E o vorbă la sat, „cine bea, să o muncească!”. Așa că e musai ca omul gospodar de la țară să muncească o vie, ca să aibă măcar cu ce-și servi musafirii, dacă el nu bea. În zona de sud a Moldovei, prin partea Galațiului, strugurii-s buni întâi pentru vin, ș-apoi pentru rachiu. Cu mama țineam de sacii din plastic, îmbrăcați în saci de rafie ca să nu se rupă, iar tata îi umplea, cu furca, cu tot ce rămăsese în cadă (cu discovină/tescovină). Îi urca în căruță și-i ducea la cazan, pentru ca în final să „curgă rachiu pe țavă”. Părea o treabă de oameni mari, în care trebuia să fii responsabil, cu ochii pe focul cazanului.
Mergeam uneori acolo și-mi hrăneam curiozitatea: cum se face rachiul? Cel mai des tata făcea rachiul din vin mai vechi și din discovină. Făcea câteodată și din fructe, căci ne punea la cules corcodușele sau prunele căzute din copaci, treabă pe care n-o plăceam deloc. Tata voia cultură bogată, pe deviza „Să umplem cazanele”. Noi ne rugam să nu, căci aveam de muncă.
Dă-ne, Doamne, an bogat,
Să nu mă-mprumut la stat,
Să fac vin mult şi răchie,
Să nu beau pe datorie.
Coace, Doamne, prunele!
Ca tot săteanul, interpretul Petrică Mâțu Stoian face răchie din ce are la îndemână, dar tot se roagă pentru rod bogat. Artistul s-a născut chiar în sezonul prunelor, la Plaiul Cloșanilor, în județul Mehedinți. A moștenit talentul din familie, mătușa sa fiind interpreta Domnica Trop. Gazda emisiunii Tezaur Folcloric, Mărioara Murărescu, a fost cea care l-a descoperit și astfel a debutat în lumea cântecului, pe micul ecran. A compus sute de cântece populare, de la dor și dragoste, până la cântece de joc sau de necaz.