Andreea Purice este profesor în mediul rural – predă geografie la o școală profesională de la sat din județul Galați. Spune că modul în care interacționezi cu elevii este foarte important; să-i înțelegi, să le fii aproape, să le cunoști mediul, să le afli povestea de acasă.
Într-o zi a mers în cartierul romilor din satul în care predă, a parcat mașina și a început să se plimbe pe stradă. Au ieșit femeile la poartă să vadă ce se întâmplă și au început să povestească despre școală, despre nevoile copiilor și despre cât de importantă este educația. Părinții i-au promis că-și vor trimite copiii la școală; unii s-au ținut de promisiune, alții nu, însă profesoara spune că ceva s-a schimbat în atitudinea elevilor în urma vizitei. Au înțeles că doamnei le pasă de mediul lor și au tratat-o cu și mai mult respect.
Și-a schimbat mult modul de predare după ce a participat la Academia de Leadership și Pedagogie Teach for Romania, unde a înțeles că e important să afle cum se simt elevii. „Elevii chiar m-au întrebat: «Doamna, dar ce s-a întâmplat astă-vară de v-ați schimbat atât de mult?». Le-am spus că m-a învățat cineva să fiu profesor mai bun”, povestește Andreea Purice.
La clasă încearcă să explice anumite informații prin exemple concrete din viața de zi cu zi, astfel încât elevilor să le fie mai ușor să înțeleagă. „La noi este o problemă: uneori au caiete, uneori nu, uneori au pixuri, uneori nu. De învățat, foarte puțini învață, dar dacă îi întrebi despre ce am discutat și le aduc aminte exemplele, atunci ei continuă”, povestește profesoara.
Cum îi ajută pe elevi să învețe să citească și să scrie
Ca profesor în mediul rural avut deseori probleme cu elevii care nu știau să citească și să scrie — se plictiseau foarte repede și începeau să vorbească, să facă gălăgie. „Atunci am încercat să înțeleg de ce se întâmplă asta, ce nevoi au?”, spune Andreea. I-a adunat pe acești elevi și a început să țină ore de scriere și de citire cu ei, dar, mai mult, a încercat să le ofere încredere în ei.
Marian* nu știe să citească și să scrie, deși este la gimnaziu. Profesoara crede că a fost promovat doar ca să dea bine la număr, dar și că pandemia i-a afectat învățarea. Anul trecut era un copil foarte obraznic, poate cel mai obraznic din școală și nu era atent la ore. Când profesoara de geografie le arăta imagini cu râuri, Marian îi spunea „haideți, doamna, eu nu vreau să mă uit la asta, eu vreau desene-animate”.
„Au început ușor, ușor să își schimbe atitudinea. Se vede că au, așa, o luptă continuă. Încearcă să facă ce făceau și până acum, apoi se opresc, se gândesc și se temperează singuri”, spune Andreea Purice, referindu-se la Marian și la colegii lui. În prezent, Marian este printre singurii care vin oră de oră la programul de literație, unde învață literele. Spune că îi plac orele cu doamna, că mai are de învățat câteva litere și admite că a fost judecat de ceilalți din cauza faptului că nu știe să scrie și să citească.
În cazul Geaninei*, colega lui Marian, alta este problema, crede profesoara. Aflată la vârsta adolescenței, când are nevoie să povestească, să fie ascultată, Geanina se exteriorizează diferit — prin înjurături și prin comportament agresiv.
Ea cunoaște mai multe litere decât Marian, însă îi lipsește mult practica, nu prea știe să lege literele între ele și, cel mai important, îi lipsește încrederea, pentru că nu are cine să o asculte, să o sprijine. Îi place să citească povești și se simte mai bine când stă doar cu doamna și cu alți câțiva colegi care și ei au probleme cu cititul. Acasă are frați mai mari, însă nu o ajută cu învățatul pentru că ei nu au timp.
Andreea Purice, profesor în mediul rural, spune că elevii de la sat au multe nevoi — pornind de la faptul că nu au pachețel până la lipsa de implicare a unora dintre părinți. Își amintește că iarna unii copii veneau mai devreme la școală pentru că nu aveau căldură acasă.
Odată l-a văzut pe un elev fără haină și l-a întrebat de ce nu are, deși părinții lui primiseră un card de la stat pentru astfel de nevoi. Răspunsul elevului a fost că părinții au luat decizia să-i ia o haină tatălui lui pentru că urma să plece în Germania. Unii dintre ei mănâncă o dată în zi, seara, pentru că atât își permit. „Am încercat să vorbesc cu ei și să le explic că nu este vina lor pentru că s-au născut în anumite medii”, adaugă profesoara de geografie.
*numele elevilor a fost schimbat pentru protejarea identității.
Citește aici despre profesoara care încearcă să-i țină pe copiii romi la școală.
• text și fotografii de Ionuț Teoderașcu
• material realizat cu sprijinul Teach for Romania