Istoria predată cu scrisori de dragoste

Pe vremea bunicilor noștri, copiii își doreau să poată face școală, dar mulți au trebuit să renunțe la învățat în favoarea muncii la câmp, căsătoriei, iar uneori chiar a copiilor. Astăzi, școala este una dintre cele mai importante instituții din sat, însă sunt foarte mulți copii care o părăsesc înainte să învețe să scrie și să citească. După ce am văzut statisticile care arată clar că la sat sunt tot mai mulți elevi care renunță la școală, m-am gândit să documentez povești ale unor copii care se află în risc de abandon școlar, dar care continuă să meargă la școală datorită implicării unor cadre didactice care fac mai mult decât să intre la clasă și să predea o lecție. Pentru că eu cred foarte mult că fiecare elev ținut în școală este cel puțin la fel de important ca o medie de zece.

V. era elev în clasa a VI-a când Ionuț a început să-l învețe alfabetul. „Aflasem că era îndrăgostit de o fată, voia să-i trimită o scrisoare, dar nu știa să scrie. I-am spus că dacă vrea s-o impresioneze pe această fată vreodată trebuie să învețe să scrie”, povestește profesorul. Au rămas după ore doar ei doi, au scris fiecare literă în parte și au citit. După o vreme, V. chiar i-a scris fetei scrisoarea, răspunsul nu a fost cel așteptat de el, dar faptul că a învățat să scrie și să citească l-a ajutat să-și continue studiile. Acum V. este la liceu.

Ionuț Pirneci este profesor de istorie în sudul țării, în comuna Sohatu, din 2016, iar anul acesta a preluat a doua lui generație de elevi de clasa a V-a ca diriginte. Îi place foarte mult să interacționeze cu copiii și spune că și-a dat seama că vrea să devină profesor în anul al II-lea de facultate. S-a înscris la examenul de titularizare, a luat al doilea punctaj din județ și ar fi putut să predea în școli de la oraș, însă a decis să meargă la Sohatu, cu ajutorul Asociației Teach for Romania – un ONG care susține cadrele didactice care aleg să predea în zone defavorizate. În 2018 a terminat programul, dar a decis să mai rămână o vreme în școală.

„Pentru mine istoria nu este despre fapte, date, ci despre ce extragi de acolo ca să te ajute în viață”, povestește Ionuț. Asta încearcă să le explice și elevilor săi, astfel că o oră de istorie în Sohatu nu e despre ani și evenimente. Profesorul planifică dezbateri, jocuri de rol, inventează povești, îi pune pe copii să analizeze comori arheologice (monezi, hărți, scrisori, documente, testamente), îi provoacă să înființeze partide politice (cu nume și obiective politice) și să găsească soluții la tot felul de probleme. „Am luat de la arhivele naționale o scrisoare de dragoste despre Gheorghe, care era din Călărași, și Ana, care era din Alba Iulia. Părinții Anei nu erau de acord ca ei să se căsătorească pentru că el era român și ei erau de origine austro-ungară – asta se întâmpla la începutul Primului Război Mondial. El luptă pentru România, dar dezertează la un moment dat pentru că află că familia ei urmează să se mute în altă țară. O răpește pe Ana, o aduce în România, iar la finalul războiului cei doi participă la hora de la 1 decembrie de la Alba Iulia. Astfel, elevii contextualizează faptul că la început România era mică, iar apoi, în anul 1918, România devine mai mare”, spune Ionuț. Pentru a vorbi despre al Doilea Război Mondial a folosit tot o scrisoare, în care era prezentată povestea unui neamț îndrăgostit de o tânără cu origini evreiești. Spune că folosind dramele oamenilor îi face pe elevi să înțeleagă de ce nu ar trebui să mă existe războaie.

Sohatu este o comună din județul Călărași și se află la doar 45 de kilometri de capitala României. Cu toate acestea, mulți elevi abandonează școala la final de clasa a VIII-a sau chiar în timpul gimnaziului, pentru că își întemeiază o familie sau își găsesc de muncă. Ionuț povestește că în prima lună de școală a fost la un pas de a-și da demisia: „Elevii erau analfabeți, părinții nu te ajutau, la început nu am avut o relație bună cu colegii de cancelarie, iar drumul este foarte lung. Nu există transport în comun și mergem în fiecare zi două ore, dus-întors. Consideram că nu sunt un profesor bun”. A rămas la școală după o discuție sinceră cu elevii cărora le era diriginte, când el le-a spus lor ce nu-i place la comunitate, iar ei l-au făcut să înțeleagă că se întâmplă și multe lucruri minunate acolo.

Pe lângă orele de istorie, a încercat să găsească soluții pentru problemele pe care le întâlnea. Își amintește și acum prima oră de istorie din 2016, când a venit cu laptopul și videoproiectorul de acasă pentru a ține lecția, dar când a ajuns în sala de clasă, a realizat că nu exista o priză. Între timp, baza materială a școlii a fost dotată corespunzător, ba chiar au fost renovate și două săli de clasă cu sprijinul celor de la Teach for Romania. A încercat să-i facă pe părinți să creadă în propriii copii și să le ceară lor prima dată ajutorul. Astfel, de fiecare dată când un părinte îl roagă să-l ajute cu completarea unei cereri, Ionuț îl cheamă pe unul dintre copii să scrie. Se străduiește să-i motiveze pe copii în permanență și să-i facă să înțeleagă importanța școlii.

Ionuț mai rămâne la Sohatu măcar trei ani, până când elevii săi vor termina gimnaziul, însă până atunci lucrează la un proiect prin care să creeze materiale digitale conforme cu programa școlară de istorie. Are în plan o serie de lecții interactive, prin care elevi povestesc altor elevi evenimente, dar și o platformă online, unde să încarce planuri de lecție și alte materiale utilizate la oră, pentru că își dorește ca și alți profesori să predea istoria cu dezbateri, analiză de „comori” și scrisori de dragoste.

•

text de Florentina Simin-Tituleac
fotografii arhiva Ionuț Pirneci