Pe vremea bunicilor noștri, copiii își doreau să poată face școală, dar mulți au trebuit să renunțe la învățat în favoarea muncii la câmp, căsătoriei, iar uneori chiar a copiilor. Astăzi, școala este una dintre cele mai importante instituții din sat, însă sunt foarte mulți copii care o părăsesc înainte să învețe să scrie și să citească. După ce am văzut statisticile care arată clar că la sat sunt tot mai mulți elevi care renunță la școală, m-am gândit să documentez povești ale unor copii care se află în risc de abandon școlar, dar care continuă să meargă la școală datorită implicării unor cadre didactice care fac mai mult decât să intre la clasă și să predea o lecție. Pentru că eu cred foarte mult că fiecare elev ținut în școală este cel puțin la fel de important ca o medie de zece.
Otilia este educatoare în comuna C.A. Rosetti din mijlocul Deltei Dunării. S-a născut și a copilărit la Letea, la doar câțiva kilometri de școala în care predă acum și mereu a visat să se întoarcă acasă. „Am hotărât să vin aici pentru că am fost un copil de la țară și am fost discriminată pentru asta. Părinții mei au făcut sacrificii foarte mari pentru a mă ține în facultate”, povestește tânăra educatoare. A fost unul dintre puținii copii din sat care au avut curajul și susținerea de a merge mai departe.
La Letea, mulți adolescenți nici nu visează să meargă la liceu. Ar fi un efort mult prea mare pentru părinți. În prezent, pe „bucata aceasta de pământ” trăiesc haholi, români și lipoveni. „Încă se vorbește haholă și lipovenească. Înainte, oamenii trăiau din pescuit. Acum, însă, s-a dezvoltat zootehnia – oamenii primesc subvenții dacă cresc vaci – și unii au început să facă turism”, spune Otilia. Îi place liniștea de aici, dar îi lipsesc unele lucruri: „Cel mai mult îmi lipsește faptul că nu pot să-mi iau tot ceea ce-mi doresc și aici mă refer în special la mâncare. De obicei îl sun pe fratele meu, care stă în Tulcea, și-l rog să-mi aducă. Tot la el dau și comenzile online deoarece curierul nu vine la Letea”.
Pe când era în clasa a VI-a, familia a decis să o transfere pe Otilia și pe fratele ei cu doar câțiva ani mai mare la Sulina pentru a învăța carte. Acolo s-a confruntat cu discriminarea atât din partea cadrelor didactice, cât și din partea colegilor. „Nu am reușit niciodată să mă integrez sau să-mi creez relații de prietenie. Aveam două etichete: cea de tocilară și cea de țărancă de la Letea. Le spuneam profesorilor că nu am făcut unele lucruri la fosta școală și nu mă credeau”, își amintește tânăra. Acela a fost și anul în care au apărut câteva probleme de sănătate. Pentru că locuiau singuri, ea și fratele ei își făceau singuri de mâncare: „Am început să am probleme de sănătate. Au fost multe dificultăți pe care le-am avut pentru că nu au fost părinții lângă mine. Am mers la medici care-mi dădeau medicamente aiurea și din cauza aceasta am dezvoltat alte probleme de sănătate.” În ciuda a toate, a continuat să învețe.
La vârsta de 19 ani, s-a înscris la Psihologie, în Constanța. Nu era foarte sigură ce profesie i s-ar potrivi, dar în primul an ca studentă a avut ocazia să lucreze cu copiii. „La psihologia vârstelor am avut de făcut o temă în care trebuia să aplic niște chestionare unor copii. Atunci am venit acasă și am stat de vorbă cu copii de pregătitoare și de clasa I. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ei”, povestește Otilia. Atunci a fost prima dată când a cochetat cu ideea de a se întoarce la Letea pentru a lucra cu copiii de la ea de-acasă. După terminarea facultății, s-a înscris înTeach for Romania, dar și la un program de conversie profesională – pentru a deveni cadru didactic calificat.
Chiar înainte de pandemie, în ianuarie 2020, a decis că e cel mai potrivit moment pentru a-și îndeplini visul, așa că a început să caute posturi libere. Nu a găsit unul de învățător, așa cum era plănuit, dar a găsit unul de educatoare și nu a stat pe gânduri. Acum este „doamna” pentru copiii din comuna C.A. Rosetti. Cântă în fiecare zi cu ei, numără, citesc povești și îi învață că există și o altă lume, dincolo de bucata de pământ pe care trăiesc. „Îmi doresc foarte mult o clasă în care copiii să fie independenți. Îmi dau seama că nu ai cum să ajungi la cinci clase (n. red. în cazul claselor simultan) în același timp și îmi doresc să creez un spațiu în stil Montessori. Am fost într-o astfel de școală și am văzut că sala de literație era separată și era plină de materiale cu litere, cărți”, spune Otilia. Până atunci însă, se bucură că poate să iasă în natură cu copiii, unul dintre lucrurile care i-au lipsit în cei doi ani în care a fost învățătoare în București.
