În ultimele 15 luni, de când m-am mutat în străinătate, am adunat zeci de capturi de ecran cu momentele în care mă „întâlneam”, online, cu cei de acasă. Cred că prima captură am făcut-o în timpul unei discuții cu bunicii mei și-apoi am început să „capturez” momente și cu ceilalți. Așa am reușit, de la mii de kilometri distanță, să-mi beau într-o zi cafeaua cu tataia sau să stau la taclale cu mamaia. Adesea mă doare să fiu doar un privitor al vieții celor de acasă, dar plecarea m-a făcut să țin cu dinții de calea asta, a online-ului, sperând ca măcar așa o să mai fac parte din poveștile lor. Când verișorul pe care îl plimbam de mână prin curtea bunicilor a împlinit 18 ani, acum câteva luni, n-am fost acasă. Mama mi-a trimis un video în care familia era strânsă în jurul lui cântându-i la mulți ani, iar eu am plâns la fiecare cadru. De fapt, de peste un an lăcrimez la aproape toate videourile cu care mama a încercat să mă țină în miezul petrecerilor de familie, deși nu mai eram acolo. Tot printr-un ecran mi-am privit prietenii căsătorindu-se, schimbându-și locurile de muncă sau sărbătorindu-și zilele de naștere. Am închinat pahare pe chat și ne-am pupat virtual de atât de multe ori încât am încetat să mai număr.
Crăciunul este însă cel mai greu de dus dintre toate, căci deși casa îmi e împodobită, n-o s-o umple mama cu mirosul mâncării ei și nici Ajunul cu pacea colindătorilor săi. Coc fursecuri colorate de câteva zile, dar le-aș da oricând la schimb pentru cartofii făcuți în rulă de mamaia și pentru o oră pe cuptorul fierbinte din bucătăria ei de iarnă. Mi-am cumpărat o față de masă nouă, șervețele cu Moș Crăciun și tacâmuri festive așa că cina noastră o să arate vesel, dar o să fie și un pic tristă. Oricât de mult bine mi-ar face viața mea „cea nouă”, îmi e greu să împiedic golul depărtării să se cuibărească în mine în perioada asta. Ca să-l sperie, ai noștri ne-au surprins, chiar în seara lui Moș Nicolae, cu 54 de kilograme de fericire sub formă de murături, dulceață, zacuscă, afumături și alte păcate. Am aflat că nașa ne-a pus cozonac, mamaia borș acru, părinții carne, nașii măsline grecești luate în ultima vacanță, iar sora pijamale roșii și șosete asortate. Ne-a luat o jumătate de zi să le strângem pe toate și să vedem din nou podeaua bucătăriei, dar în orele acelea, printre toate bunătățile puse de ei cu gândul la noi, în casa noastră scoțiană s-a trăit Crăciunul românesc.
•
text și fotografii de Andreea Anton
ilustrație de Sorina Șerban