În primăvara asta mi s-a împlinit visul la care am muncit în ultimii trei ani: am cumpărat o casă la țară care e tot ce ne-am dorit. E solidă și cu utilități. Are o grădină mare și dependințe serioase, ca orice gospodărie făcută de oameni harnici. Are fântână și cuptor de pâine, sobe de teracotă, solar, mulți pomi fructiferi, o terasă cu vie și multe flori. Satul are drumuri nou asfaltate, iluminare stradală și trei magazine mixte. Asta am văzut când am cumpărat-o.
Ce nu știam, și am descoperit vara asta stând acolo, e că avem vecini săritori, care te ajută să cumperi lemne, să găsești furnizorul de internet cel mai bun, îți aduc roșii și îți țin corespondența de la utilități. Nu îmi puteam dori mai mult.
Cred că cel mai frumos lucru la casa noastră însă e că se află-n Dobrogea.
Am crescut în Eforie Sud (un fel de sat care două luni pe an e stațiune), dar am plecat în 2000 la București pentru că mi-am dorit viața de oraș mare, oportunitățile capitalei, felul în care îmi satisfăcea ambiția. Când, în primele luni de pandemie, mi-am dat seama că vreau să am un loc sigur în care să pot sta în curte, nici prin gând nu mi-a trecut să mă uit în Dobrogea.
Am periat anunțuri din Argeș, Dâmbovița, Buzău, uneori Giurgiu sau Teleorman. În primăvara asta, după ce am văzut o casă deprimantă într-un sat și mai deprimant din Buzău, internetul a început să-mi arate case din Tulcea și Constanța. Și când am văzut-o pe aceasta, am știut că gardul acela albastru și felul în care lumina cădea în living erau ale mele.
Pentru mine, sensul lui „acasă” al Dobrogei înseamnă în primul rând gustul ingredientelor și mâncărurilor de aici.
Șuberekul cu carne, saramura de pește, pastrama de oaie, sarmuzacul (usturoi frecat cu sare, ulei și oțet), scordolea (piure cu pește fiert și usturoi), storceagul, lahmacunul, pepenele roșu cu brânză și regina tuturor, plăcinta cu telemea veche de oaie.
Bunica mea, cu care am crescut, știa să facă puține deserturi: scovergi, cozonac și plăcinte. Plăcintele erau cu foaie subțire, rulate și încrețite și le umplea cu trei lucruri:
- dovleac – toamna;
- brânză dulce și stafide – vara;
- telemea veche de oi și smântână – iarna.
Sigur, telemeaua nu e dulce și de fapt plăcinta asta nu e un desert, dar mie îmi plăcea cel mai mult.
Unul dintre marile mele regrete e că nu am învățat atunci de la ea cum să fac aluatul pe care îl întindea subțire de tot și îl umplea cu minunății. Dar am reușit să reconstitui gustul plăcintei ei și cred că asta e esențial.
Am descoperit în magazine niște foi elastice („foi groase de plăcintă” se numesc) și acestea sunt baza pentru orice plăcintă pe care am făcut-o în ultimii ani. Poate într-o zi o să-mi iasă și aluatul ei. Până atunci, aceasta este rețeta copilăriei mele și unul dintre motivele care ne-a adus înapoi acasă în Dobrogea.
Plăcintă dobrogeană cu brânză
- 100 g unt topit
- 4 foi groase de plăcintă
- 500 g telemea veche de oi
- 250 g smântână grasă (20%)
- 2 ouă
Încinge cuptorul la 180 de grade Celsius, fără ventilație (sau 160 cu). Tapetează o tavă medie cu hârtie de copt sau unge-o cu unt. Fărâmiţează brânza într-un bol. Adaugă smântâna şi ouăle şi amestecă bine.
Întinde prima foaie de plăcintă pe masa de lucru. Cu ajutorul unei pensule de patiserie întinde puţin unt topit pe toată suprafaţa ei. Pune câteva linguri de umplutură pe foaie, pe lung. Rulează foaia și sigileaz-o la capăt întorcând aluatul dedesubt. Vei obţine o plăcintă lungă. Strânge-o puţin și pune-o în tavă.
Repetă operaţiunea până termini foile/umplutura. Poți să le așezi în cerc (într-o tavă rotundă) sau una lângă alta (într-una dreptunghiulară) sau cum vrei tu. Unge-le bine cu restul de unt topit şi dă tava la cuptor 30-40 de minute (depinde de cuptor și de cât de mare e plăcinta dobrogeană cu brânză) până când foile s-au rumenit. Mănânc-o rece sau caldă, dar neapărat cu un pahar de iaurt.
Text și fotografii de Georgiana Ilie.
Georgiana Ilie este jurnalistă. A scris povești care vindecă la Decât o revistă (DoR) și, acum doi ani, a început să trimită newslettere săptămânale cu planuri de gătit —
Meal planning de care te poți ține. Le recomandă abonaților ce să cumpere, cum și ce să gătească în fiecare zi și îi ajută să reducă risipa alimentară și să economisească bani.
—————————
Recomandări din lada De la sat
- Ai auzit de obiceiul „Focul lui Sumedru”, apărătorul ciobanilor. Se ține în seara dinspre 25 spre 26 octombrie în câteva comune din țară. (Adevărul). Daniela Olaru a ilustrat aici tradiția.
- Satul Văleni din raionul Cahul (Rep. Moldova) a fost inclus în clasamentul celor mai bune destinații turistice rurale din lume. (Radio Chișinău)
- „Am crescut în miros de mâncare orientală, la granița dintre chemarea la rugăciune și slujbele creștine.” — o poveste despre Dobrogea orientală.