Străbunica locuia împreună cu mama ei, căreia îi spunea Bătrânica, și tocmai o născuse pe mamaia, Paraschiva. Pe când avea mamaia câteva luni, în satul ei au venit mai multe familii de bucovineni care s-au rugat de săteni să-i primească o vreme în casele lor. Străbunicul fusese trimis în război, de unde nu avea să se mai întoarcă niciodată, iar cele două femei rămase singure au decis că au loc pe lângă ele de altele două și-o fetiță pe nume Albina.
Lunile treceau, iar Paraschiva devenea un copil tot mai sfrijit. Strânsă în fașă arăta ca un boț de mămăligă uscat și nicio strădanie de-a mamei sale nu o ajuta să prindă putere și să crească. Pe atunci, în sat, lumea credea că dacă răul dă târcoale unui copil cât e în grija părinților, el ar trebui „vândut” simbolic altcuiva, ca moartea să-i piardă urma și nașterea de-a doua să-i dea o altă soartă. Într-o zi, când n-a mai văzut altă scăpare, străbunica a săpat o groapă asemenea unui tunel și i-a „vândut” copila mamei ei. Pe o parte a gropii a băgat-o străbunica pe mica Paraschiva, iar pe cealaltă a scos-o Bătrânica pe Albina. A botezat-o pe „noua ei fiică” după fetița celor două femei cu care și-au împărțit casa o vreme și pe care o îndrăgiseră.
Din ziua aceea, la mai puțin de un an, Paraschiva a continuat să existe doar în acte. În casa părintească nimeni n-a strigat-o vreodată așa. Nici ea nu s-a gândit niciodată să le spună oamenilor că o cheamă de fapt Paraschiva, nici măcar atunci când s-a căsătorit și s-a mutat în satul de lângă. În brațele ei firave de Albină neobosită și-au făcut culcuș trei copii, trei nurori și șase nepoți. Străbunica și Bătrânica au reușit să păcălească moartea pentru ea acum mai bine de 70 de ani, dar moartea a tot pândit-o pe mamaia de după colț. Pentru că nu mai avea cine s-o „vândă” ca să scape, mamaia a făcut ce-a știut mai bine: nu s-a temut niciodată.
