăunele sau suport pentru ghivece) — pe scurt, cadouri de Crăciun trainice.
Am început lucrul cu lemnul ca o pasiune (acum 3-4 ani), în timp ce conduceam și lucram la propria firmă de construcții. Odată cu mutarea la sat, am trecut la full time cu prelucrarea lemnului.
Ancuța s-a mutat acum 4 ani de la București în Bihor și a descoperit lucrul cu lut polimeric, activitatea principală prin care își exprimă pasiunea pentru texturi și culoare. Totuși, îi place să experimenteze cu multe alte medii: ilustrația digitală, linogravura, reciclarea hârtiei, crearea de sketch-uri online. Creează designuri de la zero, atât pentru formele pe care le printează la imprimanta 3D, cât și pentru crearea conceptelor fiecărei colecții.
Lidia Alina Nicolae, sufletul din spatele Ceramical, este grafician și a pornit pe drumul olăritului din dorința de a se exprima și altfel, prin crearea de obiecte utile — împărtășind din energia lutului. Cele mai solicitate obiecte sunt cănile cu toartă, la care forma, culorile și dimensiune pot varia. Există și o secțiune de decorațiuni pentru Crăciun (decorațiuni de brad, clopoței, suporturi pentru lumânări), iar la cerere, pot ambala produsele în cutii cadou cu panglică.
Eu ca artist grafician și ceramist am drept concept de bază minimalismul. Îmi place ca lucrurile să fie cat mai clare și aerisite, sunt atentă la liniile și detaliile formei, îmi place să alătur texturi, materiale și culori care se pun în valoare unele pe altele.
Andreea locuiește lângă Timișoara și are o afacere de familie. Vinde produse românești, dar și grecești, de la mici producători locali, dar și produse de ei.
Spune că au la vânzare produse sănătoase, menite să îmbunătățească calitatea vieții: cosmetice naturale și creme terapeutice, ceaiuri, bunătăți de la munte, siropuri și sucuri naturale, dulciuri.
Laura și Mihai de la Desculți în natură s-au mutat acum ceva timp la sat, cresc plante medicinale în grădină și le folosesc apoi în săpunuri, șampoane solide, deodorante și creme naturale.
Întâi au găsit plante în flora spontană, apoi și-au plantat și în curte perene: mentă, roiniță, lavandă, echinaceea, brusture, tătăneasă etc. Pentru a se întâmpla „magia”, mai adaugă uleiuri esențiale și seu de vită Angus de la o fermă locală. Își răsfață solul din grădină cu compost natural de la ferma de râme din sat.
Produsele nu conțin parfumuri artificiale, coloranți sintetici sau conservanți, sunt prietenoase cu pielea și cu natura și nu sunt testate pe animale.
Am găsit o alternativă prietenoasă și foarte rurală pentru paiele din plastic sau hârtie, perfecte pentru persoanele care își savurează băuturile calde sau reci cu paiul — paie din paie de grâu și orz. Nu sunt implicate deșeuri, resturile se degradează în câteva săptămâni și pot fi folosite la hrănirea animalelor sau pentru acoperirea solului, ajutând la reținerea umidității și la suprimarea buruienilor pentru următoarea cultură. Oricare dintre cutiile lor pot fi excelente cadouri de Crăciun pentru o persoană căreia îi pasă de mediu sau despre care știi că încearcă să fie prietenoasă cu natura.
Damia și Sică sunt iubitori de natură și locuiesc, cu cei doi copii, într-un sat bihorean de munte la granița cu județul Cluj. Damia face lumânări naturale (dar și creme, parfumuri, săpunuri) din ceară de albine certificată BIO, arome, unturi și uleiuri naturale. Sică lucrează produse din lemn, iar împreună țin și ateliere pentru copiii din zonă. Dacă alegi un produs de la ei, să știi că ei îți mulțumesc în avans pentru că susții o familie de mici artizani cu visuri mari.
S-a mutat acum 8 ani din Țările de Jos într-un sat de munte de lângă Penteleu. Rodica Pătrașcu creează de la zero obiecte din lână — abajururi, decorațiuni pentru sărbători, obiecte de podoabă, gentuțe și altele. După ce oile de la stâna din apropiere sunt tunse, spală lâna la râu, o usucă, o scarmănă, o dărăcește și o face caiere.
Prin micul meu proiect încerc să transmit dragostea pentru lână așa cum era odată, dorul de trai simplu, de viața alături de animale plină de sens și de respect.
Noblia e un brand românesc care creează produse personalizate — tricouri, postere, artă pe canvas și alte cadouri. Ce ne-a atras atenția este colecția de tricouri personalizate, conținut de 100% bumbac, cu proverbe românești, traduse în limba engleză. Iar prețurile sunt decente pentru vremurile în care ne aflăm.
Bianca & Edmond s-au mutat de la sat la oraș, iar Bianca a descoperit pasiunea pentru brodat acum 2 ani — participând la un atelier de brodat motive de Crăciun, la Timișoara. A făcut întâi cadouri brodate pentru apropiați, apoi a creat o traistă cu flori multicolore. Tot procesul îi oferă o satisfacție uriașă, de la crearea modelului la cusut, împachetat și etichetat pentru livrare.
Am participat la o șezătoare la Cooperativa Hațegană acum puțin timp și am învățat să cos manual un model tradițional, Hora Femeii. Sper să păstrez într-o mică măsură această tradiție frumoasă și să o dau mai departe, dar pentru a coase tradițional mai am de învățat.
Pssst! „Traista cu flori” e un produs pe care și eu (Nico de la sat) i l-am cerut Biancăi, acum doi ani, fiindcă am fost fermecată de culori și de detalii.
Andra Butnărașu face tablouri din pietre și alte elemente naturale, încă de acum 6 ani — din dorința de a avea timp pentru sine. Anul acesta a ținut și câteva ateliere la școli din Iași, învățându-i pe copii ceea ce face ea.
Am început printr-o joacă, la o măsuță de cafea, în sufragerie, când bebe dormea. Am început să ofer tablouri mai întâi prietenilor și cunoscuților. Nu lucrez cu stoc, totul e pe comandă, fiindcă mă adaptez în funcție de povestea pe care vreau să o transmit prin tablou.
Diana Dragne e artistă, mamă și grădinar. A lăsat Bucureștiul acum 5 ani pentru un mic sătuc din Prahova, unde creează artă din pasiune pentru natură, animale și viața rurală.
Câteodată pictez lucrări mari în ulei pe pânză, direct pe șevalet în grădină, altădată ilustrez rețete pe măsuța din lemn din bucătărie, ori pictez scene de iarnă pe felii de lemn sau detalii botanice pe hârtie din bumbac presat. Oricum ar fi, mai mereu mă găsești cu o pensulă în mână și cu flori proaspete la geam.
Vinuri ecologice de la Crama Jitar – Frumușica, Botoșani
Sebastian și Oana Jitariu au lucrat 7 ani în zona Sud Tirol (Italia) s-au întors în țară și fac vinuri ecologice. Cultivarea viței-de-vie se face într-o manieră prietenoasă cu natura, iar procesarea licorii e făcută cu atenție și măiestrie: fetească neagră, fetească albă, fetească neagră roze, sauvignon blanc, pinot gris roze.
Pentru ieșenii care caută flori crescute local, în tihnă, o idee de cadou poate fi un abonament de flori (în sezonul cald). Abonamentul este disponibil pentru perioada mai-septembrie și, în funcție de climă, poate fi extins cu o lună sau două. Proprietara fermei de flori lucrează în IT și, pentru că lucrează de acasă, asta-i permite să fie zilnic lângă ferma de flori.
„Mă pasionează sustenabilitatea și modul în care fiecare din noi poate avea un impact pozitiv asupra naturii, astfel că principiile implementate în fermă se aliniază cu cele de agricultură regenerativă, care sunt completate de decizii logistice sustenabile — nu folosim bureți florali sau ambalaje de plastic.”
Meșteșugart e un proiect de familie care-și desfășoară activitatea lângă Codrii de Aramă. Un membru al familiei lucrează manual obiecte din lemn: candele, cruciulițe, brazi de Crăciun, scăunele, dar cel care ne-a plăcut nouă este o candelă sculptată, care are câte un mesaj gravat.
Ana-Cristina a descoperit broderia acum aproape 3 ani, când și-a comandat o mașină casnică de brodat, care a și cucerit-o! Vrând să devină profesionistă în acest domeniu, a învățat că și răbdarea și tihna sunt esențiale în această meserie.
Am realizat că prefer broderiile personale, realizarea cadourilor personalizate după inima fiecăruia în locul comenzilor cantitative pentru firme/grupuri etc. Iubesc să aduc bucurie în viața celorlalți prin munca mea. Îmi place să creez diferite broderii, diferite proiecte după ideile clienților, la fel de mult cum iubesc pălăriile, dansul și rosé-ul la apus ☺️.
Diana și-a început activitatea creativă cu lut polimeric în 2022, având ca inspirație viața de la țară, inclusiv pe găinile din curte, care au făcut-o să creeze cei mai populari cercei ai săi — colecția păsări cochete. Pictează manual piesele, care devin apoi un accesoriu ușor de purtat.
Încă mi se pare ireal faptul că sunt persoane în toate colțurile țării care aleg să poarte ceva creat de mine. Îmi place enorm sa împachetez colete, să adaug mici cadouri sau surprize și să fac ca totul să fie o experiență plăcută pentru persoanele care comandă lucrușoarele mele.
De la sat
Cookie-uri pe delasat.ro
Folosim cookie-uri ca să vedem ce povești sunt citite și ca să funcționeze conținutul înglobat de pe alte site-uri (newsletter, hărți, video). Poți accepta sau refuza — poveștile rămân la fel.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Lasă un răspuns