Stelian Traian Dumistrăcel, unul dintre cei mai de seamă lingviști români, a fost și profesorul multor generații de studenți de la Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Noi, Andreea, Florentina și Ionuț, trei dintre membrii echipei „De la sat”, am prins drag de limba română datorită domnului profesor. În semn de recunoștință pentru tot ce ne-a oferit, publicăm un text pe care l-a scris acum ceva vreme și de care am sperat să ne putem bucura împreună. Din păcate, cel ce ne-a predat atâtea lecții de conduită s-a stins din viață, în martie 2022, la vârsta de 85 de ani.
1. În drum spre Negrileşti, rămânem o noapte la Bârseşti, satul de reşedinţă al comunei. ▲ Veneam de la o primă aşezare anchetată în această deplasare, Boloteşti, jud. Vrancea; localitatea Negrileşti este situată spre munte, la o distanţă de aprox. 40 de km de prima. ▼ Însoţiţi, vizităm împrejurimile, în special monumentul ridicat în 1906, închinat lui Ştefan cel Mare. Aflăm că, nu demult, primarul, „gospodar”, a pus să fie văruit soclul, masiv, din piatră. Comisia Monumentelor Istorice l-a obligat să-l cureţe. Au fost copiii de la şcoală şi l-au frecat cu perii, cu bucăţi de sticlă şi cu apă. Acum, arată cam „bălţat”.
Din anii copilăriei, de la Grăniceşti-Rădăuţi şi din Dealu-Zvoriştea, din anii ’50, n-am mai trăit atmosfera adevărată a satului tradiţional, aşa cum se păstra încă autentic la Bârseşti, sat necolectivizat. Oameni îmbrăcaţi în portul vechi, cu sape şi cu legături de păpuşoi în spinare, cu oi, miei, capre şi iezi, veneau seara de la prăşit. Nu puteai să nu-ţi aminteşti de Noaptea de vară a lui Coşbuc. Satul, aşezat pe un teren frământat, este frumos, oamenii sunt deschişi.
O bătrână, după „bună seara”, mi-a povestit despre feciorul ei, închis pentru o crimă. Vorbea dialectal, fără umbră de influenţă literară. Pe înnoptate, ne-am întâlnit pe drum cu o femeie călărind bărbăteşte; ducea, alături, un al doilea cal şi mergea la stână, în munte.
A doua zi dimineaţă, pe ploaie, plecăm, cu o maşină de ocazie, spre Negrileşti. De la şosea, pe jos (2-3 km). Satul Negrileşti este foarte întins şi relativ izolat. Un amănunt semnificativ: tinerii logodiţi, înainte de nuntă, merg „la brazi”, în pădurea de pe coasta muntelui de lângă sat; ar putea fi o urmă a unor vechi ritualuri ce leagă viaţa omului de acest arbore, de la naştere până la moarte (s-a scris despre botezul şi nunta la brad, precedându-le pe cele de la biserică, sau de „judecata la brad”).
Am luat parte la un eveniment solemn din viaţa satului: o pomenire a mortului „la patruzeci de zile”. Umblam prin sat pentru lucru şi am trecut pe la poarta casei unde veneau rudele, vecinii şi cei „de-o samă” cu mortul, bărbaţi în vârstă. Oamenii de casă ne-au poftit şi pe noi; am ezitat, dar au avut un argument „suveran”: cea mai mare pomană ţi-o faci cu drumeţii. Într-o încăpere relativ mică, mesele erau puse de-a lungul pereţilor. În capul mesei era preotul, pe o latură bărbaţii în vârstă de care am amintit, pe altă latură noi şi alţi săteni. Bătrânii, îmbrăcaţi în portul vechi, cu plete albe, lungi, povesteau întâmplări din viaţa mortului având conştiinţa că îndeplinesc un ritual şi au cântat cântecele care-i plăcuseră acestuia: „Deşteaptă-te române”, „Presăraţi pe-a lor morminte…”. S-au adus mâncăruri fierbinţi (pilaf de orez, lapte cu tăieţei). Am fost îndemnaţi să mâncăm îndată, să se ridice aburii din mâncare, căci aşa ajunge la cel pomenit.
În sat, pentru anchetă, am fost ajutaţi de profesorul Valeriu Anghel, care îşi făcea o lucrare de grad; ne-a dat o bandă de magnetofon şi ne-a rugat să-i facem cópii după înregistrările noastre, în vederea documentării.
În ziua de 1 iulie am plecat spre Focşani cu un autobuz care, după două-trei sate, s-a umplut de ţărani cu sape, desagi şi vase diverse. Mergeau la „cămp”, la prăşit, în zona Mărăşeşti. Pe drum, maşina s-a defectat. Ne-am mutat în alta.
/13.VII.1970/ De la prof Anghel primesc o scrisoare prin care îmi confirmă primirea benzii de magnetofon. Speră să-şi cumpere cât se poate de repede un magnetofon. Se bucură că, având înregistrările noastre, va „găsi şi o metodă de lucru cu care eu nu sânt încă familiarizat”. Ne promite că se va grăbi şi el să ne trimită „imediat, datele cerute de la Lungu Maria” (este vorba de unele completări pe care le-am crezut necesare după o primă parcurgere a materialului, la Iaşi).
2. După ce am trecut în fugă prin însemnările DH de la Boloteşti ▲ punctul de anchetă anterior▼, am convenit să continue aceeaşi operaţie şi în această localitate ▲ referinţa este la „modelarea” informatorului privind aspecte morfologice ▼; cf. Ancheta: 217–240. Am notat răspunsurile la QS Cânepa cu o bâtrână ▲ pe nume Taftă N. Maria ▼, excelentă în ceea ce priveşte toate aspectele graiului local, uluită ca de draci de magnetofon (a ascultat fragmente din înregistrări): râdea, îşi făcea cruce şi îşi scuipa în sân!
▲ […] ▼, I.P. ne-a fost recomandat de către preotul din sat. Este inteligent, cu intuiţie lingvistică, dar (la început) un pic prea docil. În vorbirea lui nu apare -u „final”, prezent la alţii din sat (să vedem până la urmă). Compară registre fonetice şi evită ad-hoc fonetismele literare (ĉ, labialele „intacte”); uneori, pronunţiile regionale şi cele literare apar în variaţie liberă, fără să pot sesiza o „atitudine”, un „control” propriu-zis (ḑ:z, ẑ:j, „velarizarea”). Rar apar pronunţii emfatice (finalele -ă, -e) şi forme hipercorecte (mea – fem. de la miel, miner – mîner). În ceea ce priveşte lexicul, este preocupat mai ales de comparaţia cu alte zone geografice.
M-am bucurat de admiraţia lui; la sfârşit, mi-a spus: „Nu trăiţi degeaba!” ▲ În alte cazuri, aprecierile au avut ca mobil cunoaşterea, surprinzătoare /?/, a lucrurilor; de exemplu, un informator m-a întrebat: „Da’ mata ai fost şi cioban?”.▼ A urmărit cu atenţie desfăşurarea anchetei. Ne-a dăruit un caş afumat, în „tipar”. Am vizitat vâltori şi pive; au mai avut astfel de vizite (etnografice) şi sunt obişnuiţi cu „oferte” (o femeie ne-a propus să ne vândă un tipar de caş).
Duminică, horă în sat, pe un tăpşan lângă râu (n-am mai văzut demult aşa ceva); hora „deschisă” (nu în cerc; am făcut fotografii ▲ unele, publicate în Texte II, pl. G3, foto 230 şi 231 ▼). „Solist” era un bărbat care cânta din solz de peşte, acompaniat de un acordeonist. Foarte multă lume privea, de pe margine.
„Râul” este şi aici numit vale: am înregistrat şi gura văii pentru ‘locul unde o apă se varsă în alta’ (de aici, probabil, vălar pentru ‘membru al cetei de flăcăi care practică vălăretul sau vălăria, termeni înregistraţi curent în sudul Moldovei, nu numai în Vrancea, ci şi în judeţul Galaţi) ▲ situaţie consemnată frecvent în Ancheta: passim▼.
Într-adevăr, spre sfârşitul anchetei, fără vreun control, ci pur şi simplu din „obişnuinţa” cu faptul de a răspunde la chestionar, apare frecvent şi -u (uneori slab perceptibil în cuvintele năsîpᵘ, baticᵘ, alteori „normal”, în cuvintele maiᵘ /luna ~ /, şorţᵘ, sî saiᵘ /pers. 1/, chiar într-un neologism, abatorᵘ). Infinitivul de la (a) fi: h´ii̭ di rând cu lumea! ▲ Pentru o caracterizare generală a IP, vezi şi Date: 399.▼ […]
Anchetă efectuată între 26 şi 30.VI.1970; text preluat, cu minime adnotări, din vol.Stelian Dumistrăcel, în colaborare cu Doina Hreapcă şi Ion-Horia Bîrleanu, Ancheta dialectală ca formă de comunicare, Editura Academiei Române, Iaşi, 1997, p. 295-297, respectiv 350-351.
[nota redacției] Toate materialele au fost trimise de prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel pentru a fi publicate în newsletterul „De la sat”. Localitatea Negrilești face parte din rețeaua de puncte anchetate pentru Noul Atlas lingvistic roman, pe regiuni. Moldova si Bucovina (pct. 666). O variantă a textului de mai sus a fost publicată și în volumul omagial „Ancheta dialectală ca formă de comunicare”.
