Despre rigoare și bun-simț

Elevii au răspuns la al meu „bună ziua, dragi elevi!”, cu „Sărumânaaaa!”. Aceasta este prima mea amintire, ca tânăr cadru didactic într-o comună nemțeană. Erau destul de mari, în clasa a IX-a, și am realizat atunci că ei vin cu o educație concentrată pe bun-simț, respect, plus niște rigori din lumea satului. Nu o să auziți la oraș așa salut.

Apoi am mai avut niște nedumeriri: în pauză îi vedeam mâncând dintr-o pâine (era 1 leu în acei ani 2000), nu sandvișuri, nu fructe. În timpul orelor erau foarte tăcuți, nu aveau un exercițiu al dialogului, chiar dacă poate ar fi știut răspunsurile la întrebări.

Și atunci am reconsiderat tot ce îmi propusesem ca metode de predare și mi-am făcut un plan axat pe nivelul și nevoile clasei. Cred că luată cu amintirile nu am specificat că pe atunci eram cadru didactic la o Școală Profesională, eu fiind ingineră, și ajunsesem să predau discipline tehnice. La acest tip de școală din mediul rural ajungeau în general elevi care nu se puteau înscrie la un liceu.

Au trecut anii, în timp m-am apropiat de meșteșuguri alături de Costi Lungu, soțul meu, eu însămi devenind modelator în lut, iar Costi a reînviat un meșteșug aproape uitat, acela al confecționării bâtelor și baltagelor.

Școala de la sat nu e întotdeauna idilică, dar, în timp, am observat că se disting câteva segmente, diferite de aspecte ale școlii de oraș. În primul rând, elevii sunt foarte săritori, mult mai voluntari. Au creativitate și găsesc soluții ingenioase la temele propuse.

Lucrând de câțiva ani cu elevi din mai multe școli din Târgu Neamț, în cadrul atelierelor de artă populară mi-am dat seama că cei mici nu mai cunosc elemente ale satului de altădată, trăiesc într-un oarecare modernism, poate și pentru că este o evoluție firească a vremurilor în care trăim. Dar îmi doresc ca la fiecare oră, atât cât pot, să le aduc câte puțin din frumusețea obiceiurilor de altădată — că lucrurile simple au însemnătate uneori. Folosesc chiar cuvinte cheie cum ar fi „respect”, „bun-simț”, „blândețe”, tocmai pentru a-i aduce pe copii într-o zonă aproape uitată.

Sunt convinsă că școala de altădată, în special cea de la sat, avea neajunsurile ei, dar, la fel ca tradițiile, putem lua ce e mai bun și valorifica mai departe. Putem selecta ceva din autenticitatea școlii simple, de la sat, rigoarea de atunci și să o adaptăm vremurilor moderne. Că de fapt asta e ceea ce lipsește azi școlii: rigoarea.

•

text și fotografii de Ionela Lungu

Ionela Lungu este meșter popular în Humulești, unde modelează, din lut, lumea lui Ion Creangă. În prezent, predă copiilor artă populară la Școal Populare ăde Artă Piatra Neamț din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.