Asta-i hora mare

Mamaia Albina, bunica în curtea căreia mi-am petrecut primii cinci ani de viață, e borna mea de putere. Deși are puțin peste un metru, mamaia a cărat pe umeri o viață grea fără să cârtească. Nu și-a cunoscut tatăl niciodată, a crescut într-o familie vitregă numeroasă, lucru care a împins-o să se căsătorească la 17 ani și să-și nască primul copil la 19. S-a pus împotriva morții de multe ori, și-a convins-o pe netrebnică s-o ia la fugă de fiecare dată. N-a reușit însă s-o determine să-i mai lase băiatul cel mare pe pământ o vreme, și asta a durut-o cel mai tare. Dar nici măcar în fața celei mai cumplite tragedii, mamaia nu și-a oprit buzele din rugăciune și asta a fost suficient ca să stea dreaptă în fața vieții.

Mamaia Albina are ceva din verticalitatea pe care a afișat-o întotdeauna Sofia Vicoveanca pe scenă. M-a fascinat întotdeauna jocul ei scenic și mi-a lăsat mereu impresia unei puteri aproape supranaturală. Sofia Vicoveanca s-a născut în satul ucrainean Toporăuți, dar a copilărit în localitatea Bivolărie, din Suceava, acolo unde familia ei s-a refugiat din calea războiului. A început să cânte pe la 10 ani, când muncea pe câmp, și de atunci a tot cântat.

N-a avut o viață ușoară, așa cum n-a avut nici mamaia, și poate că nici bunica ta. Și-au înmuiat însă durerile în vreun cântec auzit la radioul din bucătărie și au continuat să trăiască.

Asta-i hora mare, leac la supărare
Cât am fost fătucă o jucam cu toți pe luncă
Asta-i horă veche, joc fără pereche
Hora-i din străbuni, pentru tineri și bătrâni

Dacă ai nevoie de un pic de curaj azi sau doar de un alt mod în care să îți amintești de un om puternic din viața ta, ascultă Asta-i hora mare, de Sofia Vicoveanca.