Silvoiță din Sălaj

Cu câteva decenii în urmă, pălinca de prune era una dintre sursele principale de venit pentru familiile din satul Marin, județul Sălaj. Chiar și acum oamenii se mândresc la întâlniri sau petreceri cu tăria pe care reușesc să o obțină. Din perioada comunistă aud foarte multe povești legate de experiențele sătenilor care încercau să facă sau să vândă pălincă, de cum erau prinși sau de cum reușeau să scape, prin diverse metode. Având această abundență de prune, femeile obișnuiesc să mai facă și chisăliță (un soi de sirop de prune) și silvoiță (dulceață mai groasă, neîndulcită).

• text și fotografii de Marina Toma

În a doua zi de luni din septembrie, Floare Peștean (95 ani) alături de 3 fete din cei 10 copii ai săi au fiert silvoiță și-au făcut sirop. Rețetele sunt destul de ușoare, încât dacă ai prune, un ceaun bun de cupru și o roată de amestecat, nu-ți mai trebuie mare lucru.

Prunele sunt spălate, curățate de sâmburi și puse la fiert în ceaunul uns înaine cu puțin ulei, ca să nu se prindă de pereți. Nu se adaugă deloc zahăr sau îndulcitori și se amestecă încet și continuu timp de câteva ore, în funcție de cantitate. În urmă cu câțiva ani, când mai participasem la fiertul silvoiței, s-a ținut la foc toată noaptea, dar era vorba de o cantitate mult mai mare. Acum a fiert șase ore și jumătate, timp în care am povestit și despre chisăliță.

„Mai demult maica făcea în căldare mai mare, când am fost tăți pruncii aci. Tăt așe făcea, fără zahăr în ie, da atunci făcea multă, nu cât îi asta. Și pomnea prunele, le lua sâmburu din ele, umple căldarea și să hiarbă, api mai lua din ele în oală și mai punea alte prune. Când erau tăte hierte într-o zamă de asta (aprox 1-2h ore de fierbere), le tăt punea până să hierbeau tăte a doua oară, până scădeau și fie groasă, groasă. Da aveam de lucru cu ele… făcea din câte 50 de kile de prune. Era așe groasă că tie cu cuțâtu în ie. Zice că îi mai sănătoasă că nu are zahăr în ie. Dacă vrei și-o unji pă pâine o înmoi c-un fir de apă și …o faci mai moale”, povestește Toma Floare.

Text și fotografii de Marina Toma