Cântă cucul, bată-l vina

Una dintre amintirile preferate pe care le am cu bunicul sau tataia, așa cum l-am numit eu toată viața, e cu noi doi în căruță. Veneam de la magazinul din centrul satului, de unde tataia îmi cumpărase vafă cu căpșuni, favorita mea, pufuleți și pepene roșu. Era mijlocul verii și soarele încingea atât de puternic încât de pe spatele calului se ridicau valuri de abur. Tataia mă așezase lângă el în față, așa cum făcea mereu când eram doar noi doi, și-mi dăduse voie să țin biciușca cu care mâna calul. Căruța înainta lin, de parcă ar fi plutit, iar noi stăteam sub soare fără să ne spunem nimic. Noi doi nu ne-am spus niciodată prea multe, n-am știu cum și nici n-a fost nevoie. Acolo, în căruță, pe drumul spre casă, știam deja tot ce era de știut. 

Cântă cucul bată-l vina

De răsună Bucovina,

Cântă cucu-ntr-un brăduț

De răsună-n Cernăuți.

Tataia purta pe cap o pălărie uriașă de paie, una din multele pe care le ținea agățate într-un cui în bucătăria de vară. Cu pălăria lui îmi amintea mereu de Grigore Leșe. Îmi plăcea mult să-l ascult la Tezaur Folcloric, deși pe atunci emisiunea nu mă bucura prea tare. Întâmplător, Grigore Leșe spunea că „un bărbat este elegant atunci când poartă pălărie”. Nu știu dacă tataia purta tocmai de asta. 

Grigore Leșe s-a născut în satul Stoiceni, din Maramureș, și a avut o copilărie „cu cântec, cu obiceiuri, cu umblet mult”. Glasul l-a moștenit de la mama sa, pentru care muzica se împletea cu viața însăși, pentru că obișnuia să cânte oricând, pretutindeni. Dacă vreți să vi-l amintiți pe Grigore Leșe sau dacă vă e și vouă dor de vreun bunic cu pălărie, puteți asculta melodia „Cântă cucul, bată-l vina” mai jos.

•

text de Andreea Anton