„Am învățat de la elevii mei lecția curajului”

Pe vremea bunicilor noștri, copiii își doreau să poată face școală, dar mulți au trebuit să renunțe la învățat în favoarea muncii la câmp, căsătoriei, iar uneori chiar a copiilor. Astăzi, școala este una dintre cele mai importante instituții din sat, însă sunt foarte mulți copii care o părăsesc înainte să învețe să scrie și să citească. După ce am văzut statisticile care arată clar că la sat sunt tot mai mulți elevi care renunță la școală, m-am gândit să documentez povești ale unor copii care se află în risc de abandon școlar, dar care continuă să meargă la școală datorită implicării unor cadre didactice care fac mai mult decât să intre la clasă și să predea o lecție. Pentru că eu cred foarte mult că fiecare elev ținut în școală este cel puțin la fel de important ca o medie de zece.

„M-am gândit de multe ori să renunț la învățământ pentru că mi s-a părut că vin de sus prea multe și prea complicate cereri și ni se oferă prea puțin. E greu uneori să faci învățământ de calitate doar cu cretă și burete”, povestește Liliana Chivulescu. Este cadru didactic de 30 de ani, în satul Picior de Munte, din județul Dâmbovița, care se află pe drumul care leagă Găiești de Târgoviște. Aici s-a născut, aici a crescut, aici a făcut primii opt ani de școală și tot aici s-a întors învățătoare, după patru ani în care a studiat un liceu cu profil pedagogic.

Promoția 1991, cea a Lilianei, a fost ultima care a primit repartiție de stat, iar ea avea medie pentru școlile de oraș. A ales însă să se întoarcă acasă, în Picior de Munte. „Când am terminat eu, erau două posturi libere în sat la noi. Am mers la școala la care era mama profesoară și practic m-am întors învățătoare în școala în care am fost elevă timp de 8 ani. Era frumos, dar era și dificil pentru că devenisem colega foștilor mei profesori”, spune Liliana. S-a descurcat, însă, atât cu celelalte cadre didactice, cât și cu elevii săi, pe care încearcă să-i determine să facă legături între ce învață la școală și ce este viața. „Eu am o abordare integrată și făceam asta încă dinainte de 2012, când acest lucru a devenit obligatoriu. Eu sunt de principiu că viața nu e pe discipline, ci este un cumul cu de toate. Începem activitățile dintr-o zi cu o trăire intensă – de exemplu, citim o poveste – asupra căreia reflectăm, iar copiii pleacă cu o lecție și cu promisiunea că vor schimba ceva la ei în perioada următoare”, îmi spune învățătoarea. Apoi, o perioadă, copiii chiar verifică cât au schimbat acel lucru la ei și la ce mai au de muncit.

După ce termină activitățile cu elevii săi din clasele primare, Liliana se întâlnește cu elevi de gimnaziu din școala sa, pe care i-a mobilizat într-un club IMPACT. Cluburile IMPACT sunt o inițiativă a Fundației Noi Orizonturi, prin care încearcă să adune la un loc tineri din anumite localități pentru a face voluntariat în serviciul comunității. Liliana povestește că primul lor proiect a fost reamenajarea parcului din fața școlii, care avea doar un tobogan și două leagăne rupte: „Au primit câteva sute de lei de la Fundația Noi Orizonturi și alte câteva sute au strâns ei din donații, iar apoi s-au apucat de treabă. Când ne-au văzut alți copii din școală, dar care nu erau în club, au venit să ne zică: Ne lăsați și pe noi să dăm cu var? Ne lăsați și pe noi să batem un cui?”.

Liliana spune că IMPACT nu este al ei, ci al copiilor, deși ea este cea care îi adună și reușește să-i țină la un loc. Este în permanență alături de elevii din comunitate care au nevoie de ajutor pentru a continua școala sau pentru a găsi soluții la diferite probleme. A organizat, împreună cu membrii Clubului IMPACT, și un proiect prin care au oferit meditații pentru copiii din comunitate aflați în risc de abandon școlar. „Am avut vreo 50 de copii în acel an școlar – 2017-2018. Vreo cinci au părăsit barca, dar ceilalți au continuat și în anul acela au rămas repetenți doar vreo trei dintre ei. Pe ceilalți am reușit să-i trecem de un nivel minim”, spune Liliana. I-au împărțit pe grupe – copii care nu știu să citească, copii care nu știu să scrie, copii care au nevoie de ajutor la matematică – și au lucrat în funcție de nevoile lor. Anul trecut, au pornit un alt proiect, despre o alimentație sănătoasă, numit „Trăiește de nota 10”. Elevii implicați au făcut mișcare împreună, au avut sesiuni de consiliere psihologică și au stat de vorbă cu specialiști în nutriție care i-au învățat pe copii să gătească deserturi sănătoase.

Atunci când a simțit că nu prea mai are ce învăța în domeniul educației, s-a gândit să se specializeze într-un alt domeniu. Psihologia i-a fost cel mai la îndemână, iar acum, când nu este la școală sau într-o activitate cu elevii de la Clubul IMPACT, ține și ședințe de consiliere psihologică. Însă nu vrea să renunțe, chiar dacă toată ziua mișună de colo-colo. Spune că ceea ce o ține în învățământ sunt unele ONG-uri, cum ar fi Fundația Noi Orizonturi, sau comunități de profesori, precum cei de la Aspire Teachers, care sunt alături de ea. O încurajează și copiii, dar și părinții, care la fiecare generație o întreabă: „Tu mai stai aici sau o să pleci? Că eu vreau să-mi dau copilul la tine.”