În satul mamei mele, distracțiile sunt orânduite în mare parte de femei. Când se pregătește o nuntă sau cumetrie, ograda se umple de femei care mișună dintr-o parte în alta cu tot felul de treburi. Două-trei învârt la sarmale și mânuiesc aperitive, unele fac prăjituri și ciorbă, iar altele se ocupă cu aranjatul casei. Tot ele dau tonul jocului, chiuie de răsună satul și încurajează oaspeții să cinstească un păhărel în sănătatea sărbătoriților. Chiar și-n lipsa curajoșilor de pe ringul de dans, ogrăzile se umplu de viață atunci când în mijlocul lor două perechi de bătrânele se învârt și bat din picioare pe ritmuri amețitoare.
E o bucată de veșnicie în energia femeilor din satul bunicilor mei, din care eu aș vrea să pot fura măcar un strop. Nu cred că există un mod mai potrivit de a începe decât prin duetul Laurei Lavric și al Mioarei Velicu, difuzat în 1988, la Tezaur Folcloric
Laura Lavric s-a născut și a copilărit în satul Costișa din comuna Frătăuții Noi, Suceava, și a iubit muzica de mică, de când își petrecea zilele ascultând fanfara satului și, mai apoi, muzică la primul patefon din zonă. Interpreta Mioara Velicu crede că a început să cânte încă din burta mamei, de foame, fiind născută într-o familie cu opt copii, din satul Ireasca, comuna Gohor, Galați. Ambele spun că vocea au primit-o de la Dumnezeu, iar ele doar i-au făcut jocul cam așa:
Până-n seară de-aș juca, De joc nu m-aș sătura Joacă, bade, ițele C-au venit copchilele.
Pentru voie bună și chef de petrecere în limita legală îți recomand și Jocul ițelor, al Laurei Lavric.