„Am ajuns profesoară pentru că a trebuit și eu să scap dintr-un mediu dezavantajat”, spune Andreea Dragoș, profesoară într-o școală gimnazială de la sat din județul Iași. Povestește că acel mediu a fost unul cu violențe și alcool și că ea, împreună cu cele două surori, au ales să învețe cât mai mult ca să-și construiască un trai mai bun. „Mamei mele îi datorez tot ce am acum”, spune Andreea. „În facultate, efectiv a trebuit să plâng cu cartea în mână, învățând, ca să ajung și eu măcar la un nivel mediu”, adaugă profesoara.
„Când am ajuns aici, la școală, am întâlnit foarte mulți copii care doar prin educație vor reuși să meargă și ei mai departe. Nu e vina lor că poate s-au născut într-o familie în care mama consumă alcool. Nu este vina lor că nu au tot ce le trebuie”, povestește profesoara. La ea în clasă este o elevă care-i amintește de copilăria sa, care are voință și poate. Însă, din păcate, unul dintre părinți nu o susține așa cum ar trebui. „Dar eu știu că ea va reuși, pentru că învață”, adaugă Andreea.
Spune că se confruntă cu abandonul școlar, mai ales, în rândul copiilor romi, care nu mai vin la școală din clasa a IV-a sau a V-a. La clasa la care ea este diriginte, are un băiat care vine și stă la o oră sau la două, iar apoi pleacă acasă. Nu au reușit, încă, împreună cu părinții elevului, să găsească o soluție, dar încearcă. Sunt totuși băieți romi care vin la școală, e cazul celor care au părinți sus-puși, care înțeleg importanța educației. Spre exemplu, nepotul bulibașei vine în fiecare zi la școală.
În cazul fetelor rome, povestea este diferită. „Există această cutumă aici, faptul că fetele, aflate la vârsta de 12 ani, ar putea fi furate și duse în casa unui alt băiat decât celui căruia le sunt sortite. Ele sunt logodite de mici, trebuie să se căsătorească cu cineva anume, iar părinții cred că, dacă vin la școală, există posibilitatea ca altcineva să le fure. Unii spun că fetele au telefoane și că iau legătura cu tot felul de persoane și că la școală nu le pot controla, așa cum o fac acasă”, povestește Andreea.
Cum îi ajută pe elevi să învețe să citească și să scrie
În clasă are două fetițe care au avut probleme mari în ceea ce privește scrisul și a ales să petreacă mai mult timp cu ele, după ore, să le ajute. A venit cu texte ușoare, au trecut cu atenție prin fiecare propoziție și le-a rugat pe eleve să explice ce înțeleg. Fetele au un jurnal al lecturii în care notează ce citesc acasă și câteva detalii despre poveste. Îi spun doamnei că se simt mai încrezătoare și că preferă să citească doar cu ea, fiindcă așa nu se mai simt judecate de colegi.
Maria* a rămas repetentă în clasele primare din cauza cititului și a scrisului. Lipsește uneori, pentru că, așa cum i-a spus doamnei profesoare, trebuie să stea acasă să aibă grijă de frățiorului ei, cât mama lor este la serviciu. Cu toate acestea, au fost cazuri în care profesoara de română, Andreea Dragoș, a sunat-o pe mama ei și a aflat că de fapt fata trebuia să fi venit la școală.
Aici ținem un jurnal de școală. Află mai multe.
„Nu este obișnuită să muncească suficient singură, să citească, să scrie. Dar problema cea mai mare o văd în faptul că părinții nu reușesc să se implice atât cât ar trebui: tatăl a fost multă vreme plecat în străinătate, iar mama a rămas acasă cu copiii și cu serviciul”, spune Andreea.
Sora mai mare a Mariei i-a fost și ea elevă și de multe ori profesoara s-a întrebat de ce nu o ajută pe Maria. „Mi-a spus că nu are timp. Știu că și sora mai mare face naveta, se trezește la 05:00, pleacă la Iași, vine după-amiaza, și înțeleg”, adaugă profesoara.
Ultima dată Maria a citit „Copacul dorințelor” și a notat în jurnal și dorința sa. „Eu aș vrea ca să mi se îndeplinească dorința ca să învăț mai mult; ca să pot să am o carieră; ca să o ascult pe doamna învățătoare și ca să nu mă mai corecteze nici un copil”, spune Maria, ținând jurnalul strâns în mâini. Atunci când, în clasă, citea ceva greșit, se simțea „foarte prost”, fiindcă o corectau colegii. Vrea să învețe și să se facă doctoriță, fiindcă îi surâde ideea de a face injecții oamenilor.
În cazul Ioanei*, alta este situația. Familia ei nu are o stare financiară bună și în familie învățatul nu a fost o prioritate, spune profesoara de română. Fratele elevei a abandonat școala timpuriu. Mama ei este bolnavă și pare să fie interesată de traseul școlar al fetei, însă cel mai probabil nu știe cum s-o ajute. „I-am spus mamei: «Uitați, Ioana a venit la clasă cu tema asta, dar nu are nicio legătură cu subiectul, cu cerința, nu este suficient lucrată.» Dar ea a înțeles, în fapt, că eleva a scris totuși ceva, 2-3 rânduri, și că tema este făcută”, adaugă profesoara.
Observă că mulți elevi nu au un simț al responsabilității și le explică faptul că trebuie să-și asume unele lucruri: să-și facă temele, să fie atenți la ore, să-și spele farfuria în care au mâncat, să facă curat după ei. Să știe că învățatul este o responsabilitate. „Astăzi am văzut un elev care nu mai scria, l-am întrebat de ce și mi-a zis că a pierdut pixul. În timpul orei!”, spune Andreea aproape râzând, de data aceasta.
*numele elevilor a fost schimbat pentru protejarea identității.
- material realizat cu sprijinul Teach for Romania/text și fotografii de Ionuț Teoderașcu
Încă nu faci parte din grupul de facebook De la sat? Hai acum! Iar dacă ți-a plăcut această poveste, ajută-ne cu o donație (aici) ca să putem documenta și alte materiale.
