Tânărul Cristian Prack a copilărit în satul Tăuț din județul Arad, iar la 19 ani a plecat la oraș, la facultate. Pasionat de fotografie și de online, și-a ales o carieră în domeniul marketingului. Este freelancer, are 21 de ani, locuiește în Oradea, dar din vara anului trecut a început să renoveze o casă veche din satul lui, primită moștenire. Povestește că și-a dorit mereu un loc al lui, undeva unde să se refugieze atunci când agitația din oraș este prea deranjantă sau atunci când are nevoie să fie mai aproape de natură.
Casa se află la drumul principal din sat, are o curte mare, cu mai multe anexe, și a fost bine îngrijită de fostul proprietar. A fost construită în 1934, iar o vreme a fost un refugiu pentru militarii din Al Doilea Război Mondial. A fost afectată de război, a prins ridurile trecerii timpului, însă astăzi este renovată cu energie și interes de Cristian. Din curiozitate, tânărul a încercat să afle istoria locului, așa a dat peste autobiografia tatălui fostei proprietare. Spune că povestea casei l-a ajutat să decidă că nu-i de dărâmat și de construit alta în loc.
„Povestea susține clădirea”
„Am început foarte mediocru să vopsesc grinzile pentru că practic nu am știut ce înseamnă să renovezi o casă veche”, îmi spune Cristian. Nu și-a făcut un plan de dinainte, nu a calculat bugete, ci s-a lăsat purtat de inspirație și a luat-o pas cu pas. Și-a luat informațiile de pe internet și, când a fost nevoie, a chemat apropiați să-l ajute. Cel mai dificil a fost să pună parchetul, pentru că îmbinările îi dădeau bătăi de cap, însă l-a avut aproape pe fratele lui. Și colegii sau prietenii de la Oradea au venit să-l mai ajute și s-a pus la cale un fel de clacă, chiar dacă nu au numit-o așa.
Când a montat o clanță la o ușă, a filmat tot procesul și a publicat pe Instagram și pe TikTok, iar oamenii au început ba să-l felicite, ba să-l critice că nu a făcut cum trebuie, că nu respectă anumite rigori. „Mereu când postez ceva, se găsesc unii să comenteze, dar nu-i bag în seamă că ei nu sunt specialiști și atunci nu are rost”, zice Cristian.
„Îmi doresc o casă românească, dar nu vreau un muzeu. Nu vreau ștergare, lăzi de zestre, nu vreau să dorm pe paie. Vreau să mă simt eu bine, în primul rând”, spune hotărât Cristian.
Tot procesul de renovare îl simte ca o terapie, vine la casa veche din Tăuț când vrea, stă cât vrea și de aia preferă să facă lucrurile singur. Căci le face în tihnă.
„Când nu am de ales, lucrez și cu mulți oameni, dar mi se pare că e un stres, e cineva acolo pe capul meu și știu că trebuie să plece, că trebuie să ne grăbim să terminăm. Așa eu mă duc dimineața și uit să mai vin de acolo.”
Până acum a renovat două camere, dar mai are de pus pe ici-colo o noptieră sau alte obiecte de decor. A păstrat cât mai mult din amprenta originală a casei, nu a schimbat ușile sau tâmplăria. Urmează partea mai grea, însă. Trebuie să se ocupe de bucătărie și de baie, acolo unde presimte că va avea mai mult nevoie de ajutor.
„La baie și la bucătărie ai nevoie de instalații sanitare, de alimentare cu apă, de canalizare și de fosă septică, lucruri pe care eu de unul singur nu le pot face. Vreau să fie cât mai autonomă casa și o s-o alimentez cu apă din fântână.”
Apoi se va ocupa de exterior. „Casele din zona noastră aveau o inscripție în față, scria anul în care a fost făcută și numele de familie. Așa vreau și eu să fac, să scriu Casa 154 și anul. Probabil o s-o dau cu var alb, să aibă un accent mediteranean. Așa îmi place mie”, adaugă Cristian.
„Satul nu este despre lux și opulență, ci despre natură”
Tânărul nu are de gând să se mute de tot la sat, cel puțin nu acum. Spune că mai are multe de învățat la oraș, mai ales pe plan profesional. Dar vede casa de la sat ca pe un refugiu, nu doar pentru el, ci pentru oricine ar vrea să experimenteze viața de la sat. „Spre exemplu, verișoara mea are o prietenă și tot timpul o aducea la bunica noastră în sat pentru că ea nu are bunici la țară”. Cristian vrea să promoveze zona în online și să atragă turiști, chiar dacă uneori oamenii din comunitate nu prea se ajută între ei așa cum ar trebui.
Ce îți place la sat?
Natura și liniștea. Oamenii nu se grăbesc. Și trăiești mai ieftin, pentru că poți să-ți produci parte din mâncare.
Ce este dificil la sat?
Nu ai parte de prea multe oportunități și nu poți crește prea mult. Eu am simțit un blocaj, am început cu fotografia și apoi m-am blocat. Chiar dacă Tăuț e o comunitate mică și ai spune că oamenii te susțin, nu-i chiar așa. Adică oamenii sunt mai răutăcioși, ar prefera să cumpere de la altcineva, nu să cumpere de la tine. Și nu o spun doar din propria mea experiență. Nici viața socială nu este prea vastă. Dar depinde mult de ceea ce îți dorești tu.
Te-ai muta de tot la sat?
Acum vreau să trăiesc perioada asta a vieții la oraș, până pe la 30 și ceva de ani. Apoi o să mă întorc. Satul e altceva, e un retreat pentru suflet, pentru corp, pentru absolut tot.
*Fotografii de Cristian Prack.
Recomandări din lada De la sat
- Am pornit o provocare pe Instagram. „Sunt de la sat, normal că…” Video are mii de aprecieri, iar comentariile sunt tare interesante. Hai aici să le citești.
- O directoare dintr-un sat din Sălaj își premiază elevii care nu fac absențe cu excursii. „Nu ne mai focusăm pe «cine-i de vină»” (scoala9.ro)
- Cum a fost copleșit de impresii Ciprian Porumbescu, după numai câteva zile în Banat. Ce l-a impresionat cel mai mult (Adevărul.ro)
- 7 muzee de la sat cu și despre femei pe care le poți vizita de www.muzeedelasat.ro. Video aici.