Pe vremea bunicilor noștri, copiii își doreau să poată face școală, dar mulți au trebuit să renunțe la învățat în favoarea muncii la câmp, căsătoriei, iar uneori chiar a copiilor. Astăzi, școala este una dintre cele mai importante instituții din sat, însă sunt foarte mulți copii care o părăsesc înainte să învețe să scrie și să citească. După ce am văzut statisticile care arată clar că la sat sunt tot mai mulți elevi care renunță la școală, m-am gândit să documentez povești ale unor copii care se află în risc de abandon școlar, dar care continuă să meargă la școală datorită implicării unor cadre didactice care fac mai mult decât să intre la clasă și să predea o lecție. Pentru că eu cred foarte mult că fiecare elev ținut în școală este cel puțin la fel de important ca o medie de zece.
După șase ani petrecuți în Londra, Alexandra Mitrică a decis anul trecut, în martie, să se întoarcă definitiv acasă și să-și înceapă cariera de învățătoare la Sarinasuf, un sat din județul Tulcea. Cât timp a stat în Marea Britanie, a lucrat la cea mai mare firmă de consultanță pe servicii de imigrări, iar apoi într-un ONG care se ocupa de persoane vulnerabile. „Am plecat pentru că nu mi se părea un mod de lucru sustenabil. Vedeam că lucrurile nu se schimbă și am spus că cel mai bine fac eu schimbarea, decât să aștept să o facă alții. La Sarinasuf se vede ceea ce fac”, povestește Alexandra. S-a mutat în gazdă, în comuna Murighiol, și predă simultan la clasa pregătitoare, I și a II-a, unde încearcă să-i facă pe copii să vină cu drag la școală citindu-le povești.
M. este una dintre elevele Alexandrei, este în clasa a II-a, și mai are acasă încă patru frați. „La evaluările din septembrie mi-a fost clar că nu știe să scrie, să citească sau să recunoască numerele. Recunoștea doar câteva litere. Am lucrat cu ea după un program individualizat, la nivel de clasa I”, spune învățătoarea. Însă timpul a fost prea scurt pentru ca M. să facă progrese deoarece după doar câteva săptămâni de mers la școală, activitățile s-au mutat în online, acolo unde fata nu a mai intrat. Alexandra spune că atât eleva sa, cât și ceilalți frați, foloseau tabletele pentru a se uita la desene animate și consumau datele mobile pentru o lună în doar câteva zile. La finalul primului semestrului, M. avea situația școlară neîncheiată, ceea ce însemna că se afla la un pas să rămână repetentă pe baza absențelor.
Cât timp au făcut școală online, Alexandra îi vizita săptămânal pe elevii săi acasă pentru a le duce cărți și a le lua pe cele pe care le citiseră. Avea un fel de bibliotecă mobilă. „În decembrie a ajuns la Sarinasuf prima donație mare de cărți, de la Editura Arthur. Cei din clasa a II-a participau deja la un club de lectură săptămânal și se vedea că le face plăcere să citească. Îmi spuneau că ar mai vrea cărți și că le place foarte tare. De aici a venit ideea”, povestește învățătoarea. La M. însă mergea și mai des, de două-trei ori pe săptămână, pentru a se asigura că lucrează fișele de lucru.
Pentru ceilalți copii din clasă, Alexandra găsise voluntari prin Asociația Ro and You (un grup de români stabiliți în Marea Britanie) care-i ajutau online la teme și realizau activități matematice sau de citire. Ideea i-a venit după ce a observat că aceștia nu-și fac temele. „Le explicam că pierd antrenamente. Dacă ne antrenăm doar la clasă și ei acasă nu reușesc să se antreneze, le va fi foarte greu. Unii au acceptat ușor să lucreze cu voluntari, alții mai greu”, povestește învățătoarea. M. însă nu are curent electric, ci doar un fir tras de la un vecin, spune Alexandra, pentru care părinții ei plătesc foarte mult. A discutat de multe ori cu mama, însă nu au ajuns la o rezolvare: „Aveam o strângere de inimă de fiecare dată când venea vorba de M. pentru că nu reușeam să găsesc soluții, mai ales în școala online. Am ridicat cazul inclusiv la inspectorat, am fost cu doamna director la ea acasă, iar într-un final am hotărât ca în loc să mă concentrez pe un copil care nu intră la orele online, să mă concentrez pe cei care se implică. Am continuat să merg la ea săptămânal”.
În timp ce ținea ore online pentru ceilalți zece elevi, le citea povești și făceau calcule, Alexandra a inclus familia lui M. pe o listă a familiilor nevoiașe pe care au inițiat-o cei din ONG-ul Caravana fericirii în comunitate, iar aceștia au primit lemne de foc și alimente. Apoi, le-a dus chiar ea un pachet cu cizme, șosete, mere, trimis tocmai de la Cluj, de cei de la Asociația Versus. În ianuarie, M. a intrat de câteva ori în online, iar învățătoarea spune că atunci a realizat că dacă nevoile de bază nu sunt îndeplinite, e greu să se întâmple lucruri.
Din februarie, de când s-au redeschis școlile, M. a reînceput să vină la ore zilnic, la școala din Murighiol. Alexandra a ajutat-o să recupereze rămânând cu ea după ore și spune că progresele pe care eleva sa le-a făcut au fost treptate: „Întâi a fost mai atentă la ce se discută în clasă, apoi a părut că înțelege ce se vorbește și apoi a început să ridice foarte timid mâna. La început dădea răspunsuri complet aiurea. Nu se potriveau cu nimic, dar apoi a început să răspundă chiar bine. Dintr-un copil care nu ridica mâna, a devenit un copil care voia să iasă la tablă”. Ba chiar s-a oferit să fie responsabil de biblioteca în clasă.
De trei săptămâni elevii se află în vacanță, iar Alexandra a fost nevoită să se mute la Tulcea, de unde face naveta de o oră, pentru că la Murighiol urmează să se deschidă sezonul estival, iar gazda a început deja pregătirile pentru primirea turiștilor. Dar gândul este tot la elevii ei și știe că lui M. vacanța aceasta de o lună nu-i prinde bine: „Ultima dată m-am dus la familie înainte de vacanță. Școala noastră face parte dintr-un proiect în cadrul căruia copiii de grădiniță primesc câte două cărți, iar sora lui M. este în grupul țintă. Cât eu îi citeam celei mici cartea, toată familia s-a strâns în jurul nostru. Prima dată a venit mama cu fetița de doi ani, apoi și ceilalți trei frați mai mari. Am simțit, într-un final, că și lor de face plăcere”.
