Lie, Ciocârlie

În camera ei era mereu aproape întuneric. Îmbrăcată în obișnuita jachetă tricotată verde, mamaia Lucreția, străbunica mea, stătea pe scaun și privea pe geam. Își petrecea aproape întreaga zi pe scaunul acela, cu mâinile împreunate în poală, într-o liniște greoaie, pe care n-o puteam suporta. Poate că de aceea o pândeam de după ușă și, când liniștea începea să-mi bâzâie în urechi, ca un țânțar bezmetic, deschideam ușa și înșfăcam unul dintre parfumurile de pe policioară. Știam c-o să se supere iar și-o să alerge până în prag, suduindu-mă cu glas răgușit. Ținea mult la parfumurile alea pe care i le aducea fata ei cea mai mică, care avea o parfumerie la oraș. Le expunea pe policioara de lângă ușă ca pe niște trofee și le apăra cu sudalme din fața încercărilor mele de a le termina.

Policioara aceea, de aceeași culoare cu jacheta ei, a rămas mult timp atârnând în întunericul camerei după ce mamaia n-a mai fost. Și liniștea a rămas, doar parfumurile au tot dispărut pe rând, purtate de alte mâini. Mă surprind uneori găsind-o pe mamaia Lucreția tocmai în liniștea de care m-am temut atâta timp. Și, când vreau s-o cuprind în gând, îmi pun melodia Lie, Ciocârlie, cântată de Maria Ciobanu.

Interpreta Maria Ciobanu s-a născut în satul Hotăroaia, din comuna Roșiile, județul Vâlcea, într-o familie care iubea să cânte. Părinții cântau, așa că a cântat și ea de mică, pe când ducea oile pe câmp și „răsunau văile și pădurile” de vocea ei. După ce a interpretat în versiune proprie melodia Lie, Ciocârlie, a Mariei Lătărețu, a fost numită „ciocârlia cântecului popular”.