Timpul curge altfel când ești în grădină

Când eram copilă simțeam că vacanțele de vară sunt pentru relaxare, pentru trezirile târzii și pentru privitul la desene animate sau telenovele mexicane. Dar uneori, când tata era liber, el și mama puneau la cale treziri la ora 5, ca să ne pornim spre câmp, la prășit via sau păpușoii. Argumentul era simplu: să muncim pe răcoare. Dacă pe-atunci îmi venea să mă bag sub cearceaf și să nu deschid nicicum ochii la orele alea, azi am ajuns  să adopt obiceiul lor — să mă trezesc la șase, conștiincioasă că trebuie să intru în grădina noastră de la sat, loc pe care anul ăsta nu reușeam să-l mai vizualizez.

Fotografii de Ionut Teoderascu

*

Grădina de la sat pe care am lucrat-o anul trecut era făcută pe-un teren care nu ne aparținea. Iar la începutul acestui an a fost vândut altor persoane, fiindcă n-am reușit să facem rost de bani în termen de câteva zile, cum a stabilit proprietarul. Am suspinat un pic, fiindcă o grădină la țară îți oferă și roade, și satisfacție. 

Ne-am gândit la numeroase variante, până când am spus cu voce tare lucrul acesta, iar mama lui Ionuț ne-a zis că am putea desfășura grădina pe terenul pe care pune ea în mod curent usturoi și ceapă. Am crezut inițial că e ceva micuț (fiind doar pentru usturoi și ceapă, nu?), dar am reușit chiar să dublăm suprafața cultivată anul trecut. 

La începutul lunii mai, am izbutit în două zile să săpăm terenul, să-l greblăm și să instalăm furtunurile. Peste doar o săptămână am plantat răsadurile, pe care le-am vrut deosebite. Ne-am lăsat pe mâna Ancăi de la Ferma Ursu din județul Vaslui și am cumpărat felurite soiuri de roșii, ardei și plante speciale pentru dăunători. 

Când le-am spus rudelor și vecinilor că vrem să luăm plante de la doi tineri ingineri, ne-au spus să le luăm și lor măcar câteva fire, să vadă ce-nseamnă agricultura în viziunea modernă. Una dintre mătuși ne-a zis bucuroasă că „n-are nimeni în mahala roșii legate ca ale mele, fiindcă vecinii au pus din sămânța lor”. 

Am pus tomate mici, tomate ghindă, tomate inima boului, roșii cherry, roșii crazy berry, roșii negre. Toate ne țin curioși pe toți: cum or fi la gust, ce culori vor avea în final, oare vor rezista plantele la cât de mari sunt unele roșii? 

Până la roade, însă, e de muncă într-o grădină de la sat. Iar ca să-i dedic suficient timp, am ajuns să mă trezesc dis de dimineață, să nu mă prindă soarele printre rândurile de legume și să fie răcoare. E-un timp perfect care parcă curge altfel. E însoțit de un concert ținut de grauri și vrăbii, de câinii furioși ai vecinei, de miei vecinului și de mugetul vacilor din sat, care abia așteaptă să plece la cireadă. 

Mă ascund printre rândurile de roșii și castraveți, le copilesc, le smulg ierburile care vor să le sufoce și am grijă ca găurile furtunurilor să nu fie acoperite de pământ. Fac grămăjoare în urma mea, le-așez frumos, iar la final trec înc-o dată pe alee și le-adun într-un braț pe toate și le pun la uscat. 

Mai fac câteva drumuri până acasă ca s-aduc ață de legat, fiindcă tulpinile rebele vor să se-ntindă peste tot. Uit foarfeca și mă-ntorc iar. Apoi, intuitiv, dar strategic, mă apuc să stilizez plantele, întocmai ca un frizer iscusit. Când arată totul impecabil, îmi scot mănușile și beau niște apă-n pumn direct de la robinet, apoi închid poarta grădinii și-mi deschid laptop-ul, ca s-ajung imediat la serviciu. 

Fotografii de Ionut Teoderascu
https://youtu.be/1C7Z_VhNDQY