Pe vremea bunicilor noștri, copiii își doreau să poată face școală, dar mulți au trebuit să renunțe la învățat în favoarea muncii la câmp, căsătoriei, iar uneori chiar a copiilor. Astăzi, școala este una dintre cele mai importante instituții din sat, însă sunt foarte mulți copii care o părăsesc înainte să învețe să scrie și să citească. După ce am văzut statisticile care arată clar că la sat sunt tot mai mulți elevi care renunță la școală, m-am gândit să documentez povești ale unor copii care se află în risc de abandon școlar, dar care continuă să meargă la școală datorită implicării unor cadre didactice care fac mai mult decât să intre la clasă și să predea o lecție. Pentru că eu cred foarte mult că fiecare elev ținut în școală este cel puțin la fel de important ca o medie de zece.
În fiecare dimineață, când învățătoarea Loredana Matei își pregătește pachetul pentru școală, face un sendviș în plus și-l pune în același loc în geantă pentru ca M., eleva sa, să îl ia singură când e pauza de masă. M. este în clasa a II-a, mai are cinci frați – 2 mai mici și 3 mai mari – iar ea e prima care a învățat să scrie și să citească.
Loredana Matei este învățătoare de zece ani. În anul 1998 a terminat liceul cu profil pedagogic, a lucrat câțiva ani ca învățătoare, dar apoi și-a dorit să încerce și altceva: a urmat facultatea de științe economice, s-a angajat la o unitate militară unde a lucrat ca șef financiar, a plecat în Italia câțiva ani, unde a lucrat ca ospătar, iar apoi ca manager în același restaurat, de care s-a ocupat până s-a născut fiul ei. Când acesta a împlinit doi ani, în 2011, Loredana începea — din nou — primul ei an ca învățătoare în județul Sălaj. „Cred că văd lucrurile diferit față de unii colegi care au intrat în învățământ imediat după terminarea studiilor. Mulți văd doar dezavantajele acestei profesii, pe când eu încerc să găsesc și avantajele: vacanțele mai lungi, faptul că poți sta mult timp cu proprii copii”, spune învățătoarea. Cei mai mulți ani i-a petrecut în comuna Halmășd, atât la școala de acolo, cât și la școala din satul Aleuș.
Loredana o știe pe M. încă de când era la grădiniță la Aleuș pentru că pe-atunci îi avea în clasă simultan pe trei dintre frații săi, care între timp au abandonat școala. S-a îngrijit ca ei să aibă haine și rechizite, așa cum a făcut cu mulți copii din comunitate. „La mine rechizitele nu au fost niciodată o problemă pentru că le-am cumpărat eu. La fel și biscuiții. Un pachet de biscuiți este pentru mine un material didactic care-mi asigură desfășurarea lecției”, spune Loredana. A pus bazele unei asociații pentru a strânge lucrurile necesare de care aveau nevoie unele familii din comunitate. A implicat și elevii de gimnaziu în distribuirea acestora pentru a-i ajuta să înțeleagă ce este empatia și grija față de ceilalți.
Își amintește și acum momentul în care unul dintre frații lui M. a venit la școală cu două ouă: „Am pus din greșeală mâna pe ghiozdanul lui și l-am întrebat: «Dar nu ai mâncat merele?» Credeam că are în ghiozdan merele pe care le-a primit de la școală. Atunci mi-a spus: «Sunt ouă, doamna. Le-am luat pentru că polișneacul (n.red. o plăcintă cu cartofi) e mai bun cu ou.» Și-l pregătea el singur”.
După ce școala din Aleuș s-a desființat, unii copii au renunțat la școală pentru că, spune Loredana, le-a fost greu să se integreze în noua instituție de învățământ: „Le era jenă cu ce sunt îmbrăcați, că nu au ce mânca”. Dar M. a reușit să meargă la școală după o întâmplare mai puțin plăcută. Tatăl său a incendiat casa în care stăteau, iar familia a fost nevoită să se mute în altă parte, într-o casă pentru care plătesc o chirie modică, care se află chiar în drumul Loredanei spre școală. „Dacă M. nu prinde microbuzul dimineața, mă sună să o iau eu. Sau mă așteaptă în fața porții că s-a obișnuit că vin să o iau. La prânz, dacă știe că mai rămân în școală, îmi cere să o mai țin cu mine”, spune învățătoarea.
Ca învățătoare, Loredana Matei încearcă să pregătească în fiecare zi activități care să se potrivească nevoilor copiilor, punând accent pe dezvoltarea emoțională a acestora. Astfel, dacă elevii au nevoie să vorbească, ea îi ascultă chiar dacă acest lucru se întâmplă în timpul unei ore: „Activitățile de Dezvoltare personală cred că ar trebui să pornească de la faptul că a venit un copil și ți-a spus: «Doamna, m-a făcut burtos!», indiferent că este ora de română sau de matematică. Trebuie să discuți cu elevii lucruri concrete, nu să le citești povestea cu lupul cel rău și să vorbiți despre o situație ipotetică”. Încearcă să-i vadă în fiecare moment și își începe ziua întrebându-i cum se simt și făcându-le complimente pe care ei să le înțeleagă: „Ce freză cool ai astăzi!”.
Loredana este șefa comisiei învățătorilor din școală, organizează activități extrașcolare pentru elevi, în perioada de pandemie a fost chiar administratorul platformei online pe care au învățat elevii, iar anul trecut a fost premiată la concursul „Creatori de educație” (n. red. un concurs național care promovează bunele practici din învățământul primar și gimnazial) . Iar în loc să se plângă de salariul pe care îl primește, se întreabă dacă chiar merită banii pe care îi câștigă lunar și spune că face toate aceste lucruri pentru că: „noi, profesorii, suntem responsabili de starea sistemului de învățământ”.
