Dintre toate poveștile pe care le știu de la bunici, mereu mă întorc cu gândul la una pe care-mi vine greu să mi-o pot explica. Pe când era mamaia însărcinată cu taică-miu, unul dintre frații bunicului a hotărât să se căsătorească cu o fată din sat care locuia 20 de case mai la deal, înspre pădure. O chema Smara și se știau aproape dintotdeauna, așa că legătura lor nu s-a rupt nici atunci când el a plecat să lucreze în alt oraș.
În joia dinaintea nunții, mirele a dat o fugă la viitorii socri să pună la punct ultimele detalii, dar a aflat în schimb că mireasa fugise de acasă. După șocul veștii, mirele a căutat-o pe fugară pe la toate neamurile din satele învecinate, dar pentru că n-a reușit să dea de ea a decis încetarea pregătirilor de nuntă. A primit înțelegere de la toată lumea, mai puțin de la lăutari, care n-au privit cu încântare anularea planurilor fără plată tocmai în ajunul evenimentului și au decis să-i facă nefericitului mire o surpriză și mai mare.
În duminica în care ar fi trebuit să aibă loc nunta, la 8 dimineața, din primul autobuz care a ajuns în sat au coborât 10 muzicanți cu chef de petrecere. Cum au pus piciorul pe pământ, și-au potrivit instrumentele în brațe și au ținut-o într-o veselie cam jumătate de sat, până în curtea mirelui care i-a primit palid și fără glas. N-au poposit însă singuri, ci cu un alai de curioși care întâi au ieșit în poartă să vadă minunea, iar apoi au luat-o pe urma cântăreților să fie martori la pățanie. Puși în fața nunții pe jumătate împlinite, bunica și câteva vecine au tăiat o curcă și o găină și au făcut ciorbă ca să hrănească, în răstimpuri, formația, așa cum se cade unor oameni gospodari. Nici curioșii nu s-au limitat doar la a privi după garduri și, după ce au lăsat lăutarii să se așeze sub mărul din ogradă, s-au pus pe dans și chiuit. 50 de litri de rachiu s-au băut în ziua aceea, își amintește tataia, iar muzicanții nepoftiți au mâncat pe săturate din ciorba improvizată în grabă.
Pe seară, când s-a pornit ploaia, petrecerea s-a mutat mai aproape de centrul satului, într-o cameră neterminată din casa unei bătrâne, care a acceptat să devină gazda nunții transformate în bal. Cu inima frântă, mirele n-a avut de ales și a întreținut atmosfera petrecerii până dimineața. A refuzat însă să-i plătească pe muzicanții care l-au silit să ducă până la capăt ziua nunții fără mireasă, așa că, de teamă să nu-i iasă vorbe în sat, tataia a plecat cu ei în oraș, a scos bani de la bancă și s-a achitat de datorie în numele mirelui. În schimbul rachiului băut, banilor dați și găinilor sacrificate, bunica s-a ales cu o geantă roșie, șic, pe care mirele o pregătise cadou pentru mireasa lui.
