Lăudăm pe Iisus, dragi cititori de la sat și de la oraș! Eu sunt Ioana Mihalca, jurnalist întors la țară, și astăzi vă invit pe Plai Moroșenesc, locul care mi-a redevenit casă, după 11 ani petrecuți în forfota Capitalei. M-am născut și am crescut în Petrova, în Maramureșul Voievodal, un sat păzit de dealuri și de munți, nu departe de locul în care se agață harta-n cui.
M-am considerat întotdeauna binecuvântată că aparțin acestei zone în care, așa cum îmi place să spun, copiii primesc la naștere cea mai de preț moștenire: tradiția. Și, văd, în fiecare zi, cum mână de la mână, din inimă la inimă, bătrânii-i învață pe tineri să ducă prin lume rânduiala și obiceiurile străvechi. Oamenii nu s-au schimbat prea mult în satele noastre, nici în vorbă, nici în port, chiar dacă vremurile-s noi. Credințele-s vechi și merg înainte. Iar sărbătorile se respectă aici așa cum se respectă și zilele de duminică.
În fiecare an, pe 30 noiembrie, îl celebrăm pe Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolie. L-a urmat pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă și a fost unul dintre martorii minunilor pe care Le-a săvârșit, dar și al chinurilor la care Mântuitorul a fost supus. Sfântul Andrei a predicat Evanghelia în toată lumea și așa a ajuns între ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră, unde i-a creștinat pe strămoșii noștri.
Sfântul Andrei a fost răstignit în orașul Patras, lângă Corint, pe o cruce în formă de X. Apostolul a considerat că ar fi nedrept să fie răstignit ca Domnul Dumnezeul său, așa că a cerut să i se facă o cruce diferită. În țara noastră, Sfântul Andrei este cunoscut ca fiind protectorului neamului românesc, iar din anul 1995 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca această mare sărbătoare să rămână însemnată cu roșu în calendar.
Ce se face și ce nu se face
Tradițiile legate de Sfântul Andrei s-au transmis încă de pe vremea dacilor. Din acest motiv, multe obiceiuri care încă se păstrează în această zi au rolul de a proteja casele și animalele de lupi și de fiarele sălbatice. Se credea că în jurul datei de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten. Pentru a se feri de el, oamenii de la sate nu mătură în casă, nu se piaptănă, nu taie cu foarfeca. Ba mai mult, leagă foarfeca cu ață, pentru a lega gura lupului.
În tradiția populară, spiritele rele și fiarele sălbatice pot fi îndepărtate cu usturoi. Bărbații pun usturoiul la pragurile ușilor, atât în casă, cât și în grajduri.
Ajunul Sfântului Andrei este așteptat de toate fetele nemăritate de la sat. Este noaptea în care tinerele speră să-și întâlnească ursitul în vis. Căsătoria are o mare însemnătate spirituală în această zonă a țării, așa că pentru oamenii din mediul rural este important ca cei care urmează să-și întemeieze o familie să fie „de la Dumnezeu”. După o zi de post, fetele pregătesc pe sobă o plăcintă sărată, pe care trebuie să o mănânce, fără să bea apă, așezate pe tăietorul de lemne. Din direcția în care vor lătra câinii, ar urma să apară feciorul predestinat lor. Dacă fetele nu visează nimic, trebuie să mai aștepte până în anul în care le va fi sortit să se căsătorească.
Citește și „Noaptea lungă a Sfântului Andrei”
Tradițiile de Sfântul Andrei încă se păstrează în Maramureș și, cel mai important, se transmit din generație în generație, ca o făclie aprinsă. Cât timp vom ține flacăra nestinsă, toate aceste obiceiuri vor rămâne vii. Să poți să fii martor, zi de zi, la toate aceste lucruri, la cultura unui neam, te face mai bogat în spirit și-n valori. Și asta cred că am primit în dar de la Maramureșul meu, atunci când am decis să mă întorc la sat: o lume curată și dreaptă, în care toate au sens și un rost.
Post binecuvântat, dragi cititori de la sat și de la oraș!
