Pe vremea bunicilor noștri, copiii își doreau să poată face școală, dar mulți au trebuit să renunțe la învățat în favoarea muncii la câmp, căsătoriei, iar uneori chiar a copiilor. Astăzi, școala este una dintre cele mai importante instituții din sat, însă sunt foarte mulți copii care o părăsesc înainte să învețe să scrie și să citească. După ce am văzut statisticile care arată clar că la sat sunt tot mai mulți elevi care renunță la școală, m-am gândit să documentez povești ale unor copii care continuă să meargă la școală datorită implicării unor cadre didactice care fac mai mult decât să intre la clasă și să predea o lecție. Pentru că eu cred foarte mult că fiecare elev ținut în școală este cel puțin la fel de important ca o medie de zece.
„Cel mai mare cadou pe care îl poți oferi unui copil este timpul”, spune Melania Vamanu, profesoară de istorie. Predă la Sirețel, în județul Iași, o comună care se află la granița cu județul Suceava, și are grijă atât de mințile copiilor, cât și de starea lor de bine. Citește cărți, participă mereu la cursuri și încearcă să devină cea mai bună variantă a ei, pentru ca atunci când ajunge în fața clasei să-i facă pe copii să înțeleagă materia pe care o predă. „Dacă reușești să te conectezi cu ei, poți face ceva, dar dacă nu, nu poți preda materia”, crede profesoara.
În primii ani la catedră respecta cu strictețe planurile de lecție, dar apoi și-a făcut timp să-i asculte pe elevi. Spune că a făcut asta natural, pentru că vedea că uneori își pierd atenția în timpul orei. Anul trecut, în 2020, a urmat cursul „Profesori fericiți pentru România”, susținut de o fundație din Cluj. Atunci și-a dat seama că ceea ce făcea de mult timp se numea stare de bine, iar de atunci se preocupă de acest lucru atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Melania și-a dorit de când se știe să devină profesoară pentru că a vrut să ajute copiii. „Când eu și sora mea eram mici, ea fiind mezina, o ajutam la teme. Îmi plăcea să mă joc de-a școala”, povestește Melania. A ales istoria datorită bunicului ei, de care a fost fascinată toată copilăria: „Bunicul meu a luptat în Al Doilea Război Mondial pe frontul din Moldova. Într-un tranșeu explodase un obuz care-l orbise. Cu toate acestea împletea coșuri din răchită și mături. Era fascinant pentru mine cum poate face atâtea lucruri, deși nu vedea nimic. Nu s-a plâns niciodată de nimic; avea atâta putere interioară. Atunci am decis să mă fac profesoară de istorie pentru a le spune copiilor că războaiele nu sunt bune. Elevilor le spun aceeași poveste când vorbim despre Al Doilea Război Mondial.”
După ce a asigurat starea de bine în clasa în care intră, Melania își poate începe orele de istorie sau de educație socială. Încearcă să explice conținutul pe înțelesul elevilor săi, creează povești, jocuri de rol, face postere sau studiază obiecte vechi. „Copiii sunt inteligenți și curioși, doar că atunci când începi să predai anost, i-ai pierdut”, crede profesoara. La clasa a V-a, de exemplu, au pus în scenă un joc de rol cu cavaleri și s-au îmbrăcat cu costume realizate chiar de ei. La alte ore, studiază obiecte vechi aflate în muzeul de la școală, amenajat de Melania împreună cu elevii. Au adunat în timp furci, fuioare, vase din lemn și din lut, bancnote vechi, ceramică de Cucuteni, arme din Primul și Al Doilea Război Mondial, fotografii, unelte din piatră cioplită. „Multe pietre cioplite au fost găsite de copii când mergeau la câmp cu părinții. La un moment dat, elevii îmi aduceau grămezi de pietre și mă întrebau dacă sunt bune pentru muzeu”, își amintește profesoara. A făcut chiar și un club de istorie în școală, numit „Micii istorici”, unde aprofundau diferite subiecte, iar unii, care până atunci erau dezinteresați de școală, au primit note mari la această disciplină și au prins încredere în ei.
Pe lângă activitățile legate de istorie, profesoara le propune elevilor activități și pe alte teme. Realizează postere, expoziții, proiecte de echipe sau chiar dezbateri despre bullying, alimentație sănătoasă, Holocaust, drepturile omului, poluarea mediului înconjurător. Începând cu anul trecut școlar, predă și un opțional de Educație juridică, care începând cu anul viitor va deveni obligatoriu. Se gândește mereu la ce ar fi putut să facă mai bine și ce ar mai putea duce la clasă. „Numai când dorm nu lucrez. Și când mă pun în pat stau mult până adorm. Dar oare am făcut bine? Dar oare cu copilul acela cum să fac?”, povestește Melania. Cu toate că recunoaște că uneori poate fi obositor să investească mai mult timp în crearea unei relații cu elevii decât în partea de predare a materiei, profesoara spune că nu ar schimba modul în care face lucrurile: „Prefer să-i ascult pe ei, să văd ce au de spus. Mai degrabă rămân cu lecțiile în urmă ca să îi ascult, să îi ascult și să mă conectez cu ei.”
