Activități de toamnă pentru copii, părinți și bunici

Dacă tot s-a lungit toamna aceasta, iar Baba Iarna întârzie să ajungă la noi, ne-am gândit să îți povestim despre tot felul de activități distractive pe care le poți face prin curte sau prin casă cu cei mici.

În newsletterul de astăzi, am pregătit pentru tine idei cu materiale din natură (fructe, frunze) sau pe care le ai la îndemână prin casă (hârtie, carton, un creion), la care se adaugă un lipici (pe care îl poți înlocui, ca pe vremuri, cu apă și făină sau aracet). Iar dacă alegi să faci vreo activitate, să ne trimiți pe Instagram fotografii, să ne bucurăm împreună cu tine.

Pregătește un coș cu fructe de toamnă – mere, pere, gutui, struguri, nuci sau ce mai ai prin grădină – întreabă-i pe copii dacă le știu numele și dacă le cunosc gustul. Eu am fost surprinsă să văd că o parte dintre elevii mei nu au mâncat niciodată gutui.

Dacă fructele le sunt familiare copiilor, îi poți lega pe aceștia la ochi cu o eșarfă și le poți da câte un fruct. Apoi, întreabă-i: ce formă are? A ce miroase? Crezi că ai mâncat vreodată acest fruct? Gustă-l și spune-mi ce gust are! Dacă ai mai mulți copii în jurul tău, taie fructele în bucățele și organizează un concurs de ghicit fructele. Iar dacă tot le-a mai rămas celor mici energie, invită-i să pregătească o salată de fructe.

Dacă tot suntem la capitolul bucătărie, poți face clătite cu dovleac. Ce copil nu iubește clătitele, nu? Ai rețeta întreagă aici, de la Greta (@demancare). Dacă ai aparat de waffe, încearcă o altă rețetă foarte simplă, de la Dana (@prajituricisialtele). Ambele deserturi se fac foarte ușor, iar copiii pot participa la întregul proces de preparare.

Nu știu dacă e defect de învățătoare, dar toată toamna eu adun nuci, castane, frunze, ghinde, bețișoare pe care să le folosesc la activitățile cu copiii. Spuneți-le celor mici să le sorteze după formă, mărime sau le poți folosi pentru a construi diferite obiecte. Din frunze se pot realiza foarte ușor colaje, chiar pe sol.

Eu am folosit nuci, crenguțe și frunze colorate din pădure, dar poți folosi castane, bețișoare sau orice mai ai la îndemână. Doi ani să tot faci colaje cu copiii și nu cred că se vor plictisi! Poți face personaje din desene sau din jocurile preferate, tresee cu obstacole sau piste pentru mașini, mandale.

Mai poți aduna frunze pentru a le pune la presat în cărți vechi sau reviste. După măcar două zile, folosește-le în colaje, întregi sau chiar decupându-le. În imaginea de mai jos, eu am rupt frunzele:

Poți face și coronițe decorative de pus pe ușă: ai nevoie de un carton tăiat în formă de cerc, lipici, frunze și copii pregătiți de treabă.

În zilele ploioase, când prea se poate ieși afară, le poți propune copiilor să modeleze. Plastilina de casă se face simplu și este și comestibilă, așa că nu-ți face griji dacă copiii sunt mici și vor încerca să o guste. Ai nevoie de o cană cu făină, jumătate de cană cu sare, aproximativ jumătate de cană cu apă (puneți treptat, în funcție de consistență) și puțin ulei. Frământă bine, iar apoi, pentru a obține culoare, adaugă: coloranți alimentari, cacao, boia, în funcție de culorile pe care vreți să le obțineți. 

Spor la joacă să aveți!

• ilustrații de