O căsuță lângă un brad înalt

Un brad înalt, o căsuță mult mai bătrână decât bunica, pe unul dintre dealurile satului. Acolo mă amintesc mai des decât în casa părintească. Bunica nu obosea niciodată, chiar și după zile întregi de mers la sapă sau fân, tot mai găsea energie să pună pe masă ce îi ceream, lăsând alte treburi să mai aștepte. Munții de cartofi prăjiți cu brânză, ardeii copți în sos de roșii, prăjiturile cu foi, carnea la garniță și slănina afumată cu boia, ciorba de lobodă cu lapte bătut sau puii la ceaun, gusturi pe care nu le mai regăsesc și știu că în lipsa bunicii nu le voi mai regăsi vreodată. 

Bunica nu urmărea rețete, nu cântărea și se amuza dacă se ardeau cozonacii sau i se lipeau foile de tavă. În casa ei mirosea iarna a lemn de frasin și a mere coapte pe cărămida din cuptor, vara mirosea a zmeură și coacăze. În fața casei avea un vișin și două tufe de zmeură care rodeau toată vara. Zdrobea zmeura într-o cană cu furculița și o amesteca cu zahăr, iar coacăzele le punea în damigeană la fermentat și scotea de acolo un suc bun ca o zi de vară la scăldat. Spăla lâna la gârlă cu săpun de casă, o punea la uscat și iarna o transforma în caiere din care ne făcea ciorapi. 

La sfârșitul fiecărei veri spoia pereții și făcea modele cu ruloul pe pereții pe care îi cârpea cu pământ și ipsos, apreta perdelele și pregătea „camera bună” în care tronau păpuși îmbrăcate frumos și aliniate pe fotolii, pești de sticlă pe masa imensă din lemn de nuc, lângă o fructieră din sticlă plină de flori de piept strânse de pe la nunți și poze vechi cu rude pe care nu apucasem să le cunosc. Când am realizat că va veni vremea când bunica nu va mai fi am suferit teribil și ea plângea odată cu mine, învățându-mă cum să o „jelesc” pe drumul spre Biserică. Lucrul ăsta m-a speriat prea tare și când s-a dus în lumea celor drepți nu am putut să scot niciun cuvânt. Nu știu unde se duc oamenii care pier, dar știu că acolo unde s-a dus bunica mea a luat cu ea și magia copilăriei mele petrecute la țară. O copilărie cu râsete și jocuri, povești lângă foc și bomboane pitite în servantă. Așa era bunica mea, în căsuța ei mică de lângă bradul înalt, loc în care nu am mai găsit puterea să mă întorc de când nu mai e. Trimit aceste gânduri către ea să știe că o port în inimă. 

Bunico, am născut de curând o fetiță ca un înger. 

Text și fotografie de Andra Neagoe, înscrise la concursul „Bunicii de la sat”.
Ilustrație de Sorina Șerban.