Stăpâne, stăpâne, sterilizează un câine

Mura este o cățelușă de vreo două luni care a venit, acum trei săptămâni, la noi în curte. Pe-atunci era tare slăbănoagă, plină de purici și păduchi, iar lăbuțele îi ieșeau în evidență, fiind cumva mai mari decât corpul. „Vasilică, știi a cui îi câinele ăsta?”, a întrebat-o mama pe vecina de la stradă. Nimeni din jur nu știa, venise de pe drum, o sursă aparent inepuizabilă de animale fără stăpân. 

Când am văzut-o pentru prima dată pe Mura era seară, abia venisem de la Iași și, în ciuda insistențelor mamei de a nu o păstra, am decis s-o adoptăm. În realitate, nici nu aveam altă opțiune, la mine-n sat nu ai unde să duci câinele găsit pe stradă, nu există un adăpost. Nici măcar în cel mai apropiat oraș nu există unul. Legea spune că, în astfel de cazuri, trebuie să anunți cea mai apropiată secție de poliție și mai apoi organele competente o să caute stăpânul. Însă Mura n-avea stăpân.

Mura, în primele zile.

De cele mai multe ori, în zonele rurale, dacă nu vrei să păstrezi câinele, fie rogi pe cineva să-l adopte, dar rareori găsești, fie îl pui într-un sac și-l „arunci” pe câmp. „Sunt practici barbare”, avea să-mi spună medicul veterinar a doua zi. Prima variantă am încercat-o acum un an, când, într-o seară, mama s-a trezit că este urmărită insistent de o pisică. A ajuns cu ea acasă, însă știam că nu putem să păstrăm pisici din cauza câinilor din curte, așa că am încercat să-i găsim stăpânul sau s-o dăm mai departe. Am păstrat-o și de-atunci Sissi face legea la noi în apartament. 

Sissi, pisica găsită pe stradă acum un an.

Ce înseamnă să păstrezi un câine găsit pe stradă? Conform legii ești obligat să înregistrezi câinele, în maximum 90 de zile de la fătare, însă foarte puțini stăpâni de animale de la sat fac asta. Neștiind câte luni are Mura, am decis s-o facem chiar a doua zi. Am mers la cel mai apropiat cabinet veterinar din zonă, cel al medicului Alis Radu, care după ce și-a terminat studiile la Iași, a decis să-și deschidă un cabinet, alături de soțul ei, care să deservească nu doar micii comunități urbane, ci și satelor dimprejur. Acolo am aflat că înregistrarea animalului se face prin introducerea unui microcip sau cu ajutorul unui crotal. Odată înregistrat, stăpânul primește carnetul de sănătate al animalului, unde vor fi trecute toate informațiile legate de vaccin sau alte tratamente. 

Mura la cabinetul medicului veterinar Alis Radu.
Deparazitarea (internă și externă) a fost prioritară pentru Mura.

În primul an de viață, schema de vaccinare cuprinde 3-4 etape, scopul fiecăreia este să întărească sistemul imunitar al animalului și să-l ferească de boli, mai ales de giardioza parazitară sau parvoviroza virală. Vaccinarea contra rabiei a câinilor și a pisicilor în vârstă de peste trei luni este obligatorie la noi în țară. Pentru Mura, prioritar era să scăpăm de paraziții interni și externi. După prima injecție și un consult amănunțit, a adormit în cutia din care îi ieșeau lăbuțele negre. „Pentru cel puțin o lună este important s-o țineți izolată, departe de celelalte animale din curte, fiindcă, dacă este infectată, ar putea transmite boala”, mi-a spus medicul veterinar. Noua casă pentru Mura avea să fie grajdul în care stă vaca pe timp de iarnă. Nu-i o atmosferă tocmai plăcută, însă ne spunem că este spre binele ei. Tratamentul antiparazitar a continuat și în următoarele trei zile, iar apoi am început schema de vaccinare. Totul m-a costat în jur de 450 de lei, o sumă mult prea mare pentru un sătean cu venituri modeste. Medicul veterinar Alis Radu spune că în satele din zonă, cel puțin o dată pe an, medicul de circumscripție merge prin curțile sătenilor și înregistrează câinii nou-fătați. Tot atunci le face animalelor și vaccinul antirabic, care, spre deosebire de primul serviciu, este decontat de către stat. 

Am dus-o pe Mura la medic într-o cutie mult mai mică decât ea, însă după consult s-a cuibărit acolo și a adormit.
Când am revenit acasă, am spălat-o folosind șampon pentru câini și soluție de deparazitare externă.

Ceea ce ar pune capăt dilemelor legate de păstrarea sau nu a câinilor de pe stradă este sterilizarea. Încă din 2019, medicul veterinar Alis Radu este partener într-o campanie de sterilizare gratuită. Stăpânii trebuie să vină cu animalele la cabinet și plătesc doar înregistrarea animalului, asta dacă acesta nu este deja înregistrat. „Din dezinteres sau lipsă de educație, ori nu știu cum să-i spun, oamenii nu vin la cabinet. Mulți spun că n-au cu ce se deplasa (n. red. cabinetul veterinar se află într-un mic orășel), însă acum câteva zile, un domn a adus câinele cu căruța până la cabinet. Deci, dacă vrei, se poate”, îmi povestește medicul. De cele mai multe ori, la sat, câinii masculi au o șansă mai mare să fie lăsați să trăiască în curțile sătenilor decât femelele. „Cred că dacă este mascul nu afectează, «că doar nu face pui», spun ei, însă nu este adevărat”, adaugă Alis Radu. Diferența dintre sexe se face și în ceea ce privește sterilizarea, stăpânilor le este mai ușor să decidă dacă sterilizează sau nu o femelă, însă când discuția se răsfrânge asupra masculului, decizia e mult mai dificilă. „Am observat că pe unii bărbați îi afectează emoțional. «Cum să-mi castrez băiatul?», spun deseori aceștia, referindu-se la câinele lor mascul”, îmi explică medicul. Un câine nesterilizat ar putea să facă chiar și 16 căței pe an, care la rândul lor vor face alți căței. În acest ritm, în șase ani, s-ar putea ajunge la 67.000 de căței (date culese din documentarul „Natura Umană” (2021) pe care îl puteți urmări gratuit pe YouTube).

Laica, un câine din curtea noastră, care, din păcate, anul trecut a murit.

„Cine-l prinde să-l ducă la castrat?”, „de unde bani pentru asta?” sau „altă treabă crezi că n-am?” sunt câteva răspunsuri date de săteni, atunci când le spun despre sterilizare.  Între timp, câinii se înmulțesc și puțini dintre ei sunt și adoptați, fiindcă așa cum spune și Anca Georgescu, director de Strategie și Comunicare TAC (o organizație de medicină veterinară socială), în documentarul „Natura Umană” (2021), oamenii încă preferă să cumpere animale din vitrine, decât să salveze viața unuia care are o reală nevoie.